Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 1266/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1266/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1266/2015
Ședința nepublică de la 06 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU
Grefier: E. D. O.
Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe petentul R. I., având ca obiect reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP).
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de 29 aprilie 2015 și a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
La data de 13.01.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești cererea formulată de petentul R. I. prin care solicită reabilitarea sa cu privire la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1895/04.07.1995 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 188/R/28.05.1996 a Curții de Apel Pitești.
În motivarea cererii petentul precizează că din momentul rămânerii definitive a sentinței penale și până la data formulării prezentei cereri nu a mai suferit nici o altă condamnare, iar în această perioadă a avut asigurată existența prin muncă cinstită, a avut o bună conduită și a achitat în întregime despăgubirile civile și cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat.
În drept petentul își întemeiază cererea pe disp. art. 137 C.p și art. 494 și 498 C.p.p.
In dovedirea cererii petentul atașează în copie sentința penală de condamnare și decizia penală nr. 401/1997 a Curții de Apel Pitești, cazier judiciar, CI și o caracterizare.
Examinând actele dosarului instanța reține că prin sentința penală nr. 1895/04.07.1995 a Judecătoriei Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 188/R/28.05.1996 a Curții de Apel Pitești, petentul R. I. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. 2 Cp., cu executare la locul de muncă.
Până în prezent petentul nu a suferit o altă condamnare, a achitat cheltuielile judiciare la care a fost obligat și își asigură existența prin muncă.
Raportat la data când s-a sfârșit executarea pedepsei, instanța constată că s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească prevăzut de art. 166 litera b VC.p.
Fiind întrunite cumulativ si celelalte condiții prevăzute de art. 168 C.p., in baza art. 529 C.p.p. instanța va admite cererea petentului si va dispune reabilitarea judecătorească a acestuia cu privire la condamnarea suferită.
În baza art. 537 C.p.p., după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, se vor face mențiuni despre aceasta pe hotărârea de condamnare.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în baza art. 529 C.pr.pen. și art. 166 și urm. C.pen., cu aplicarea art. 5 NC.pen., cererea de reabilitare a petentului-condamnat R. I., fiul lui C. și A., născut la data de 24.10.1955 în ., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., .. 3, jud. M..
Dispune reabilitarea judecătorească a acestuia din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1895/04.07.1995 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 188/R/28.05.1996 a Curții de Apel Pitești.
În baza art. 537 C.pr.pen., dispune efectuarea de mențiuni despre reabilitare pe hotărârea de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia.
Cu contestație în 10 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2015.
Președinte,
DUMITRU DUMITRU
Grefier,
E. D. O.
Red.D.D
Tehnored.G.F/25.05.2015/2 ex
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1630/2015.... → |
---|