Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 171/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 171/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 08-05-2015

Dosar nr._ - tâlhărie (art. 233 NCP) –

- verificare măsură preventivă (art. 362 NCPP)-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.

SENTINȚA PENALĂ NR. 171

Ședința publică din data de 08.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte – C. B.

Grefier – I. – M. ZAMAN – I.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Judecătoria R. a fost reprezentat de procuror M. - Ș. P..

Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare, verificarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în condițiile art. 346 NCPP în dosarul nr. 770/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R., privind pe inculpatulC. S., CNP_, domiciliat în mun. R., ., cam. 20, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Bacău, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 770/P/2015 din 09 aprilie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R. sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 alin. 1 NCP, în dauna persoanei vătămate S. M., CNP_, domiciliată în mun. R., .. 4, ., respectiv verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în condițiile art. 362 cu referire la art. 208 NCPP, privind pe inculpatul C. S..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul C. S., aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Bacău, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. R. L., și persoana vătămată S. M. personal (identificată cu CI . nr._, domiciliată în mun. R., .. 4, .).

Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 alin. 1 NCPP.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează:

- obiectul pricinii – tâlhărie, finalizarea procedurii de cameră preliminară și verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive în condițiile art. 362 cu referire la art. 208 NCPP;

- stadiul judecății – fond

- alte aspecte procedurale:

Judecătorul de cameră preliminară aduce la cunoștința celor prezenți că s-a împlinit termenul de 20 de zile în care se puteau formula cereri sau excepții în legătură cu legalitatea actului de sesizare, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, sens în care s-a fixat acest termen de judecată pentru finalizarea procedurii de cameră preliminară și începerea judecății.

La întrebarea judecătorului de cameră preliminară, reprezentantul Ministerului Public, apărătorul desemnat din oficiu, după ce a luat legătura cu inculpatul, și persoana vătămată arată că nu au de invocat excepții ori alte chestiuni prealabile.

Judecătorul de cameră preliminară constată că nu au fost invocate cereri sau excepții în legătură cu legalitatea actului de sesizare, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, motiv pentru care supune discuției părților finalizarea procedurii de cameră preliminară și începerea judecății, în condițiile art. 346 NCPP.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se constata legalitatea actului de sesizare, și pe cale de consecință, a se dispune începerea judecății.

Persoana vătămată lasă la apreciere chestiunea supusă discuției.

Av. R. L., pentru inculpat, consideră că instanța este legal sesizată.

Cu privire la procedura de cameră preliminară, în condițiile art. 346 NCPP:

Prin rechizitoriul nr. 770/P/2015 din 09 aprilie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R., înregistrat la această instanță sub nr._ din 09 aprilie 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. S., CNP_, fiul natural al lui C. Vandana-M., născut la 18 mai 1994 în mun. Bacău, domiciliat în mun. R., ., arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233 alin. 1 NCP, în dauna persoanei vătămate S. M., CNP_, domiciliată în mun. R., .. 4, ..

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că în ziua de 26 februarie 2015, la ora 13,00, persoana vătămată S. M. se deplasa pe . mun. R., având în mână o poșetă. Ea a fost urmărită de inculpat și, când a ajuns în dreptul aleii de pe partea de vest a blocului nr. 5, acesta a împins-o din spate, ea s-a dezechilibrat și a căzut, după care inculpatul i-a smuls poșeta din mâini și a fugit. Inculpatul a fugit printre blocuri spre . persoana vătămată a fugit după el. Persoana vătămată s-a întâlnit cu martorul C. A., căruia i-a relatat speriată ce a pățit, iar martorul a fugit să-l prindă pe inculpat. A reușit să îl ajungă în fața blocului nr. 5 de pe .-a prins, însă inculpatul s-a smucit și a fugit către intersecția cu . momentul în care a fost prins de martor inculpatul a aruncat la pământ poșeta persoanei vătămate. Înainte de a o arunca inculpatul a sustras din poșetă suma de 570 RON și un telefon mobil marca Nokia, valoarea totală a prejudiciului fiind de 750 RON.

Situația de fapt mai sus se susține cu următoarele mijloace de probă menționate în actul de sesizare: plângerea și declarația persoanei vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, declarațiile martorilor C. A. și R. N., procesele verbale de recunoaștere după fotografie și planșele foto aferente acestora, procesele verbale de recunoaștere din grup și planșele foto aferente, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar.

Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică a acesteia, profilul moral și de personalitate al inculpatului, mențiuni privind actele de urmărire penală efectuate și cheltuielile judiciare. De asemenea, cuprinde dispoziția de trimitere în judecată a inculpatului.

În condițiile art. 344 NCPP judecătorul de cameră preliminară constată că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau apărătorul acestuia și nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

În raport cu cele mai sus menționate, în temeiul art. 346 alin. 2 NCPP, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea rechizitoriului nr. 770/P/2015 din 09 aprilie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R., fiind respectate dispozițiile art. 328 NCP, legalitatea administrării probelor cu respectarea dispozițiilor art. 97 și urm. NCPP, precum și legalitatea actelor de urmărire penală. De asemenea, se constată că Judecătoria R. este competentă material și teritorial să soluționeze cauza, potrivit art. 35 alin. 1 și art. 41 alin. 1 lit. a NCPP.

D. urmare, se dispune începerea judecății.

Văzând și prevederile art. 347 alin. 1 NCPP interpretate per a contrario, mențiunile referitoare la finalizarea procedurii de cameră preliminară sunt definitive.

În continuare, dispunându-se începerea judecății, instanța procedează la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, în condițiile art. 362 NCPP, cu referire la art. 208 NCPP.

Reprezentantul Ministerului Public nu are de formulat cereri sau excepții, urmând a se constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

Av. R. L. nu are solicitări suplimentare.

Inculpatul lasă la apreciere necesitatea menținerii sale în stare de arest, precizând că dorește să urmeze procedura simplificată a recunoașterii, chiar dacă nu își amintește comiterea faptei. Solicită finalizarea judecății la acest termen.

Deliberând asupra chestiunii privind legalitatea și temeinicia măsurii preventive, instanța constată că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut în considerarea prevederilor art. 223 alin. 2 NCPP, reținându-se pericolul social generat prin lăsarea în libertate a inculpatului, frecvența comiterii infracțiunilor contra patrimoniului și impactul creat asupra comunității. Având în vedere că starea de pericol social nu a fost înlăturată și că subzistă temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive, pentru a se înlătura stare de temere provocată persoanei vătămate și comunității, precum și riscul comiterii de către inculpat a unor fapte similare, instanța menține măsura arestării preventive.

Inculpatul declară că nu formulează contestație împotriva menținerii măsurii arestării preventive, aspect consemnat în proces – verbal, semnat și atașat la dosarul cauzei.

La întrebarea instanței, inculpatul solicită a fi audiat la acest termen de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, av. R. L. și persoana vătămată nu au alte cereri.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului, instanța dispune citirea actului de sesizare.

În condițiile art. 374 alin. 1 NCPP, grefierul de ședință dă citire actului de sesizare a instanței.

La întrebarea instanței, persoana vătămată S. M. precizează că menține declarația de constituire de parte civilă dată în cursul urmăririi penale, cu suma de 750 lei, reprezentând contravaloarea unui telefon mobil marca Nokia și suma de 570 lei, sustrasă în numerar de inculpat.

Având în vedere că inculpatul declară că înțelege să se prevaleze de dispozițiile referitoare la recunoașterea vinovăției, urmează a proceda la ascultarea acestuia în legătură cu fapta pentru care este trimis în judecată.

În condițiile art. 374 NCPP, instanța explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce.

Inculpatul declară că înțelege cele reținute în actul de sesizare și că vrea să dea declarație de recunoaștere în condițiile art. 375 NCPP, urmând să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. 10 NCPP.

Fiind audiat în condițiile art. 378 rap. la art. 382 NCPP, inculpatul C. S. recunoaște săvârșirea infracțiunii în modalitatea reținută prin rechizitoriu, declarația acestuia fiind consemnată în proces – verbal, semnat și atașat la dosarul cauzei.

Instanța supune discuției utilitatea audierii persoanei vătămate S. M., având în vedere declarația inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu audierea nemijlocită persoanei vătămate.

Av. R. L., lasă la aprecierea instanței necesitatea audierii persoanei vătămate.

Instanța consideră oportună audierea nemijlocită a persoanei vătămate S. M., sens în care în condițiile art. 107 rap. la art. 111, art. 109 alin. 1 și 2, și art. 110 NCPP, procedează la audierea acesteia, declarația fiind consemnată în proces – verbal, semnat și atașat la dosarul cauzei.

Instanța supune discuției solicitarea inculpatului C. S. de judecare în procedura recunoașterii prev. de art. 374 alin. 4 și art. 375 NCPP.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune solicitării inculpatului.

Av. R. L. solicită admiterea cererii inculpatului.

Constatând că inculpatul C. S. a dat o declarație de recunoaștere, chiar dacă nu a precizat cu certitudine că își amintește comiterea faptei reținute în sarcina sa, și având în vedere declarația persoanei vătămate, instanța încuviințează cererea acestuia de judecare în procedura recunoașterii potrivit art. 374 alin. 4 și art. 375 NCPP. Având în vedere că în cadrul procedurii recunoașterii, în condițiile art. 375 alin. 2 NCPP este admisibilă doar administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, instanța întreabă inculpatul dacă propune administrarea acestor dovezi.

Persoana vătămată nu propune alte probe decât cele administrate în cursul urmăririi penale.

După ce a luat legătura cu inculpatul, av. R. L. învederează instanței că nu solicită administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

Instanța ia act că inculpatul nu solicită administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

Reprezentantul Ministerului Public, av. R. L. și persoana vătămată nu mai au alte cereri.

Nemaifiind cereri de formulat și constatând că nu s-a solicitat administrarea altor probe, în condițiile art. 387 NCPP, cercetarea judecătorească se declară terminată și cauza în stare de judecată, dându-se cuvântul la fond, când:

Reprezentantul Ministerului Public arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria R., inculpatul C. S. a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 alin. 1 NCP. Întrucât în cauză au fost administrate în mod legal toate probele pentru a se dovedi existența infracțiunii și săvârșirea acesteia cu vinovăție, solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii menționate, aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 NCPP, stabilirea unei pedepse privative de libertate și aplicarea dispozițiilor privind pedepsele accesorii și complementare, cu deducerea perioadei reținerii și arestării. De asemenea, solicită admiterea acțiunii civile în măsura în care a fost dovedită, cu obligarea inculpatului la plata despăgubirilor și cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Persoana vătămată S. M. solicită obligarea inculpatului la plata prejudiciului. Îndrumă inculpatul să își găsească un loc de muncă, să își revizuiască comportamentul și să fie un exemplu pentru copilul său.

Av. R. L., în calitate de apărător desemnat din oficiu, având în vedere atitudinea de recunoaștere și faptul că inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată prevăzută de art. 375 NCPP, solicită reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. În ce privește individualizarea pedepsei, urmează a fi avute în vedere împrejurarea comiterii faptei și declarația inculpatului, care a indicat faptul că la momentul săvârșirii infracțiunii ar fi fost intoxicat cu vapori de prenadez, situație care nu s-a produs în mod involuntar pentru a fi considerată o cauză de neimputabilitate în condițiile art. 29 NCP. Ori, având în vedere întreaga situație, consideră că această circumstanță are un caracter atenuant, întrucât intoxicația nu s-a produs în mod intenționat pentru comiterea infracțiunii. În concluzie, solicită aplicarea unei pedepse sub minimul special și coborârea sub acest minim. În privința laturii civile, solicită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor în măsura în care acțiunea civilă a fost dovedită. Onorariu din oficiu neachitat.

Având ultimul cuvânt în condițiile art. 389 alin. 1 NCPP, inculpatul C. S. regretă comiterea faptei, și apelează la clemența instanței, întrucât la data săvârșirii infracțiunii toată familia lui se afla în stare de detenție.

Dezbaterile s-au declarat închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei penale de față:

Actul de sesizare

Prin rechizitoriul nr. 770/P/2015 din 9 aprilie 2015, înregistrat pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 9 aprilie 2015, P. de pe lângă această instanță a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C. S., fiul natural al lui C. Vandana-M., născut la 18 mai 1994 în mun. Bacău, domiciliat în mun. R., ., arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, studii – 6 clase, fără ocupație, starea civilă – necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 din noul Cod penal (NCP), în dauna persoanei vătămate S. M., domiciliată în mun. R., .. 4, ap. 15, CNP_.

S-a reținut prin actul de sesizare că în ziua de 26 februarie 2015, la ora 13,00, persoana vătămată S. M. se deplasa pe . mun. R., având în mână o poșetă. Ea a fost urmărită de inculpat și, când a ajuns în dreptul aleii de pe partea de vest a blocului nr. 5, acesta a împins-o din spate, ea s-a dezechilibrat și a căzut, după care inculpatul i-a smuls poșeta din mâini și a fugit. Inculpatul a fugit printre blocuri spre . persoana vătămată a fugit după el. Persoana vătămată s-a întâlnit cu martorul C. A., căruia i-a relatat speriată ce a pățit, iar martorul a fugit să-l prindă pe inculpat. A reușit să îl ajungă în fața blocului nr. 5 de pe .-a prins, însă inculpatul s-a smucit și a fugit către intersecția cu . momentul în care a fost prins de martor inculpatul a aruncat la pământ poșeta persoanei vătămate. Înainte de a o arunca inculpatul a sustras din poșetă suma de 570 RON și un telefon mobil marca Nokia, valoarea totală a prejudiciului fiind de 750 RON.

Instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit art. 35 și art. 41 NCPP.

Aspecte procedurale

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 9 aprilie 2015 potrivit art. 329 NCPP. Potrivit art. 344 NCPP inculpatului i-a fost înmânată copia rechizitoriului la data de 10 aprilie 2015. Acesta nu a formulat cereri sau excepții în legătură cu legalitatea actului de sesizare, a probelor administrate la urmărirea penală sau a actelor de urmărire penală efectuate în cauză, astfel încât prin încheierea pronunțată la termenul de judecată de astăzi judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății, conform art. 346 alin. 2 NCPP.

Aspecte privind pretențiile civile

În cursul urmăririi penale persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 750 RON, reprezentând suma sustrasă în numerar (570 RON) și contravaloarea telefonului mobil (180 RON). În cursul judecății și-a menținut această solicitare.

Apărările inculpatului

În cursul urmăririi penale inculpatul a negat comiterea infracțiunii, susținând că nu a sustras poșeta persoanei vătămate și nici nu își explică motivul pentru care aceasta și martorii l-au indicat drept autor al infracțiunii.

În fața instanței inculpatul și-a reconsiderat această poziție procesuală, recunoscând comiterea faptei deduse judecății. A precizat că în perioada respectivă se droga cu vapori de prenadez și de aceea nu poate afirma cu mare certitudine dacă într-adevăr a comis fapta, însă, dacă persoana vătămată îl identifică fără dubiu, probabil că este adevărat că i-a sustras poșeta în ziua de 26 februarie 2015. Precizează că în perioada respectivă nu avea un loc de muncă și nici nu se întreținea din prestarea unor activități lucrative, asigurându-și subzistența cu ajutorul familiei. Insculpatul a solicitat a-i fi aplicat beneficiul art. 375 și art. 396 alin. 10 NCPP.

Inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, potrivit art. 90 lit. a și c NCPP.

Probe

Având în vedere incidența dispozițiilor art. 349 alin. 2, art. 374 alin. 4 și art. 375 NCPP, precum și împrejurarea că probele administrate la urmărirea penală nu au fost contestate, soluționarea cauzei s-a făcut fără administrarea de dovezi în cursul judecății. Au fost însușite fără rezerve probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv plângerea penală și declarația persoanei vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșa foto aferentă, declarațiile martorilor C. A. și R. N., procesele-verbale de recunoaștere după fotografie și planșele foto aferente, procesele-verbale de recunoaștere din grup și planșele foto aferente, fișa de cazier judiciar și declarațiile inculpatului.

Inculpatul nu a solicitat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.

Dată fiind poziția procesuală a inculpatului din cursul urmăririi penale și declarația echivocă dată în fața instanței, s-a procedat la ascultarea nemijlocită a persoanei vătămate S. M. (fila 36).

Situația de fapt reținută de instanță

În ziua de 26 februarie 2015, în jurul orei 13,00, aflat întâmplător pe . mun. R., inculpatul a observat-o pe persoana vătămată în timp ce aceasta se deplasa spre domiciliu, având în mână o poșetă. Inculpatul a urmărit-o până când aceasta a intrat pe . de vest a blocului nr. 5, îndreptându-se către magazinul Panevada, moment în care a împins-o puternic cu mâinile din spate. Persoana vătămată s-a dezechilibrat și a căzut, după care inculpatul i-a smuls poșeta din mâini și a fugit spre Fdt. D. Roșie. Persoana vătămată a fugit după el și a strigat după ajutor, iar dinspre .-a apropiat un tânăr însoțit de o fată (identificați ulterior ca fiind martorii C. A. și R. N.), cărora le-a spus ce pățise, iar martorul a fugit să-l prindă pe inculpat, în timp ce martora a telefonat la poliție. Martorul a reușit să îl ajungă pe inculpat în fața blocului nr. 5 de pe .-a prins, însă inculpatul s-a smucit și a fugit către intersecția cu . momentul în care a fost prins de martor inculpatul a aruncat la pământ poșeta persoanei vătămate, dar înainte de a o arunca inculpatul și-a însușit suma de 570 RON și un telefon mobil marca Nokia cu carcasă de culoare neagră, în care se afla cartela S. cu nr._.

Autorul faptei nu a mai putut fi găsit în zona din apropiere de organele de poliție sosite la fața locului. Ulterior, însă, persoana vătămată și martorii l-au identificat fără dubiu după fotografii pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii.

Măsuri preventive

Inculpatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore de organele de cercetare penală din cadrul Poliției mun. R., începând cu data de 18 martie 2015 ora 10,00. Prin încheierea nr. 12/A din 18 martie 2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei R. (dosar nr._ ) s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului. Contestația inculpatului a fost respinsă prin încheierea nr. 23/CDL din 19 martie 2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului N..

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 9 aprilie 2015, iar prin încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2015, în considerarea dispozițiilor art. 348 NCPP, judecătorul de cameră preliminară a menținut măsura arestării preventive, constatându-se legalitatea și temeinicia acesteia. Inculpatul nu a formulat contestație împotriva acestei încheieri.

După finalizarea procedurii de cameră preliminară, la termenul de judecată de astăzi instanța a verificat din nou legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în conformitate cu prevederile art. 362 NCPP. Nici de această dată inculpatul nu a formulat contestație.

În drept

Instanța apreciază că, în raport de probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale și de poziția procesuală adoptată de inculpat în faza de judecată (când a invocat prevederile art. 375 NCPP), vinovăția acestuia este pe deplin probată. Nu subzistă nici un echivoc asupra veridicității aspectelor de fapt reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, în condițiile în care acestea rezultă cu prisosință din probele administrate și nu au fost contestate.

Fapta inculpatului C. S. de a sustrage prin violență poșeta persoanei vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 NCP.

Individualizarea pedepsei

La stabilirea cuantumului pedepsei cu închisoarea instanța va ține seama de criteriile generale de individualizare judiciară enumerate la art. 74 NCP, dând eficiență gradului relativ ridicat de pericol social al faptei, modalității concrete în care aceasta a fost comisă (prin raportare la circumstanțele de loc și timp, la gravitatea lezării valorilor sociale ocrotite de legea penală, la valoarea prejudiciului și la împrejurarea că activitatea infracțională a survenit în contextul unei situații materiale precare, pe fondul consumului de substanțe cu efect halucinogen), conținutului acțiunilor inculpatului și circumstanțelor personale ale acestuia. De asemenea, vor fi avute în vedere aspectele referitoare la motivele săvârșirii infracțiunii, prezența antecedenței penale (inculpatul suferind până în prezent, deși are doar 21 de ani, multiple condamnări la măsuri educative și pedepse cu închisoarea cu executare în regim privativ de libertate pentru infracțiuni de furt și tâlhărie), conduita inculpatului anterior comiterii infracțiunii și pe parcursul procesului penal, precum și elemente circumstanțiale cu caracter personal (nivelul de școlarizare, starea de sănătate, situația social-familială, neimplicarea în raporturi de muncă).

Referitor la individualizarea modului de executare, instanța apreciază că pedeapsa închisorii are ca finalitate restabilirea ordinii juridice încălcate prin săvârșirea infracțiunii. În aplicarea acesteia instanța trebuie să aibă în vedere că, prin natura ei, pedeapsa are o dublă natură, preventivă și în același timp coercitivă. Ea se adresează individului autor al infracțiunii și urmărește să împiedice reiterarea comportamentului infracțional. În același timp, are rolul de prevenție generală, întrucât prin expunerea infractorului la anumite privațiuni membrii comunității pot anticipa consecințele unui comportament similar. Pedeapsa are și un vădit rol aflictiv și retributiv, fiind percepută ca o consecință directă a lezării valorilor ocrotite de legea penală și concretizându-se în restrângerea exercițiului drepturilor civile.

Instanța mai reține că inculpatul nu este încadrat în muncă, nu are o sursă licită de venituri și, chiar dacă în cauză a adoptat o poziție procesuală sinceră, este necesară privarea sa de libertate pentru prevenirea comiterii de noi infracțiuni.

Apreciind că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, existând riscul obiectiv ca inculpatul să se sustragă de la judecata în calea de atac sau de la executarea pedepsei ori să comită noi fapte, instanța va menține măsura arestării preventive, potrivit art. 399 alin. 1 NCPP. În condițiile art. 404 alin. 4 lit. a NCPP cu referire la art. 72 alin. 1 NCP se va deduce din pedeapsa închisorii durata reținerii inculpatului pentru 24 de ore începând cu data de 18 martie 2015 ora 10,00 și durata arestării preventive de la data de 18 martie 2015 la zi, perioade considerate deja executate.

Potrivit art. 67 alin. 2 NCP se va aplica inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP pe o durată de 1 (un) an, urmând ca aceasta să fie executată în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c NCP. De asemenea, conform art. 404 alin. 5 NCPP se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exercițiului acelorași drepturi din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

Soluționarea laturii civile

În condițiile art. 397 alin. 1 NCPP instanța găsește întemeiate pretențiile civile formulate de persoana vătămată, așa încât va obliga inculpatul la plata sumei de 750 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase (suma de 570 RON în numerar și un telefon mobil marca Nokia cu cartela S._).

Alte aspecte

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, modificată, se va dispune prelevarea de către personalul medical al penitenciarului a probelor biologice de la inculpat în vederea determinării profilului genetic. Se va dispune comunicarea prezentei hotărâri Penitenciarului Bacău în vederea aducerii la îndeplinire a acestei. Potrivit art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, modificată, se va aduce la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Inculpatul va fi îndatorat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, potrivit art. 398 NCPP raportat la art. 274 alin. 1 NCPP. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmează a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 408 NCPP,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 din noul Cod penal (NCP), în dauna persoanei vătămate S. M., domiciliată în mun. R., .. 4, ap. 15, CNP_, condamnă pe inculpatul C. S., fiul natural al lui C. Vandana-M., născut la 18 mai 1994 în mun. Bacău, domiciliat în mun. R., ., cam. 20, arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, studii – 6 clase, fără ocupație, starea civilă – necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, în condițiile art. 375 NCPP și art. 396 alin. 10 NCPP.

Potrivit art. 67 NCP aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP pe o durată de 1 (un) an, urmând ca aceasta să fie executată în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c NCP.

În temeiul art. 404 alin. 5 NCPP aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exercițiului drepturilor enunțate de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În temeiul art. 399 alin. 1 NCPP menține măsura arestării preventive a inculpatului, luată față de acesta prin încheierea nr. 12/A din 18 martie 2015 a Judecătoriei R. (dosar nr._, mandat de arestare preventivă nr. 8 din 18 martie 2015).

În temeiul art. 72 alin. 1 NCP deduce din pedeapsa închisorii durata reținerii inculpatului timp de 24 de ore începând cu data de 18 martie 2015 ora 10,00 și durata arestării preventive de la data de 18 martie 2015 la zi, perioade considerate deja executate.

Admite cererea formulată de persoana vătămată S. M. – constituită parte civilă și, în temeiul art. 397 alin. 1 NCPP raportat la art. 19 NCPP, cu aplicarea art. 1357 și urm. din noul cod civil (NCC), obligă inculpatul să plătească acesteia despăgubiri civile în valoare de 750 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase (suma de 570 RON în numerar și un telefon mobil marca Nokia cu cartela S._).

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, modificată, dispune prelevarea de către personalul medical al penitenciarului a probelor biologice de la inculpat în vederea determinării profilului genetic. Dispune comunicarea prezentei hotărâri Penitenciarului Bacău în vederea aducerii la îndeplinire a acestei măsuri.

Potrivit art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, modificată, aduce la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În condițiile art. 272 alin. 1 NCPP onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. L. R.), în sumă de 200 RON, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 mai 2015.

Președinte, Grefier,

BC/IMI

5 ex.

Red. 15.05.2015

Tehnored. 18.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 171/2015. Judecătoria ROMAN