Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 52/2016. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 52/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 52/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:004._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 52
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ
Grefier F. L. C.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat T. M. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul condamnat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului Colibași, la data de 16.12.2015 a fost depusă la dosar declarația petentului prin care arată că nu își însușește prezenta contestație la executare, după care:
Instanța acordă cuvântul cu privire la poziția exprimată în scris, de către petent, în sensul că nu își însușește prezenta contestație.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației la executare ca lipsită de obiect, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față.:
Constată că la data de 16 noiembrie 2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._ contestația la executare formulată de petentul condamnat T. M. C. aflat în stare de detenție în P. Colibași, județul Argeș, contestație întemeiată pe disp. art. 598 N.C.P.P.
In motivarea contestației, petentul solicită analizarea situației juridice și totodată să se dispună individualizarea legală a pedepselor cu închisoare, cu aplic.art.5 din Noul Cod Penal.
În raport de declarația petentului condamnat T. M. C. în sensul că nu își însușește cererea, instanța va respinge prezenta contestație la executare constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal nefiind cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești cu o astfel de cerere.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată în numele persoanei condamnate T. M. C., fiul lui natural și E., născut la 25 Noiembrie 1983.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 12 ianuarie 2016.
Președinte,
A. M. D.
Grefier,
F. L. C.
RED.A.M.D.
TEHN.MN/4 EX./15.01.2016
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 53/2016.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 51/2016.... → |
---|