Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 398/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 398/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 05-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 398/2015

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent R. V. A. și pe intimat P. Colibași, având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Constată că, la data de 07.02.2014 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația împotriva încheierii nr. 884/02.07.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, formulată de petentul R. V. A., deținut în Penitenciarul Colibași.

În motivarea contestației a arătat petentul că nu a comis abaterea disciplinară și împotriva sa nu există probe de vinovăție.

A fost atașat dosarul nr. 884/2014 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarul Colibași, în cadrul căruia a fost pronunțată încheierea contestată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin hotărârea comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Colibași din data de 30.11.2014, petentului condamnat i-a fost aplicată sancțiunea suspendării dreptului de a primi și cumpăra bunuri cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiție, corespondență și asistență medicală pe o perioadă de 2 luni, reținându-se faptul că în data de 12.09.2014, in jurul orei 12:50, petentul a avut o atitudine necuviincioasă față de agentul supraveghetor, instigând ceilalți deținuți din cameră.

În drept au fost reținute dispozițiile art. 81 lit. h și art. 82 lit. f coroborate cu art. 100 pct. 1 și 3 din Legea nr. 254/2013.

Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat plângere, care a fost respinsă de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași prin încheierea nr. 884 din data de 02.12.2014.

În motivarea încheierii, judecătorul de supraveghere a reținut că abaterile disciplinare reținute prin hotărârea comisiei de disciplină se probează cu referatul rezumativ de cercetare a incidentului disciplinar nr. 287/12.09.2014, raportul de incident, disciplinar nr. 287/12.09.2014, raportul încheiat de supraveghetorul de serviciu, evidența informatizată a datelor persoanelor private de libertate și declarația petentului.

Cu ocazia audierii, petentul-condamnat a declarat că își menține plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa. A mai arătat că abaterea disciplinară nu există si nu este probată, că la dosar nu se regăsesc declarațiile unor martori, nu au fost audiat martorul P. T., că data menționată pe hotărârea disciplinară este falsă.

A reținut judecătorul că procedura de audiere în fața comisiei nu s-a putut realiza deoarece petentul a refuzat orice colaborare, consemnându-se în procesul verbal din 18.06.2014 că refuză să dea declarație în dosarul de cercetare disciplinară nr. 63/2014.

Art. 81 lit.h din Legea nr.254/2013 prevede că persoanele condamnate au obligația de a manifesta o atitudine cuviincioasă față de orice persoană cu care intră în contact, încălcarea acestei obligații fiind considerată abatere disciplinară ușoară în conformitate cu prevederile art.100 pct.3 din Legea nr.254/2013.

Art. 82 lit. f arată că persoanelor private de libertate le este interzisă instigarea altor persoane la săvârșirea de abateri disciplinare.

Instanța reține că în etapa cercetării disciplinare și în fața Judecătorului de supraveghere nu a fost administrată nicio probă.

Astfel, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 (1) Abaterile disciplinare se constată, din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane, de către personalul administrației penitenciarului și se consemnează într-un raport de incident.

De asemenea, procedura disciplinară este reglementată de art. 103 din Legea nr. 254/2013, astfel:

(1) Procedura disciplinară se declanșează de către șeful secției unde este deținută persoana condamnată, care înaintează raportul de incident comisiei de disciplină, în termen de 24 de ore.

(2) Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un ofițer desemnat de directorul penitenciarului, în calitate de membri. Secretariatul comisiei este asigurat de persoana numită în acest sens de directorul penitenciarului.

(3) Directorul penitenciarului desemnează una sau mai multe persoane din cadrul personalului penitenciarului, altele decât supraveghetorii, să efectueze cercetarea prealabilă. Persoana desemnată sau persoanele desemnate aduc la cunoștința deținutului motivul declanșării procedurii disciplinare și faptul că acesta poate propune administrarea de probe. Dispozițiile art. 61 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(4) În termen de 10 zile de la sesizarea comisiei de disciplină, persoana desemnată prezintă acesteia rezultatele cercetării prealabile. Cercetarea prealabilă are ca scop lămurirea incidentului sub toate aspectele și presupune audierea persoanei condamnate cercetate și verificarea apărărilor acesteia.

(5) În termen de 10 zile de la primirea rezultatelor cercetării prealabile, comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate și a oricărei altei persoane care are cunoștință despre împrejurările în care a fost săvârșită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancțiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.

(6) La stabilirea sancțiunii disciplinare se ține seama de natura și modul de comitere a abaterii, de persoana și starea de sănătate a condamnatului, de abaterile disciplinare săvârșite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârșirea abaterii și în timpul procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea comisiei de disciplină se comunică persoanei condamnate de îndată, sub semnătură, de către secretarul comisiei de disciplină, cu menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a acesteia.

(8) În cazul în care, în cursul procedurii disciplinare, comisia de disciplină ia cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni, informează directorul penitenciarului în vederea sesizării organului de urmărire penală competent.

Conform art. 104 alin. 1 și 6 din Legea nr. 254/2013, împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii. În vederea soluționării plângerii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane condamnate sau oricărei altei persoane care desfășoară activități în sistemul penitenciar.

Se constată că petentul nu a fost audiat în cadrul procedurii disciplinare și, deși abaterile disciplinare au fost comise cel puțin in prezența persoanelor private de libertate aflate in aceeași cameră cu petentul, presupus a fi fost instigate la nesupunere, niciuna dintre acestea nu a fost audiată.

Nici în procedura desfășurată în fața judecătorului de supraveghere a privării de libertate nu a fost verificată în niciun fel susținerea de nevinovăție a petentului, care a solicitat audierea cel puțin a unui martor, fiind avute în vedere doar înscrisurile întocmite de personalul Penitenciarului Colibași.

Mai mult, instanța reține că abaterile disciplinare sunt insuficient descrise, nerezultând din cuprinsul hotărârii comisiei de disciplină în ce a constat atitudinea necuviincioasă a petentului și la ce anume a instigat pe ceilalți deținuți.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia neregularității procedurii disciplinare, cu atât mai mult cu cât în fața instanței de judecată nu pot fi administrate mijloace de probă, potrivit art. 104 alin. 12 din Legea nr. 254/2013.

Având în vedere cele precizate instanța reține că în cauză există un dubiu în ceea ce privește săvârșirea abaterilor disciplinare de către petent, sens în care contestația acestuia este fondată, urmând a fi admisă.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 104 din legea nr. 254/2013 admite contestația formulată de petentul R. V. A., fiul P. și M., născut la 23.07.1974, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr. 884/02.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Colibași.

Desființează încheierea nr. 884/02.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Colibași, anulează hotărârea nr. 287/2014 a comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Colibași și înlătură sancțiunea suspendării dreptului de a primi și cumpăra bunuri perioadă de 2 luni, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiție, corespondență și asistență medicală aplicată petentului condamnat.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 10 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 398/2015. Judecătoria PITEŞTI