Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 573/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 573/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 24-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 573/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror A. C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent C. M. C. și pe intimat P. C., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns la a doua strigare petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus concluzii scrise de către intimat.
Instanța, în baza art. 104 al. 12 din Legea 254/2013 procedează la audierea petentului, depozițiile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Petentul solicită proba testimonială fără a nominaliza vreo persoană.
Reprezentantul parchetului precizează că este de acord cu proba testimonială solicitată de petent.
Instanța, având în vedere disp. art. 104 rap. la art. 39 din Legea 254/2013 respinge ca inadmisibilă proba testimonială privind audierea unor martori, dealtfel și nenominalizați.
Reprezentantul Parchetului și petentul precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Instanta, în baza art. 387 C.p.p, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit art. 388 C.p.p.
Reprezentanta Parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingerea ca nefondată a contestației formulată de petent, cu menținerea încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la PNT Colibași și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Petentul, având cuvântul pe fond, solicită, admiterea contestației formulată și ridicarea sancțiunii aplicate.
INSTANȚA
La data de 22.01.2015 a fost înregistrata la Judecătoria P. adresa nr. 2/2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași prin care a fost înaintată contestația formulata în baza art. 104 din Legea nr. 254/2013 de către petentul condamnat C. M. C. împotriva încheierii nr. 13/13.01.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, prin care a fost admisă în parte plângerea formulată de către petent și redusă perioada de suspendare a dreptului de a primi vizite de la trei luni la două luni.
În motivarea contestației a arătat că telefonul mobil era al unui fost deținut ce s-a liberat condiționat.
La dosar a fost înaintat și dosarul nr. 2/2015 ce cuprinde încheierea nr. 13/13.01.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, declarațiile petentului, plângerea formulată de către petent în baza art. 104 din legea nr.254/2013 către judecătorul de supraveghere, hotărârea comisiei de disciplină din data de 23.12.2014, referatul rezumativ de cercetare al incidentului, raportul de incident, notă de informare, procesul verbal de ridicare bunuri interzise, proces verbal percheziției generală.
În baza art. 104 din legea nr. 254/2013 instanța din oficiu l-a audiat pe petent.
Din analiza întregului material probator administrat in cauza instanța reține în fapt următoarele: Prin încheierea nr. 13/13.01.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, prin care a fost admisă în parte plângerea formulată de către petent și redusă perioada de suspendare a dreptului de a primi vizite de la trei luni la două luni.
În considerentele încheierii s-a reținut că petentul a fost sancționat disciplinar cu „suspendarea dreptului de a primi vizite pentru o perioadă de 3 luni” întrucât asupra sa a fost descoperit un telefon mobil marca Samsung.
S-a arătat că în fața comisiei de disciplină, petentul a recunoscut fapta iar audiat fiind de judecătorul de supraveghere a precizat că solicită reducerea sancțiunii.
S-a precizat că din evidența informatizată a datelor persoanelor private de libertate reiese că petentul se află în executarea unei pedepse de 5 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. De asemenea, de la data încarcerării la P. Colibași și până în prezent, a fost sancționat de două ori și a obținut 9 recompense.
S-a concluzionat că petentul se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare prev.de art.82 lit.j coroborat cu art.100 pct.1 din Legea 254/2013, iar individualizarea sancțiunii disciplinare aplicată acestuia este prea mare față de comportamentul petentului și cu antecedentele în materie disciplinară ale acestuia, motiv pentru care plângerea a fost admisă în parte în sensul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a primi vizite de la trei luni la două luni.
Analizând documentația înaintată de P. Colibași instanța constată legalitatea și temeinicia măsurii adoptate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași prin încheierea nr. 13/13.01.2015.
Cu ocazia audierii în instanță, petentul a susținut că telefonul mobil nu-i aparținea, l-a găsit în cameră și l-a ascuns în buzunarul de la pantaloni de teamă să nu fie sancționat.
Potrivit art.82 lit. j din Legea 254/2013 este interzisă „introducerea în penitenciar, procurarea, confecționarea, deținerea, schimbul, primirea, utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte și substanțe care pun în pericol siguranța penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiții decât cele admise” așadar constituie abaterea disciplinară inclusiv ,,deținerea”. Pe cale de consecință este irelevant că petentul nu ar fi fost propietarul acelui telefon mobil.
De asemenea instanța constată că în mod corect a fost și individualizată sancțiunea disciplinară în raport de dispozițiile art. 103 al.6 din legea nr. 254/2013.
Prin prisma acestor considerente, în baza 104 din Legea nr. 254/2013 instanța va respinge contestația ca neîntemeiată.
În baza art.275 al. 2 C.p.p. petentul va fi obligat să achite cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 104 din legea nr. 254/2013 respinge contestația formulată de petentul C. M. C., fiul lui Ș. și V., născut la data de 02.02.1991, deținut în P. Colibași împotriva încheierii nr. 13/13.01.2013 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 80 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 24 Februarie 2015.
Președinte,
GABRIELA APOSTOL
Grefier,
E. S.
E.S. 02 Martie 2015
Red. G.A. 29.04.2015
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 578/2015.... → |
---|