Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 7/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 7/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 7/2015
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror Sâvu C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat G. G. F., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de av. oficiu M. T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care petentul precizează că își retrage cererea formulată.
Reprezentantul Parchetului și apărătorul petentului, având pe rând cuvântul, solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință a acestuia, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
INSTANȚA
La data de 27.08.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea de liberare condiționată formulată de către petentul G. G. F..
În motivarea cererii s-a arătat că se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, a executat fracția prevăzută de lege și a avut pe perioada detenției un comportament corespunzător.
În ședința publică din data de 06.01.2015, petentul condamnat G. G. F. prezent în fața instanței, a precizat că își retrage cererea de liberare condiționată.
Față de precizarea petentului condamnat, instanța va lua act de manifestarea de voință a acestuia.
Ca o consecință a culpei procesuale în care se găsește, petentul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza potrivit dispozițiilor art. 275 al. 2 C.p.p. inclusiv onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 587 C.p.p. ia act de retragerea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat G. F. N., fiul lui G. și V., născut la data de 01.12.1974, deținut in P. Colibași.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 200 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză din care 100 lei onorariul pentru avocatul din oficiu.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 06 Ianuarie 2015.
Președinte,
G. A.
Grefier,
E. S.
Red.A.G
Tehnored.G.F/16.01.2015
← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 11/2015.... → |
---|