Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1633/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1633/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 04-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1633/2015

Ședința publică de la 04 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent S. L. și pe intimat P. Colibași, având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

În baza art. 104 alin. 12 din Lg. 254/2013 se procedează la audierea petentului, depoziția acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Reprezentanta Parchetului și petentul precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 alin 2 C.pr.pen constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 C.pr.pen.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea contestației și anularea sancțiunii disciplinare întrucât dorește să iasă la muncă.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea încheierii judecătorului de supraveghere ca legală și temeinică, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANȚA

La data de 02.06.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația împotriva încheierii nr. 290/18.05.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, formulată de petentul S. L., aflat în stare de detenție în P. Colibași, județul Argeș.

Contestația a fost motivată in sensul că sancțiunea aplicată este prea aspră in condițiile in care agentul supraveghetor este acela care l-a rugat să ia o plasă in care se aflau conserve și o sticlă de suc de la camera E2.9 și să o ducă la camera E.2.13.

A fost atașat dosarul nr. 286/2015 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, în cadrul căruia a fost pronunțată încheierea contestată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Prin hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Colibași din data de 11.05.2015, petentului condamnat i-a fost aplicată sancțiunea suspendării dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 2 luni, reținându-se faptul că la data de 24.04.2015, în jurul petentul a intermediat schimbul de bunuri intre persoane private de libertate cazate la camerele E 2.9 și E 2.13 in timp ce distribuia masa de seară.

În drept au fost reținute dispozițiile art. 82 lit. g din Legea nr. 254/2013.

Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat contestație, care a fost soluționată de către Judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași prin încheierea nr. 290/18.05.2015. Contestația a fost respinsă și menținută hotărârea comisiei de disciplină.

În motivarea soluției judecătorul de supraveghere a reținut că se constată că abaterea disciplinară, reținută prin hotărârea comisiei de disciplină se probează cu referatul rezumativ de cercetare a incidentului disciplinar nr. 728/24.04.2015, raportul de incident disciplinar nr. 728/24.04.2015, nota de informare incheiată de agentul supraveghetor, declarația petentului și alte înscrisuri.

S-a mai reținut că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare.

Instanța reține că din declarația petentului din fața instanței rezultă faptul că acesta se apără, arătând că agentul supraveghetor i-a solicitat intermedierea schimbului si sancțiunea aplicată este prea aspră.

Cu toate acestea, se reține că apărarea petentului este nefondată, dat fiind faptul că din probele existente la dosar rezultă că petentul a fost surprins intermediind schimbul de bunuri intre persoane private de libertate cazate la camerele E 2.9 și E 2.13 in timp ce distribuia masa de seară. Nu are importanță cine a solicitat să realizeze această activitate care nu este permisă in penitenciar decât in anumite condiții, neîndeplinite in cauză.

Pentru aceste motive, apreciind că sancțiunea aplicată a fost în mod corect individualizată, instanța urmează, în temeiul dispozițiilor art. 104 alin. 9 din Legea nr. 254/2013 să respingă contestația petentului împotriva încheierii nr. 290/18.05.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, pe care o va menține ca legală și temeinică.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul să achite către stat suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 104 din Legea nr. 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat S. L. fiul lui G. și N., născut la 11 Octombrie 1985, împotriva încheierii nr. 290/18.05.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe petent să achite suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 08 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1633/2015. Judecătoria PITEŞTI