Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 45/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 45/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 13-02-2015

Dosar nr._ - conducere vehicul sub influența alcoolului –

(art. 336 NCP)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.

SENTINȚA PENALĂ NR. 45

Ședința publică din data de 13.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte – C. B.

Grefier – I. – M. ZAMAN – I.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Judecătoria R. a fost reprezentat de procuror M. - Ș. P..

Pe rol, la ordine fiind, s-a luat spre soluționare cauza penală privind pe inculpatul M. G.-V., CNP_, domiciliat în com. B., ., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 3889/P/2014 din 12 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R. sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul personal.

Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 alin. 1 NCPP.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- obiectul pricinii: infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP;

- stadiul judecății: fond – primul termen de judecată;

- alte aspecte procedurale: la data de 03.02.2015, I.P.J. G. a înaintat fișa actualizată a cazierului judiciar al inculpatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Inculpatul confirmă că a primit copia rechizitoriului.

Judecătorul de cameră preliminară aduce la cunoștință inculpatului că s-a împlinit termenul în care se puteau formula cereri sau excepții în legătură cu legalitatea actului de sesizare, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, sens în care s-a dispus citarea inculpatului și participarea reprezentantului Parchetului, pentru finalizarea procedurii de cameră preliminară.

La întrebarea judecătorului de cameră preliminară, reprezentantul Ministerului Public și inculpatul arată că nu au de invocat excepții ori alte chestiuni prealabile.

Judecătorul de cameră preliminară supune discuției oportunitatea constatării legalității actului de sesizare, legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în condițiile art. 346 NCPP.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se constata legalitatea actului de sesizare, și pe cale de consecință, a se dispune începerea judecății.

Inculpatul achiesează concluziilor procurorului.

Judecătorul de cameră preliminară constată că nu au fost invocate excepții sau alte chestiuni prealabile în legătură cu actul de sesizare, cu probele administrate la urmărirea penală și celelalte acte de urmărire penală îndeplinite în cauză.

Cu privire la procedura de cameră preliminară, în condițiile art. 346 NCPP:

Prin rechizitoriul nr. 3889/P/2014 din 12 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R., înregistrat la această instanță sub nr._ din 14 ianuarie 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. G.-V., fiul lui D. și M., născut la 19 decembrie 1983 în mun. G., domiciliat în com. B., ., studii – 8 clase, fără ocupație, starea civilă – necăsătorit, 1 copil minor în întreținere, fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP.

În actul de sesizare s-a reținut în fapt că în ziua de 26 august 2014, în jurul orei 22,00, împreună cu mai multe persoane, printre care și numiții T. I. și Bugaci V., inculpatul se afla în barul din centrul satului R. și consuma băuturi alcoolice. La un moment dat, la inițiativa celor doi martori, inculpatul a acceptat să îi transporte pe aceștia până în localitatea Oțeleni, conducând autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare AJ 848 ZG pe drumul comunal DC 60, apoi pe drumul județean DJ 207A, iar în localitatea B. a fost oprit de un echipaj de poliție care a constat că acesta emană vapori de alcool și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență R. în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, unde s-a constatat că avea la ora 00,15 cantitatea de 1,40 g alcool la 1000 ml de sânge, iar la ora 01,15 cantitatea de 1,25 g alcool la 1000 ml de sânge.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă menționate în actul de sesizare: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rezultatul testării cu aparatul etilotest, procesul-verbal de prelevare a mostrelor biologice, declarația martorilor C. C. și Bugaci V., fișa de cazier judiciar și declarațiile inculpatului.

Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică a acesteia, profilul moral și de personalitate al inculpatului, mențiuni privind actele de urmărire penală efectuate și cheltuielile judiciare. De asemenea, cuprinde dispoziția de trimitere în judecată a inculpatului.

În condițiile art. 344 NCPP judecătorul de cameră preliminară constată că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat și nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

În raport cu cele mai sus menționate, în temeiul art. 346 alin. 2 NCPP, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea rechizitoriului nr. 3889/P/2014 din 12 decembrie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R., fiind respectate dispozițiile art. 328 NCP, legalitatea administrării probelor cu respectarea dispozițiilor art. 97 și urm. NCPP, precum și legalitatea actelor de urmărire penală. De asemenea, se constată că Judecătoria R. este competentă material și teritorial să soluționeze cauza, potrivit art. 35 alin. 1 și art. 41 alin. 1 lit. a NCPP.

D. urmare, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății.

Inculpatul recunoaște săvârșirea infracțiunii și solicită ca judecata să se finalizeze la acest termen.

Nefiind de invocat alte excepții și chestiuni prealabile, instanța dispune citirea actului de sesizare.

În condițiile art. 374 alin. 1 NCPP grefierul de ședință dă citire actului de sesizare a instanței.

În condițiile art. 374 NCPP, instanța explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce. De asemenea, în condițiile art. 374 alin. 4 NCPP, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință și dispozițiile art. 396 alin. 10 NCPP privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în situația în care se reține vinovăția.

Inculpatul arată că înțelege să dea declarație de recunoaștere în condițiile art. 375 NCPP și să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. 10 NCPP.

Fiind audiat în condițiile art. 378 rap. la art. 382 NCPP, inculpatul M. G. - V. recunoaște săvârșirea infracțiunii în modalitatea reținută prin rechizitoriu, declarația acestuia fiind consemnată în proces – verbal, semnat și atașat la dosarul cauzei.

Instanța pune în discuție solicitarea inculpatului de judecare în procedura recunoașterii prev. de art. 374 alin. 4 și art. 375 NCPP.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune solicitării inculpatului.

Având în vedere că declarația inculpatului este una de recunoaștere necondiționată a faptei și concordă cu situația de fapt dedusă judecății prin actul de sesizare, instanța încuviințează cererea acestuia de judecare în procedura recunoașterii potrivit art. 374 alin. 4 și art. 375 NCPP.

Inculpatul nu contestă probele administrate la urmărirea penală și nu solicită proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

Reprezentantul Ministerului Public nu solicită administrarea altor probe.

Instanța ia act că nu au fost contestate probele de la urmărirea penală și că inculpatul nu solicită administrarea de probe în circumstanțiere.

Reprezentantul Ministerului Public și inculpatul nu mai au alte cereri.

Nemaifiind cereri de formulat și constatând că nu s-a solicitat administrarea de probe, în condițiile art. 387 NCPP, cercetarea judecătorească se declară terminată și cauza în stare de judecată, dându-se cuvântul la fond, când:

Întrucât în cauză au fost administrate în mod legal toate probele și s-a dovedit existența infracțiunii și săvârșirea acesteia cu vinovăție, reprezentantul Ministerului Public solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP, aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 NCPP și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Având ultimul cuvânt în condițiile art. 389 alin. 1 NCPP, inculpatul este de acord cu prestarea unei activități în folosul comunității și cu aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, susținând că are un copil minor în întreținere.

Dezbaterile s-au declarat închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Actul de sesizare

Prin rechizitoriul nr. 3889/P/2014 din 12 decembrie 2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 14 ianuarie 2015, P. de pe lângă această instanță a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. G.-V., fiul lui D. și M., născut la 19 decembrie 1983 în mun. G., domiciliat în com. B., ., studii – 8 clase, fără ocupație, starea civilă – necăsătorit, 1 copil minor în întreținere, fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP.

S-a reținut prin actul de sesizare că în ziua de 26 august 2014, în jurul orei 22,00, împreună cu mai multe persoane, printre care și numiții T. I. și Bugaci V., inculpatul se afla în barul din centrul satului R. și consuma băuturi alcoolice. La un moment dat, la inițiativa celor doi martori, inculpatul a acceptat să îi transporte pe aceștia până în localitatea Oțeleni, conducând autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare AJ 848 ZG pe drumul comunal DC 60, apoi pe drumul județean DJ 207A, iar în localitatea B. a fost oprit de un echipaj de poliție care a constat că acesta emană vapori de alcool și a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență R. în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Prin adresa nr. A12/1412 din 29 august 2014 Spitalul Municipal de Urgență R. înaintează buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. A12/1036 din aceeași dată, prin care s-a constatat că inculpatul avea la ora 00,15 cantitatea de 1,40 g alcool la 1000 ml de sânge, iar la ora 01,15 cantitatea de 1,25 g alcool la 1000 ml de sânge. Au fost audiați martorii C. C. și Bugaci V., care confirmă situația de fapt anterior expusă.

Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit art. 35 și art. 41 din noul Cod de procedură penală (NCPP).

Aspecte procedurale

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 14 ianuarie 2015 sub imperiul prevederilor NCPP (Legea nr. 135/2010). Potrivit art. 344 NCPP inculpatului i-a fost comunicată copia rechizitoriului la data de 20 ianuarie 2015. Acesta nu a formulat cereri sau excepții în legătură cu legalitatea actului de sesizare, a probelor administrate la urmărirea penală sau a actelor de urmărire penală efectuate în cauză, astfel încât prin încheierea pronunțată la termenul de judecată de astăzi s-a dispus începerea judecății, conform art. 346 alin. 2 NCPP.

Apărările inculpatului

În cursul urmăririi penale inculpatul a adoptat o poziție procesuală sinceră, recunoscând fără rezerve comiterea infracțiunii.

În fața instanței inculpatul și-a reiterat această poziție, în sensul recunoașterii săvârșirii faptei deduse judecății. Acesta a declarat că a consumat două beri în intervalul orar 20,00-22,00, după care la solicitarea martorilor T. I. și Bugaci V. a pornit către satul Oțeleni la volanul autoturismului marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare AJ 848 ZG. La ieșirea din satul B. a oprit la o benzinărie pentru a alimenta cu carburant și a bea o cafea, dar în scut timp și-a făcut apariția un polițist care a întrebat a cui este autoturismul și i-a solicitat să îl însoțească la sediul Postului de Poliție. În continuare a fost condus pe raza .-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest de către un echipaj al poliției rutiere, și apoi la Spitalul Municipal de Urgență R. în vederea prelevării mostrelor biologice. Inculpatul a invocat prevederile art. 375 NCPP, recunoscându-și vinovăția și însușindu-și probele administrate la urmărirea penală.

Probe

Având în vedere incidența dispozițiilor art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4 și art. 375 NCPP, precum și împrejurarea că probele administrate la urmărirea penală nu au fost contestate, soluționarea cauzei s-a făcut fără administrarea de dovezi în cursul judecății. Au fost însușite fără rezerve probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul-verbal de sesizare din oficiu, înscrisuri, declarațiile martorilor C. C., Bugaci V., fișa de cazier judiciar și declarațiile inculpatului.

Inculpatul nu a solicitat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

Situația de fapt reținută de instanță

În seara zilei de 26 august 2014 inculpatul a consumat băuturi alcoolice (bere) într-un bar din centrul satului R., ., după care, la solicitarea martorilor T. I. și Bugaci V., a urcat la volanul autoturismului marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare AJ 848 ZG, având ca pasageri pe cei doi, și a pornit către .. În jurul orei 23,00, în timp ce conducea autovehiculul pe drum județean DJ 207A, pe raza satului B., inculpatul a fost oprit de un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Sagna, aflat în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier. S-a constatat că inculpatul emana halenă alcoolică, așa încât a fost condus în mun. R. și s-a procedat la testarea sa cu aparatul alcooltest, rezultând că la ora 23,54 prezenta o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat (fila 14 dosar UP). În continuare, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență R. în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În urma efectuării analizei toxicologice s-a stabilit că la ora 00,15 inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,40 g‰, iar la ora 01,15 aceasta era de 1,25 g‰ (fila 13 dosar UP). Inculpatul nu a contestat rezultatul testării cu aparatul etilotest și nici concluziile buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie.

În drept

Instanța apreciază că, în raport de probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale și de poziția procesuală adoptată de inculpat în faza de judecată (când a invocat prevederile art. 375 NCPP), vinovăția acestuia este pe deplin probată. Nu subzistă nici un echivoc asupra veridicității aspectelor de fapt reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, în condițiile în care acestea rezultă cu prisosință din probele administrate și nu au fost contestate.

Fapta inculpatului de a conduce autovehiculul proprietate personală pe drumurile publice de pe raza mun. R. în condițiile în care prezenta în sânge o îmbibație alcoolică superioară limitei maxime legale de 0,80 g‰ întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP.

Individualizarea pedepsei

La stabilirea cuantumului pedepsei cu închisoarea instanța va ține seama de criteriile generale de individualizare judiciară enumerate la art. 74 NCP, dând eficiență gradului mediu de pericol social al faptei, modalității concrete în care aceasta a fost comisă (prin raportare la circumstanțele de loc și timp, la gravitatea lezării valorilor sociale ocrotite de legea penală și la consecințele negative ce puteau rezulta în contextul dat), conținutului acțiunilor inculpatului și circumstanțelor personale ale acestuia. De asemenea, vor fi avute în vedere aspectele referitoare la motivele săvârșirii infracțiunii, lipsa antecedenței penale, conduita inculpatului anterior comiterii infracțiunii și pe parcursul procesului penal, precum și elemente circumstanțiale cu caracter personal (nivelul de școlarizare, starea de sănătate, situația social-familială, implicarea în activități lucrative). De asemenea, în raport cu poziția procesuală a inculpatului urmează a se acorda eficiență prevederilor art. 396 alin. 10 NCPP. Instanța nu consideră, însă, oportun să stabilească o pedeapsă sub limita minimă specială prevăzută de lege, în condițiile în care inculpatul a pus în pericol viața, integritatea corporală și sănătatea celor 2 persoane care se aflau în vehicul.

Instanța apreciază că pedeapsa închisorii are ca finalitate restabilirea ordinii juridice încălcate prin săvârșirea infracțiunii. În aplicarea acesteia instanța trebuie să aibă în vedere că, prin natura ei, pedeapsa are o dublă natură, preventivă și în același timp coercitivă. Ea se adresează individului autor al infracțiunii și urmărește să împiedice reiterarea comportamentului infracțional. În același timp, are rolul de prevenție generală, întrucât prin expunerea infractorului la anumite privațiuni membrii comunității pot anticipa consecințele unui comportament similar. Pedeapsa are și un vădit rol aflictiv și retributiv, fiind percepută ca o consecință directă a lezării valorilor ocrotite de legea penală și concretizându-se în restrângerea exercițiului drepturilor civile.

Instanța mai reține că inculpatul nu are antecedente penale, are un copil minor în întreținere, a avut până în prezent o conduită corectă în familie și societate, iar în cauză a adoptat o poziție procesuală sinceră. Aceste circumstanțe nu diminuează, însă, gravitatea faptei, având în vedere consecințele grave ce pot rezulta din conducerea vehiculelor sub influența alcoolului.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 NCP, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii. În raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este inferior plafonului de 7 ani închisoare prevăzut de art. 83 alin. 2 NCP, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori tragerea sa la răspunderea penală.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 NCP instanța va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 NCP, respectiv 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune N. la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice încadrarea în muncă sau schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e (schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea, încadrarea în muncă sau schimbarea locului de muncă, informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență) se comunică în mod direct Serviciului de Probațiune N..

În temeiul art. 404 alin. 3 NCPP se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea beneficiului amânării pedepsei închisorii și executarea acesteia în regim privativ de libertate.

Alte aspecte

Inculpatul va fi îndatorat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, potrivit art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 NCPP.

Văzând și dispozițiile art. 408 NCPP,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În condițiile art. 396 alin. 1 și alin. 4 din noul Cod de procedură penală (NCPP), cu referire la dispozițiile art. 83 și urm. din noul Cod penal (NCP):

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 NCP, stabilește în sarcina inculpatului M. G.-V., fiul lui D. și M., născut la 19 decembrie 1983 în mun. G., domiciliat în com. B., ., studii – 8 clase, fără ocupație, starea civilă – necăsătorit, 1 copil minor în întreținere, fără antecedente penale, CNP_, o pedeapsă de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare, în condițiile art. 375 NCPP și art. 396 alin. 10 NCPP.

În temeiul art. 83 alin. 1 NCP amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform prevederilor art. 84 NCP și calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune N. la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice încadrarea în muncă sau schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e (schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea, încadrarea în muncă sau schimbarea locului de muncă, informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență) se comunică Serviciului de Probațiune N..

În temeiul art. 404 alin. 3 NCPP atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv revocarea beneficiului amânării pedepsei închisorii și executarea acesteia în regim privativ de libertate.

În temeiul art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 februarie 2015.

Președinte, Grefier,

BC/IMI; 4 ex.; Red. 25.02.2015; Tehnored. 02.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 45/2015. Judecătoria ROMAN