Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 272/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 272/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 23-04-2015
document finalizat
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR.272
Ședința publică de la 23.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. B. A.
Grefier: A. A.
MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT DE PROCUROR: U. M.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat D. P., având ca obiect-conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP).
Prezența și dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2015, fiind consemnate în aceea încheiere de ședință, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a stabilit termen pentru pronunțare la data de 09.04.2015 și apoi în aceeași compunere și pentru aceleași considerente a amânat pronunțarea pentru astăzi 23.04.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București nr._/P/2010 din data de 05.11.2014 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D. P., fiul lui V. și al Miei, născut la data de 27.08.1979 în București, domiciliat în București, ., sector 2, CNP_, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 1, cu aplic. art. 41 alin.1 C.pen. și art. 5 din Cod Penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în fapt, că la data de 28.08.2010, în jurul orei 00,50, a condus autovehiculul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Victoriei fără a poseda permis de conducere.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 1, cu aplic. art. 41 alin.1 C.pen. și art. 5 din Cod Penal.
Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu sunt menționate următoarele mijloace de probă:
Situația de fapt astfel descrisă prin actul de sesizare a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale respectiv prin:
- procesul verbal de depistare (f.5 d.up.);
- procesul verbal de verificare întocmit de către organele de poliție (f.6 d.up.);
- declarațiile inculpatului (f. 23-27 d.up.);
- declarație martor (f.28 d.up);
În cursul cercetării judecătorești,constatând conform art. 349 C.pr.pen. că probele administrate în faza urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și ținând cont de cererea numitului D. P., care a recunoscut fapta așa cum acestea a fost reținută prin actul de sesizare al instanței solicitând aplicarea procedurii prevăzută art. 375 alin.1 C.pr.pen, instanța constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege mai sus menționat a dispus ca judecarea cauzei sa se fac numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală motiv pentru care va soluționa cauza penală dedusă judecății conform acestei proceduri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că situația de fapt descrisă în actul de sesizare este corect reținută și pe deplin dovedită.
Astfel, instanța reține că la data de 28.08.2010 în jurul orelor 0055, organele de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Brigada de Poliție Rutieră, au depistat în trafic, circulând pe Calea Victoriei, pe inculpatul D. P. care nu poseda permis de conducere.
Pentru a reține această stare de fapt instanța a avut în vedere urătoarele mijloace de probă: procesul verbal de depistare (f.5 d.up.), procesul verbal de verificare întocmit de către organele de poliție (f.6 d.up.), declarațiile inculpatului (f. 23-27 d.up.), declarație martor (f.28 d.up).
Astfel, din declarațiile inculpatului rezultă că acesta a condus autoturismul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_ pe calea Victoriei fără a avea permis de conducere. Totodată s-a stabilit conform procesului verbal încheiat la data de 28.08.2010 că inculpatul nu avea dreptul de a conduce.
În drept, conform art. 15 alin.2 din Constituția României “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile” iar potrivit. art.5 din Legea 286/2009 privind Codul Penal în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Astfel aplicarea legii penale mai favorabile are un caracter obligatoriu iar pentru a aplica dispozițiile anterior menționate trebuie îndeplinite mai multe condiții precum: succesiunea de reglementări ulterior comiterii faptei, prezența unui element de continuitate între cele două reglementări precum și existența unor diferențe intre pedepsele aplicabile.
Pentru a determina legea penală mai favorabilă instanța instanța urmează a se raporta la o . elemente cum ar fi: condițiile de incirminare, cuantumul sau conținutul pedepselor, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare participație și la recidivă.
Instanța constată că în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.pr.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
În ceea ce privește data săvârșirii faptei, instanța constată că infracțiunea de care este acuzat inculpatul a fost săvârșită la data de 28.08.2010, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Penal.
Atât art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cât și art. 335 alin. 1 C.pen. incriminează conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, existând o continuitate între cele două legislații, mai mult instanța constată că între cele două reglementări nu există nicio diferență legiuitorul preferând sa transpună în Noul Cod Penal vechea legiuire intru totul.
Sub aspectul laturii obiective ale infracțiunii elementul material constă în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul.
Urmarea imediată o constituie vătămarea relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației rutiere pe drumurile publice și constă în nașterea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată, se prezumă și astfel nu trebuie dovedită deoarece cele faptele penale sunt infracțiuni de pericol.
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârșit fapta cu forma și modalitatea de vinovăție a intenției cunoscând că nu posedă permis de conducere.
Este îndeplinită și situația premisă respectiv împrejurarea că inculpatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și a condus un vehicul pe drumurile publice.
Totodată s-a reținut împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă. Studiind fișa de cazier a inculpatului (f.31) instanța constată că prin Sentința penală nr.3434 din 17.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul_, definitivă prin Decizia penală nr. 1090 la 11.12.2006 inculpatul D. P. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere. Totodată s-a dispus în temeiul art.83 C.pen., revocarea suspendării condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1347/16.09.2004 a Judecătoriei sector 3 București, definitivă, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 (an) și 6 (șase) luni.
Astfel instanța constată că inculpatul se află in situația recidivei postexecutorii atât din prisma Codului penal din 1969 și din prisma Codului penal din 2009, neîmplinindu-se termenul de reabilitare de trei ani (16.01.2011) la data săvârșirii infracțiunii ce face obiectul prezentului dosar. În același timp instanța constată că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă mai mare de un an, ceea ce constituie primul termen al recidivei, motiv pentru care va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice invocate din oficiu.
Totodată studiind fișa de cazier judiciar instanța constată că prin Sentința Penală nr. 375 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul_/300/2012 definitivă pin Decizia penală 1532 la data de 02.09.2013 a Curții de Apel București, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare.
Astfel instanța constată că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu ce anterior menționată.
Primele două condiții enumerate anterior sunt îndeplite motiv pentru care determinarea legii penale mai favorabile urmează a fi stabilită raportat la difențele existente raportat la pedepsele aplicabile inculpatului.
Instanța constată că prin decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că art.5 alin. 2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art.5 din Codul penal.
Față de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Ca o chestiune prealabilă, instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute atât în art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, cât și în art.335 alin.1 C.pen. 2009 pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt aceleași – respectiv închisoarea de la 1 (un) an la 5 (cinci) ani închisoare (de la 8 luni la 3 ani și 4 luni cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen. ca urmare a recunoașterii faptei de către inculpat și solicitarea sa admisă de instanță de a fi judecat potrivit procedurii recunoașterii învinuirii).
Instanța, pentru motivele ce vor fi ulterior detaliate, se va orienta în cazul inculpatului la o pedeapsă către minimul special al pedepsei închisorii obținut ca urmare a aplicării art.396 alin.10 C.proc.pen., respectiv pedeapsa de 8 luni închisoare, caz în care, față de împrejurarea că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare prin Sentința Penală nr. 375 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul_/300/2012 definitivă pin Decizia penală 1532 la data de 02.09.2013 a Curții de Apel București, pedepasă ce a fost executată integral confrom cazierului judiciar.
Astfel având în vedere dispozițiile Codului penal din 1969 conform cărora sporul în cazul concursului de infracțiuni sau a recidivei postexecutorii este facultativ, instanța neurmând să îl aplice, consideră că, mai favorabil inculpatului, sunt prevederile Codului Penal din 1969.
Astfel fapta numitului data de 28.08.2010, în jurul orei 00,50, a condus autovehiculul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Victoriei fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. din 1969, art.5 C.pen. și art. 374 alin.4 C.pr.pen. și 396 alin. 10 C.pr.pen..
Pentru aceste motive va admite cerere de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 1, cu aplic. art. 41 alin.1 C.pen. și art. 5 din Cod Penal în infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 rep..
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen, și dispozițiile art.72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime, conform dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen. privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii.
Cu privire la fapta săvârșită, infracțiunea prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 protejează o valoare socială importantă, respectiv siguranța desfășurării circulației pe drumurile publice și protejarea celorlalți participanți la trafic de pericolul pe care îl reprezintă conducerea unui autovehicul având acest drept suspendat. Gradul de pericol social abstract al faptei este relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege. Totodată instanța are în vedere că inculpatul este căsătorit și are patru copii minori.
În consecință, față de considerentele exprimate anterior, în temeiul art. 86 alin. 1 din OUG nr.195/2002 rep. îi va condamna pe inculpatul D. P. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a avea permis de conducere.
P. urmare, instanța constată că inculpatul a mai săvârșit o infracțiune fiind condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare prin Sentința Penală nr. 375 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul_/300/2012 definitivă prin Decizia penală 1532 la data de 02.09.2013 a Curții de Apel București care a fost executată integral, inculpatul fiind arestat la data de 03.09.2013 și eliberat la termen la data de 03.05.2014.
Instanța va constata în baza art.33 lit.a C.pen. 1969 că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare prin sentința anterior menționată este concurentă cu cea dedusă judecății.
În aceste condiții, se impune a se aplica tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni pentru cele două pedepse stabilite, astfel încât, în baza art.34 alin.1 lit.b C.pen 1969, instanța va contopi pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 8 (patru) luni închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 375 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul_/300/2012 definitivă prin Decizia penală 1532 la data de 02.09.2013 a Curții de Apel București urmând ca inculpatul că execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare, la care instanța nu va adăuga un spor.
În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
P. urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptei săvârșite de inculpat, susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al faptei nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Față de aceste considerente, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În temeiul art. 36 alin. 3 C.pen. din 1969 instanța urmează să deducă din pedeapsa aplicată de 8 (opt) luni închisoare perioada executată din pedeapsa la care a fost condamnat prin Sentința Penală nr. 375 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul_/300/2012 definitivă prin Decizia penală 1532 la data de 02.09.2013 a Curții de Apel București, respectiv 8 (opt) luni închisoare.
Instanța constată pedeapsa aplicată prin prezenta a fost executată integral.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen. va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În ceea ce privește onorariul avocatului din oficiu, instanța constată că în temeiul art. 274 alin. 1 teza finală, sumele avansate de către stat pentru plata avocatului din oficiu sau a interpretului rămân întotdeauna în sarcina statului, chiar și în situația în care instanța pronunță soluția de condamnare. P. urmare, suma de 300 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu conform delagației nr._/13.11.2014 (f.11) va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție și va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE,
În baza art. 386 C.pr.pen. respinge cererea de schimbare a încadrării juridice invocată din oficiu.
În temeiul art. 386 C.pr.pen. admite cerere de schimbare a încadrării juridice formulate de Ministerul Public din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 1, cu aplic. art. 41 alin.1 C.pen. și art. 5 din Cod Penal în infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen..
În baza art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic art. 37 lit. b C.pen. din 1969 art.5 C.pen. și art. 374 alin.4 C.pr.pen. și 396 alin. 10 C.pr.pen. condamna pe inculpatul D. P., fiul lui V. și al Miei, născut la data de 27.08.1979 în București, domiciliat în București, ., sector 2, CNP_, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a avea permis de conducere.
Constată că infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul_/300/2012 definitivă prin Decizia penală 1532 la data de 02.09.2013 a Curții de Apel București.
În baza art.34 alin.1 lit. b C.pen 1969 rap. la art.33 lit. a C.pen. 1969, contopește pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 8 (patru) luni închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 375 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul_/300/2012 definitivă prin Decizia penală 1532 la data de 02.09.2013 a Curții de Apel București urmând ca inculpatul că execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare.
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În temeiul art. 36 alin. 3 C.pen. din 1969 deduce din pedeapsa aplicată de 8 (opt) luni închisoare perioada executată din pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul prin Sentința Penală nr. 375 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul_/300/2012 definitivă prin Decizia penală 1532 la data de 02.09.2013 a Curții de Apel București, respectiv 8 (opt) luni închisoare.
Constată pedeapsa aplicată prin prezenta a fost executată integral.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală suma de 300 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu conform delagației nr._/13.11.2014 va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiție și va rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.04.2015.
Președinte,Grefier,
D. B. A. A. A.
Red. DBA/AA
2 ex.
28.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 263/2015.... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr.... → |
|---|








