Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 1924/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1924/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 30-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ nr. 1924/2015

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C. V.

Grefier F. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror B. C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpații N. G. C., S. M. L., O. N. M. și pe partea civilă L. I. D., având ca obiect infracțiunea de lovirea sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.2 C.p.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2015, susținerile părților și concluziile reprezentantului Parchetului fiind consemnate în scris în încheierea de ședință din acea data, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 3776/P/2013 din data de 12.08.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 17.09.2014 sub numărul de mai sus, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților N. G. C., S. M. L. și O. N. M., fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. 1969.

Prin rechizitoriu s-a mai dispus clasarea cauzei privitor la numiții C. I. C. și C. F. I. în ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. 1969.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpații N. G. C., S. M. L. și O. N. M., în data de 28.04.2013, au lovit-o pe persoana vătămată L. I. D., cauzându-i leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarație persoană vătămată L. I. D. ( f. 9), certificat medico legal nr. 288/29.04.2013 emis de SML Argeș (f. 11, declarație inculpați S. M. L. (f. 17-21), N. G. C. ( f. 40-47), O. N. M. (f.56-62), declarație C. F. I. (f 52, 53) C. I. C. (f. 25-31), declarație martori B. M. G. (f. 67), I. M. A. (f.68-69), I. I. V. (f. 70-72).

În cursul urmăririi penale inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Aceeași atitudine procesuală a fost menținută de aceștia și în timpul judecății în primă instanță.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă: înscrisuri depuse de partea vătămată L. I. D. (f. 36-43, 52-56), declarație martor I. M. A. (f. 56,57), declarație martor B. M. G. (f. 58, 59), declarație inculpat S. M. L. (f. 60), declarație martor C. I. C. (f. 68, 69), declarație martor C. F. I. (f. 70,71), declarație martor S. (fostă I.) I. V. (f. 76-77).

Persoana vătămată L. I. D. s-a constituit parte civilă în procesul penal, în contradictoriu cu inculpații cu suma de_ de lei (3200 de lei, reprezentând daune materiale, iar 6800 de lei, daune morale).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 28.04.2013, partea civilă L. I. D. a mers împreună cu martorii B. M. G., I. M. A. și I. I. V. la un bar situat în zona Valea M. Pluta din localitatea Ștefănești.

Persoanele anterior menționate s-au așezat la o masă din interiorul barului, iar la un moment dat martora I. I. V. a ieșit din bar pentru a vorbi la telefon. Când s-a întors aceasta a fost abordată de inculpatul N. G. C., fiind ulterior înconjurată de persoanele ce se aflau împreună cu acesta, respectiv inculpații S. M. L. și O. N. M., precum și martorii C. I. C. și C. F. I..

Partea civilă a mers la grupul respectiv pentru a întreba ce se întâmplă, creându-se o situație conflictuală ce a fost liniștită de agentul de pază al barului.

Aceste aspecte reies din coroborarea declarațiilor martorilor B. M. G., I. M. A. și I. I. V. cu declarația părții civile L. I. D..

Partea civilă împreună cu martorii anterior menționați s-au întors la masa lor pentru a termina băuturile comandate. Martora I. M. A. a plecat din bar cu puțin timp înaintea părții civile și a celorlalți doi martori care o însoțeau.

Ulterior partea civilă, însoțită de martorii B. M. G. și I. I. V. au plecat din bar. Martorii au traversat . a rămas cu câțiva metri înapoi.

În acel moment, partea civilă a fost lovită de inculpatul N. G. C., căzând la pământ, în aceste condiții fiind lovită și de inculpații S. M. L. și O. N. M..

Faptul că aceste persoane au lovit-o pe partea civilă reiese din coroborarea declarațiilor martorilor I. I. V., B. M. G., C. F. I., C. F. I..

Astfel, martora I. I. V. a declarat că l-a observat pe inculpatul N. G. C. în timp ce o lovea pe partea civilă. Martorul B. M. G. a menționat că i-a observat pe inculpații N. G. C. și S. M. L. în timp ce o loveau pe partea vătămată. Totodată martorii C. I. C. și C. F. I., au declarat că, ulterior conflictului, în timp ce se deplasau împreună cu inculpații spre domiciliu, inculpatul S. a menționat că îl doare piciorul din cauza unei lovituri pe care i-a aplicat-o părții civile cu piciorul.

Mai mult, martorul C. I. C. a menționat că în aceleași împrejurări, inculpatul O. N. M. l-a întrebat de ce nu a coborât din bar, deoarece el împreună cu S. L. l-au bătut pe L. I. D., inculpatul Sănculescu menționând că la lovit cu piciorul în zona gurii (f. 25,26 dup).

Apărările inculpatului S. M. L., potrivit cărora a aplicat doar o lovitură cu palma în zona capului persoanei vătămate L. I. D. trebuie înlăturate, fiind în mod evident neverosimile. Astfel, în data de 20.12.2013 (f. 18 dup) inculpatul S. declară că în conflictul pornit de inculpatul N. G. C. și partea civilă L. I. D. el l-a lovit cu palma în zona gâtului pe acesta din urmă, pentru a se apăra.

Anterior, la data de 21.08.2013 (f. 14 dup), inculpatul S. a menționat că a lovit-o pe partea civilă în zona capului pentru a aplana conflictul. Această poziție a menținut-o inculpatul și în timpul judecății (f. 60).

Se observă contradicțiile privind motivul pentru care inculpatul a aplicat lovitura părții civile. Pentru aceste motive, declarația inculpatului S. M. L. nu va fi avută în vedere privitor la modul în care el a acționat în momentul conflictului.

De asemenea, apărările inculpatului N. G. C. trebuie înlăturate.

Acesta a declarat (f. 37 dup) că atunci când a ieșit din bar a fost lovit de fratele părții civile, respectiv de martorul B. M. G., iar el, la rândul său l-a lovit, moment în care martorul a căzut peste partea civilă L. I. D.. Ulterior, inculpatul S. a venit și l-a lovit puternic pe L. I. D. cu piciorul în zona feței. În acest timp inculpatul O. N. M. și martorul B. M. G. își aplicau reciproc lovituri.

Aceste aspecte faptice nu au mai rezultat din niciun alt mijloc de probă. Mai mult, în data de 19.05.2014 inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei și dorește încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Potrivit certificatului medico legal nr. 288/29.04.2013, partea vătămată L. I. D. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu și de corp dur, ce pot data din data de 28.04.2013. Acestea au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale (f. 11 dup).

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, se reține că de la momentul săvârșirii faptei și până la judecarea definitivă a cauzei a avut loc o succesiune de legi penale în timp.

Astfel, potrivit art. 5 alin. 1 Cod Penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii, până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. De asemenea, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 din Codul penal, Publicată în Monitorul Oficial nr.372 din 20.05.2014, a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Faptele pentru care au fost trimiși inculpații în judecată, potrivit noului Cod penal întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 2 C.p., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda. În aceste condiții legea veche apare ca fiind mai favorabilă, pedeapsa prevăzută de această lege pentru fapta pentru care inculpații au fost trimiși în judecată fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Cu toate acestea se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, pentru reținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 75 alin. 1 lit. a C.p. 1969, fapta fiind săvârșită de trei persoane, sens în care se va admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public.

De asemenea, în ceea ce îl privește pe inculpatul N. G. C. se vor reține și dispozițiile art. 99 și următoarele cod penal 1969, deoarece acesta era minor la momentul săvârșirii faptei.

Cu toate acestea, nu se va reține privitor la inculpații S. M. L. și O. N. M. circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. c C.p. 1969, deoarece nu există probe din care să rezulte că inculpații cunoșteau că inculpatul N. G. C. era minor, acesta fiind și foarte aproape de vârsta majoratului.

În drept, fapta inculpaților N. G. C., S. M. L. și O. N. M., care, în data de 28.04.2013, au lovit-o pe persoana vătămată L. I. D., cauzându-i leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 180 alin. 2 Cod Penal 1969 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a C.p. 1969 și art. 5 N.C.p.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în lovirea persoanei vătămate, urmarea imediată constând în producerea unor leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, între acțiunea inculpaților și urmarea imediată existând legătură directă de cauzalitate.

În ceea ce privește latura subiectivă, atitudinea inculpaților s-a caracterizat prin intenție indirectă, în sensul art. 19 alin. 1 lit. b C.p. 1969, întrucât aceștia au prevăzut rezultatul faptei, nu l-au urmărit, dar au acceptat posibilitatea producerii lui.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.p. 1969, respectiv: dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social al faptei săvârșite de inculpați este destul de crescut prin raportare la valoarea socială lezată, respectiv integritatea corporală a persoanei vătămate. De asemenea modalitatea în care a fost săvârșită (prin profitarea de superioritatea numerică) fapta, indică un grad de pericol social ridicat.

Totodată instanța are în vedere și faptul că motivul determinant pentru acțiunea inculpaților de a lovi partea vătămată, respectiv faptul că între aceștia și inculpați a avut loc un conflict lipsit de relevanță, este unul minor ce nu justifică în nicio măsură un asemenea comportament, cu atât mai mult, neputând fi calificat drept o provocare din partea părții civile.

De asemenea se va avea în vedere și faptul că inculpații se află la primul contact cu legea penală, precum și faptul că inculpatul N. G. C. era minor în momentul săvârșirii faptei.

Totodată, se observă din cuprinsul înscrisurilor în circumstanțiere, depuse la dosarul cauzei, că inculpatul S. M. L. este angajat la . și este considerat un bun lucrător.

În raport de aceste circumstanțe reale și personale, instanța va aplica inculpaților N. G. C., S. M. L. și O. N. M. câte o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. 1969 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a C.p. 1969 și art. 5 alin. 1 N.c.p.

Deși limitele pedepsei prevăzute de lege în cazul inculpatului N. G. C. sunt mai mici, fiind minor la data săvârșirii infracțiunii, instanța a apreciat că acesta a contribuit cel mai mult la săvârșirea infracțiunii, fiind și persoana care a pornit conflictul.

Față de prevederile art. 71 alin. 1 și 2 C.p. 1969 și va aplica inculpaților pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b C.p. 1969.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile aplicării instituției suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 81 alin. 1 lit. a, b și c C.p. 1969, scopul pedepsei închisorii putând fi atins și fără executarea acesteia.

Instanța va stabili pentru fiecare inculpat câte un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, ani conform art. 82 C.p. 1969.

Totodată va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor privitoare la revocarea măsurii suspendării condiționate, în cazul în care vor comite o altă infracțiune pe durata termenului de încercare sau nu vor îndeplini, cu rea credință obligațiile civile, stabilite prin prezenta sentință penală.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. 1969 va dispune suspendarea pe durata termenului de încercare și a executării pedepsei accesorii mai sus menționate.

Sub aspectul laturii civile se reține că persoana vătămată L. I. D. s-a constituit parte civilă în procesul penal, în contradictoriu cu inculpații cu suma de_ de lei, reprezentând daune materiale și morale (f. 35 di).

Referitor la condițiile răspunderii civile delictuale se constată că acestea sunt îndeplinite în cauză. Astfel, există o faptă ilicită, săvârșită de inculpați cu vinovăție, ce a produs un prejudiciu părții civile. Prejudiciul este cert. Partea civilă a dovedit că pentru repararea danturii cheltuielile sunt estimate de un cabinet stomatologic la suma de 3200 de lei. Faptul că leziunile danturii au fost cauzate de inculpați reiese din cuprinsul certificatului medico legal (f. 11).

În consecință se va admite acțiunea civilă formulată de partea vătămată, inculpații urmând a fi obligați să plătească acesteia, în solidar suma de 3200 de lei cu titlu de daune materiale.

Mai mult, prejudiciul moral a fost probat prin declarația martorei I. M. A. (f. 56 di). Aceasta a arătat că partea vătămată a mâncat doar supă timp de două săptămâni, a avut dureri la nivelul dinților, care se manifestă și în prezent.

Având în vedere aceste aspecte rezultă cu evidență că persoana vătămată a suferit un prejudiciu moral, fiind echitabil ca partea civilă să primească de la inculpați, suma de 6800 de lei cu titlu de daune morale.

În consecință, conform art. 397 alin. 1 și 25 C.p.p. raportat la art. 1357 și 1385 C.Civ. admite acțiunea civilă formulată de partea civilă L. I. D. și va obliga inculpații N. G. C., S. M. L. și O. N. M. să plătească în solidar acesteia, suma de 10.000 de lei. (3200 de lei cu titlu de daune materiale iar suma de 6800 de lei, cu titlu de daune morale).

În temeiul art. 274 alin 1 N.C.p.p. va obliga pe inculpații N. G. C., S. M. L. și O. N. M. să achite către stat suma de 450 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (câte 150 de lei fiecare), din care suma de 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

Conform art. 276 alin. 1 N.C.p.p. va obliga pe fiecare dintre inculpații N. G. C., S. M. L. și O. N. M. la plata către partea civilă L. I. D. a câte 333,3 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, constând în onorariu avocat ales.

Cheltuielile judiciare constând în onorariul avocaților din oficiu în sumă de 500 de lei (400 de lei onorariul avocatului din oficiu din cursul urmăririi penale – delegație 2100/30.04.2014- 200 de lei, delegație nr. 2336/19.05.2014 - 200 de lei, onorariul parțial al avocatului din oficiu din cursul judecății, respectiv delegație nr. 4174/01.10.2014 – 100 lei), vor rămâne în sarcina statului conform art. 274 alin. 1 teza finală N.C.p.p. și se vor plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public.

Conform art. 386 alin. 1 C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, astfel:

- pentru inculpatul N. G. C., din infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. 1969 în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. 1969 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a, art. 99 și urm. C.p. 1969 și art. 5 N.C.p.

- pentru inculpatul S. M. L., din infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. 1969 în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. 1969 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a C.p. 1969 și art. 5 N.C.p.

-pentru inculpatul O. N. M., din infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. 1969 în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.p. 1969 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a C.p. 1969 și art. 5 N.C.p.

I. Condamnă pe inculpatul N. G. C., fiul lui V. și V., născut la data de 31.08.1995, în mun. P., județul Argeș, domiciliat în or. Ștefănești, ., ., CNP_, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 C.p. 1969 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a, art. 99 și urm. C.p. 1969, art. 5 alin. 1 N.C.p. și art. 17 din Legea nr. 187/2012 (faptă săvârșită la data de 28.04.2013, persoană vătămată L. I. D.).

În baza art. 71 alin. 1 și 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1969.

Conform art. 81 C.p. 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare și fixează termen de încercare de 2 ani și 3 luni conform art. 82 C.p. 1969.

Potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.p. 1969, privitoare la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

II. Condamnă pe inculpatul S. M. L., fiul lui F. și A. I., născut la data de 17.07.1987 în mun. Pitești, județul Argeș, cu domiciliul în orașul Ștefănești, satul Ștefăneștii Noi, ., ., CNP_, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 C.p. 1969 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a C.p. 1969 și art. 5 alin. 1 N.C.p. (faptă săvârșită la data de 28.04.2013, persoană vătămată L. I. D.).

În baza art. 71 alin. 1 și 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1969.

Conform art. 81 C.p. 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare și fixează termenul de încercare de 2 ani și 3 luni potrivit art. 82 C.p. 1969.

Potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.p. 1969, privitoare la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

III. Condamnă pe inculpatul O. N. M., fiul lui N. și F., născut la data de 13.06.1992 în mun. P., județul Argeș, domiciliat în orașul Ștefănești, satul Ștefăneștii Noi, ., ., CNP_, la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 C.p. 1969 cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a C.p. 1969 și art. 5 alin. 1 N.C.p. (faptă săvârșită la data de 28.04.2013, persoană vătămată L. I. D.).

În baza art. 71 alin. 1 și 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1969.

Conform art. 81 C.p. 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare și fixează termenul de încercare de 2 ani și 3 luni, potrivit art. 82 C.p. 1969.

Potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.p. 1969, privitoare la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Conform art. 397 alin.1 și 25 N.C.p.p. raportat la art. 1357 și 1385 C.Civ. admite acțiunea civilă formulată de partea civilă L. I. D., domiciliat în orașul Ștefănești, satul Valea M. Podgoria nr. 10, județul Argeș și obligă inculpații N. G. C., S. M. L. și O. N. M. să plătească în solidar acesteia, suma de 10.000 de lei. (3200 de lei cu titlu de daune materiale iar suma de 6800 de lei, cu titlu de daune morale).

În temeiul art. 274 alin 1 N.C.p.p. obligă pe inculpații N. G. C., S. M. L. și O. N. M. să achite către stat suma de 450 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (câte 150 de lei fiecare), din care suma de 100 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.

Conform art. 276 alin. 1 N.C.p.p. obligă pe fiecare dintre inculpații N. G. C., S. M. L. și O. N. M. la plata către partea civilă L. I. D. a câte 333,3 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, constând în onorariu avocat ales.

Cheltuielile judiciare constând în onorariul avocaților din oficiu în sumă de 500 de lei (400 de lei onorariul avocatului din oficiu din cursul urmăririi penale – delegație 2100/30.04.2014- 200 de lei, delegație nr. 2336/19.05.2014 - 200 de lei, onorariul parțial al avocatului din oficiu din cursul judecății, respectiv delegație nr. 4174/01.10.2014 – 100 lei), vor rămâne în sarcina statului conform art. 274 alin. 1 teza finală N.C.p.p. și se vor plăti din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2015.

Președinte,

G. C. V.

Grefier,

F. S.

F.S. 30 Iunie 2015

V.G.C. 06.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 1924/2015. Judecătoria PITEŞTI