Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2689/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2689/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 15-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2689/2015

Ședința publică de la 15 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent B. M. și pe intimat P. Colibași, având ca obiect plângere conform art. 39 – art. 40 Legea nr. 254/2013

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentanta Parchetului precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 alin 2 C.pr.pen constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 C.pr.pen.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea încheierii judecătorului de supraveghere ca legală și temeinică, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANȚA

Constată că, la data de 18.08.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația formulată de petentul B. M. împotriva încheierii nr. 448/27.07.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași.

În motivarea contestației, petentul a precizat că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013 și solicită reducerea termenului de reanalizare de la 1 an la 6 luni, având în vedere conduita bună adoptată.

A fost atașat dosarul nr. 442/2015 privitor la solicitarea petentului de schimbare a regimului de executare, soluționat de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași prin încheierea nr. 448/27.07.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Prin raportul nr. 571/15.07.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor din cadrul Penitenciarului Colibași a decis repartizarea petentului în regimul de executare semideschis, fiind stabilit termen de reanalizare la data de 14.07.2016.

Împotriva acestui raport petentul a formulat plângere pe care a înaintat-o judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, solicitând reducerea termenului de reanalizare.

Prin încheierea nr. 448/27.07.2015, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins ca nefondată plângerea petentului.

În motivarea încheierii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a învederat că in mod corect comisia constituită în condițiile art. 32 din Legea 254/2013 a dispus schimbarea regimului de executare închis, întrucât in perioada analizată condamnatul a fost recompensat o dată, nu a fost sancționat disciplinar. Judecătorul de supraveghere a avut in vedere și gravitatea faptei pentru care petentul este incarcerat ( omor) și de durata mare din pedeapsă care mai este de executat.

Potrivit art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:

a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;

b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Pentru a se putea aprecia că a adoptat un comportament pozitiv, este necesar ca acesta să obțină mai multe recompense.

Din raportul întocmit de comisie rezultă că, in ultimii doi ani, petentul a obținut doar o recompensă și a fost sancționat de două ori, ceea ce nu înseamnă că a depus eforturi deosebite care să îl îndreptățească la o reanalizare a situației sale mai înainte de scurgerea termenului de un an, ținând cont și de gravitatea faptei pentru care a fost condamnat și încarcerat.

În consecință instanța va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul B. M. împotriva încheierii nr. 448/27.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași.

Conform art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul să achite către stat suma de 30 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 40 din Legea nr. 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul B. M., fiul lui I. și M., născut la 28 August 1966, împotriva încheierii nr. 448/27.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași și în contradictoriu cu intimatul P. Colibași.

Conform art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul să achite către stat suma de 30 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 20 Octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2689/2015. Judecătoria PITEŞTI