Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 810/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 810/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 19-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 810/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Grefier C. I. R.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror
C. C.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent M. A. M., având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reprezentantul Parchetului precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Instanța, în baza art. 387 alin 2 Cpp constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 Cpp
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită admiterea sesizării, recunoașterea sancțiunii contravenționale aplicate numitului M. A. M. și obligarea acestuia să execute cuantumul neachitat al amenzii contravenționale. În baza art. 275 alin 3 cpp cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
INSTANȚA
La data de 28.01.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești sesizarea Serviciului cooperare judiciară internațională în materie penală din cadrul Ministerului Justiției, prin care a fost înaintat certificatul emis de autoritățile slovene, privind punerea în executare a sancțiunii pecuniare de 300 de euro, aplicată intimatului M. A. M..
În drept au fost invocate dispozițiile legii nr. 302/2004.
Au fost atașate înscrisurile în limba slovenă și traduse în limba romana, inclusiv certificatul prevăzut de art. 235 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din certificatul anterior menționat rezultă faptul că intimatul M. A. M. a fost sancționat pecuniar cu suma de 300 de euro deoarece în data de 23.01.2014, la orele 00:38, a trecut prin stația de plată a taxei de autostradă D. pe autostrada cu plată A3 . nr. de inmatriculare_, prin asta comițând o contravenție, astfel cum este aceasta definită în alineatul trei al articolului 11 c al legii privind Drumurile publice, anume prin conducerea unui autoturism fără a avea o rovignetă valabilă.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 241 din Legea nr. 302/2004 în care se poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii străine.
Potrivit art. 239 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), executarea sancțiunii pecuniare este subordonată condiției ca fapta la care se referă hotărârea autorității judiciare sau administrative străine să fie prevăzută și de legea română.
În acest sens, referitor la condiția prevederii faptei și de legea română, instanța reține faptul că aceeași faptă este sancționată și de dispozițiile art. 8 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 239 alin. 2 și 240 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată instanța va dispune recunoașterea Procesul verbal de contravenție nr. 14-_ din data de 23.01.2014 emis de Autoritățile Slovene, respectiv DARS d.d., privind pe M. A. M., prin care a fost sancționat cu suma de 300 Euro amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prevăzute de 11 lit. c din Legea drumurilor publice (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Slovenia nr. 33/2006 cu modificări), ce corespunde contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15 din 24 ianuarie 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
În temeiul art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată instanța va obliga pe numitul M. A. M. să execute cuantumul neachitat al amenzii contravenționale, respectiv 300 de euro, plătibili în lei la cursul BNR din ziua plății.
Conform art. 247 lit. d din Legea nr. 302/2004 republicată va dispune informarea autorității competente din statul emitent cu privire la executare hotărârii, după încheierea executării.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea Direcției D. Internațional și Cooperare Judiciară.
În baza art. 239 alin. 2 și 240 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată recunoaște procesul verbal de contravenție nr. 14-_ din data de 23.01.2014 emis de Autoritățile Slovene privind pe M. A. M., domiciliat în mun. Pitești, Plopilor, ., . prin care a fost sancționat contravențional cu suma de 300 euro amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prevăzute de 11 lit. c din Legea drumurilor publice (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Slovenia nr. 33/2006 cu modificări), ce corespunde contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului Nr. 15 din 24 ianuarie 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
În temeiul art. 242 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată obligă pe numitul M. A. M. să execute cuantumul neachitat al amenzii contravenționale, respectiv 300 de euro, plătibili în lei la cursul BNR din ziua plății.
Conform art. 247 lit. d din Legea nr. 302/2004 republicată dispune informarea autorității competente din statul emitent cu privire la executare hotărârii, după încheierea executării.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de a formula apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2015
Președinte,
G. I.
Grefier,
C. I. R.
Red. G.I./ 30.03.2015
C.R. 24 Martie 2015
← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Sentința nr. 454/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 20/2015.... → |
---|