Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea 253/2013. Sentința nr. 2446/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2446/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 29-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2446

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. D.

Grefier F. L. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin

procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta M.(S.) M., având ca obiect modificarea/încetarea obligațiilor (art.73, 48, 57, 61 Legea 253/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, după care:

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită a fi întrebată petenta de ce a solicitat petenta comunicarea actelor procedurale la o altă adresă decât la cea la care locuiește efectiv.

La interpelarea instanței petenta arată că locuiește in fapt în Ștefănești, ., județul Argeș, adresă ce nu este menționată pe actul de identitate, iar adresa pentru comunicarea actelor de procedură aparține mătușii sale.

Petenta și reprezentanta parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Petenta, având cuvântul, solicită admiterea contestației, modificarea termenului de prezentare la Serviciul de Probațiune de la cel lunar la trimestrial. Precizează că s-a angajat, sens in care depune la dosar contractul individual de muncă.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației în temeiul art. 48 din Legea 253/2013, cu obligarea petentei la cheltuieli judiciare către stat.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Constată că la data de 17.06.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr unic de dosar_ contestația la executare formulată de petenta M.(S.) M., prin care solicită modificarea obligației de prezentare lunară în cursul termenului de încercare la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, în sensul de a fi obligată să se prezinte la un interval mai mare de timp, respectiv trimestrial -la sediul acestei instituții.

In motivarea contestației petenta învederează faptul că a fost condamnată prin s.p. nr. 5413/25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin nerecurare, cu executare în condițiile art.861 C.p., respectiv prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.

Se mai menționează faptul că petenta și-a îndeplinit obligația impusă de instanță în cadrul măsurilor de supraveghere, constând în prezentarea lunară la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, a dat dovadă de seriozitate, nu a săvârșit nici un fel de acte prevăzute sau sancționate de legea penală, și-a menținut comportamentul pozitiv, și-a îndeplinit obligațiile și a evitat orice situații care i-ar fi putut crea probleme; de asemenea, de la data luării măsurii a trecut mai mult de 1 an, perioadă în care a avut o bună conduită, iar riscul săvârșirii din nou a unor infracțiuni/riscul de a pune în pericol siguranța publică și riscul de sinucidere sau autovătămare a fost apreciat ca fiind mic, clasa S2.

In dovedirea cererii, petenta atașează în copie sentința penală nr. 5413/2013 și copie plan de supraveghere a serviciului de Probațiune Argeș.

Prezentei contestații a fost atașat raportul de evaluare nr. 56/11.06.2015 întocmit de Serviciul de Probațiune Argeș, vizând îndeplinirea de către condamnată a obligațiilor impuse acesteia prin s.p. nr. 5413/25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești .

Examinând probatoriul administrat în cauză instanța reține că prin sentința penală nr. 5413/25.11.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești rămasă definitivă prin nerecurare, numita M.(S.) M. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săv. infr.prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 320/1 alin. 7 c.p.p..

S-a dispus totodată, în baza art.861 C.p., suspendarea executării sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni, stabilit conform art.862 C.p., instituindu-se în sarcina petentei ca pe durata termenului de încercare să se supună mai multor măsuri de supraveghere printre acestea reținându-se și obligația de a se prezenta lunar la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, la termenele fixate de consilierii de reintegrare.

In acest sens, a fost elaborat planul de supraveghere nr.56/SPArgeș /11.06.2015 având ca dată de începere 14.01.2014 și dată de încheiere 06.04.2017 (f.4-6).

Conform documentației înaintată la dosarul cauzei de Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, (f.4-6 dosar) se reține că de la data primei întrevederi de supraveghere până la data întocmirii respectivului raport, petenta a acordat o atenție și seriozitate sporită raportat la respectarea măsurilor de supraveghere stabilite de instanța de judecată, s-a prezentat la ședințele de supraveghere, a menținut permanent legătura cu consilierul responsabil de caz, a fost cooperantă, a manifestat un comportament adecvat normelor socio-culturale acceptate, nu a creat nici un fel de probleme de comunicare în cadrul serviciului, informând asupra tuturor modificărilor intervenite în situația sa.

Parcurgând contestația formulată de petentă prin prisma dispozițiilor legale invocate, respectiv art.598 Cpp instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, motivul invocat de petentă în susținerea prezentei cereri- și anume faptul că s-a angajat, aspect de natură a atrage imposibilitatea prezentării lunare la Serviciului de Probațiune Argeș -, neputându-se circumscrie cerințelor textului legal menționat, în contextul în care suntem în prezența unei obligații –măsuri de supraveghere stabilită de instanță printr-o hotărâre definitivă și cu puterea autorității de lucru judecat.

Pe cale de consecință, va respinge contestația la executare formulată de petenta M. (S.) M., urmând a o obliga pe aceasta, în baza art.275 alin.2 Cpp la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 598 C.pr.pen. rap. art. 48 din Lg. nr. 253/2013, respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petenta M. (S.) M., domiciliată în Ștefănești, ., jud. Argeș.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petenta la plata sumei de 90 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 29 septembrie 2015.

Președinte,

A. M. D.

Grefier,

F. L. C.

RED.A.M.D.

TEHN.AMD/4 EX.07.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea 253/2013. Sentința nr. 2446/2015. Judecătoria PITEŞTI