Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1163/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1163/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 23-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1163/2015

Ședința publică de la 23 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent P. M. și pe intimat P. Colibași, având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013 ART. 40 Legea Nr. 254/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentantul Parchetului precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 alin 2 C.pr.pen constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 C.pr.pen.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea încheierii judecătorului de supraveghere ca legală și temeinică, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANȚA

La data de 03.03.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația formulată de petentul P. M. împotriva încheierii nr. 85/17.02.2015, pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași.

În motivarea contestației petentul a menționat că a fost recompensat de mai multe ori și a participat la două cursuri. De asemenea, a fost la toate cursurile educative și terapeutice din cadrul Penitenciarului Colibași și a fost folosit la munca.

A fost atașat dosarul nr. 82/2015 privitor la solicitarea petentului de schimbare a regimului de executare, soluționat de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași prin încheierea nr. 853/17.02.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Prin raportul nr. 86/11.02.2015 Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor din cadrul Penitenciarului Colibași a decis menținerea petentului în regimul de executare închis, fiind stabilit termen de reanalizare la data de 10.08.2015.

Împotriva acestui raport petentul a formulat plângere pe care a înaintat-o judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, solicitând totodată schimbarea regimului de executare.

Prin încheierea nr. 85/17.02.2015 judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins plângerea petentului, a menținut regimul de executare a pedepsei inchis.

În motivarea încheierii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a învederat că petentul nu a avut o conduită bună, nu a stăruit în muncă, nu s-a implicat suficient in activități educative, culturale și sportive.

S-a reținut că acest aspect, coroborat cu antecedentele penale ale petentului, cu starea sa de recidivă și cu modul de săvârșire a faptei fac dovada că petentul nu dorește cu adevărat să se integreze în viața socială normală.

Potrivit art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:

a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;

b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Din cuprinsul raportului 86/11.02.2015 rezultă că petentul a fost repartizat să execute pedeapsa în regim închis la data de 22.11.2011.

Ulterior acestei date se observă faptul că petentul a fost recompensat de două ori și sancționat o dată.

Față de aceste considerente instanța constată că pe întreagă perioadă de detenție petentul a avut un comportament oscilant, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013 pentru schimbarea regimului de executare a pedepsei într-unul mai puțin sever.

Sub acest aspect, perioada de amânare stabilită de comisie este oportună pentru a acorda posibilitatea petentului de a convinge că are o constantă pozitivă a comportamentului.

În consecință instanța va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul P. M. împotriva încheierii nr. 85/17.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași și în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Colibași.

Conform art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul să achite către stat suma de 30 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 40 din Legea nr. 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat P. M., fiul lui C. și A., născut la 29 August 1977incarcerat la PNT Colibasi, împotriva încheierii nr. 85/17.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Colibași.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe petent să achite suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 28 Aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1163/2015. Judecătoria PITEŞTI