Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 742/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 742/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 04-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
Sentința penală Nr. 742/2015
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C. O.
GREFIER – D. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror Deriuș L.
Pe rol pronunțarea cauzei penale privind pe privind privind pe condamnatul B. M., având ca obiect contestația la executare prev. de art. 598 Cpp
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04.11.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 19.08.2015 a fost înregistrată pe rolul Curtii de apel Iasi contestația la executare formulată de petentul Brasoveanu M., deținut în Penitenciarul Rahova la data formulării cererii, prin care solicita admiterea contestației și analizarea situației juridice prin individualizarea legală a pedepsei închisorii.
Prin decizia penala nr.109/15.09.2015 Curtea de apel Iasi a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
După declinarea competentei cauza a fost inregistrata la aceasta instanta sub numar_ la data de 28.09.2015.
La data de 28.10.2015, prin registratura instanței, a fost înaintată cererea persoanei condamnate Brasoveanu M. prin care arăta că nu-si insuseste contestatia la executare formulată în dosarul cu nr._, aflată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, nefiind semnatarul acestei cereri.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Prin înscrisul comunicat cu adresa nr. X/_/23.10.2015 de către Administrația Penitenciarului Iasi, (f. 11-12 dosar fond) petentul condamnat a învederat faptul că nu a formulat cererea care face obiectul dosarului cu nr._/299/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București și nu și-o însușește.
Asadar, instanta constata ca petentul nu este semnatarul cererii, calificand sustinerile sale ca fiind retragere a contestatiei la executare, neaducand nicio justificare a sustinerilor sale ca nu ar fi facut cererea ce are ca obiect contestatie la executare.
Cum retragerea cererii este un act de vointa al titularului, care impiedica continuarea judecații, în baza art. 599 alin. 3 rap. la art. 598 alin. 1 lit.d c.proc.pen urmeaza ca cererea petentului sa fie respinsa ca inadmisibila.
In baza disp. art. 275 alin.2 c.proc.pen. obligă pe condamnat la 300 de lei cheltuieli judiciare care stat.
În baza disp. art. 272 c.proc.pen. onorariul avocat oficiu se suportă din fondurile MJLC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 CPP respinge ca inadmisibila contestatia la executare formulată de condamnatul contestator B. M., fiul lui M. și al lui V., născut la 02 Mai 1985) cu referire la sentinta penala 526/2015 pronuntata de Judecatoria sector 1 Bucuresti.
În baza dispozițiilor art. 275 alin. 2 CPP obligă condamnatul contestator la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza disp. art. 272 c.proc.pen.onorariul avocat oficiu in cuantum de 130 de lei pentru avocat P. C. conform delegatiei_ se suporta din fondurile MJ.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 04.11.2015.
Președinte, Grefier,
C. O. D. A.
Red. și Tehnored. C.O /2ex /11.01.2016
Proces verbal:pentru grefier D. A. promovata la DIICOT incepand cu data de 16.11.2015 semneaza grefier sef sectie penala B. A.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 554/2015.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Sentința nr. 743/2015. Judecătoria... → |
|---|








