Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 840/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 840/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
Sentința penală Nr. 840/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M. O.
GREFIER – M. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror Z. M..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. S., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută în art. 337 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțarea în cauză la data de 03.12.2015.
Asupra cauzei penale de față:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, instanța constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București nr._/P/2013 din data de 05.12.2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 15.12.2014 sub nr. unic de dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. S., cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal.
În fapt s-a reținut că la data de 06.11.2013, în jurul orelor 00:50, inculpatul a fost depistat de către organele de poliție în timp ce conducea autoturismul marca Mercedez Benz, cu numărul de înmatriculare_ pe ., sector 1, iar, ca urmare a faptului că emana halenă alcoolică a fost condus la Biroul de Accidente Ușoare pentru a fi testat cu aparatul etilotest.
Față de refuzul inculpatului, de a se supune testării cu alcooltestul, organele de poliție l-au condus la Institutul de Medicină Legală „M. Minovici” unde, de asemenea a refuzat să se supună prelevării de probe biologice.
În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal.
În dovedirea situației de fapt reținute în rechizitoriu s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces verbal de depistare (f. 10-11), declarații inculpat (f. 32-33, 34, 36), declarații de martori: G. M. (f. 23-24), C. D. (f. 14-17), S. F. (f. 19, 22) cererea de analiză și proces-verbal de prelevare (f. 12), proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (f. 39), scrisoare medicală privind pe inculpat (f. 25) și fișa de cazier (f. 23-24).
Prin încheierea de ședință din data de 09.03.2015, au fost respinse cererile și excepțiile invocate de către inculpat și s-a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, din data de 23.09.2015, cu respectarea tuturor garanțiilor și drepturilor procesuale, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. (4) Cod procedură penală și art. 375 Cod procedură penală potrivit cărora, dacă recunoaște faptele astfel cum sunt expuse în rechizitoriu și este de acord să fie judecat numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și și le însușește, va beneficia de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa în cazul condamnării la pedeapsa închisorii și cu o pătrime în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, conform art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.
La aceeași dată, în ședință publică, instanța a luat act de manifestarea de voință a inculpatului de a nu i se aplica dispozițiile art. 375 Cod procedură penală privitoare la recunoașterea învinuirii în procesul penal, astfel că s-a procedat la judecată potrivit procedurii de drept comun, cu ocazia audierii la aceeași dată, instanța reținând, totodată, că inculpatul înțelege să-și rezerve dreptul la tăcere (f. 34).
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 23.09.2015, inculpatul, prin apărător, a înțeles să conteste sub aspectul temeiniciei, proba cu martorii audiați în faza de urmărire penală, solicitând, în acest sens, reaudierea lor, respectiv a martorilor C. D., S. F.. A solicitat de asemenea suplimentarea probatoriului cu martorul G. G., medicul care l-a primit și l-a examinat, precum și efectuarea unei expertize medico – legale cu privire la afecțiunile de care suferă inculpatul, respectiv aichmofobia.
Prin încheierea de ședință de la aceeași dată, instanța a încuviințat administrarea probei cu martorii audiați în cursul urmăririi penale, prorogând discutarea probei cu audierea medicului și a expertizei medico – legale pentru o dată ulterioară.
La termenul de judecată din data de 18.11.2015, instanța a procedat la audierea martorilor încuviințați și a dispus luarea unui supliment de declarație inculpatului (în care acesta și-a dat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității). Totodată, în baza art. 100 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, instanța a respins cererea de audiere a medicului G. G. și de asemenea, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 20 din Codul penal – starea de necesitate invocată de inculpat în apărarea sa, precum și în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. a) din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1512/2013 (respectiv art. 6 lit. a) din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 376/2006 în vigoare la data săvârșirii infracțiunii) din care rezultă că determinarea alcoolemiei se face doar pe baza probelor de sânge, nu și a urinei cum a indicat inculpatul, a respins proba cu expertiza medico – legală prin care să se stabilească afecțiunile de care suferă inculpatul ca fiind neconcludentă soluționării cauzei. Față de lipsa altor cereri, instanța a acordat cuvântul pe fondul cauzei.
La solicitarea din oficiu a instanței, la dosar a fost depusă fișa de cazier judiciar a inculpatului, precum și Sentința penală nr. 397/20.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 03.05.2010 (filele 25-26 dosar instanță).
Analizând actele și lucrările dosarului penal prin prisma susținerilor părților, a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 06.11.2013, în jurul orelor 00:50,în timp ce conducea autoturismul marca Mercedez Benz, cu numărul de înmatriculare_ pe ., sector 1, inculpatul a fost oprit de către organele de poliție rutieră.
Astfel cum rezultă din procesul-verbal de depistare (f. 10-11 dup), precum și din declarațiile martorilor (f. 16 și 21 dup), deoarece inculpatul emana halenă acoolică, agenții de poliție rutieră au decis să-l conducă la Biroul Accidente Ușoare Sector 1 pentru a-l supune testării cu aparatul etilotest, însă inculpatul a fost necooperant și a refuzat să se supună testării.
Față de refuzul inculpatului, agenții de poliție l-au condus pe inculpat la Institutul de Medicină Legală „M. Minovici” pentru a-i fi prelevate probe biologice.
Instanța reține că inculpatul a refuzat să coopereze cu organele de poliție și de această dată, fiind agresiv verbal și opunându-se recoltării, astfel cum reiese din declarațiile agenților de poliție care l-au însoțit, respectiv C. D. și S. F. (f. 16-17 și 21-22 dup).
Declarațiile au fost menținute prin depozițiile de martori din data de 18.11.2015, făcute în fața instanței de judecată, consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei, iar din cuprinsul lor rezultă că inculpatul a refuzat să se supună examinării medicale, cu toate că fusese informat despre faptul că refuzul recoltării de probe biologice constituie infracțiune.
În susținerea mărturiilor agenților de poliție vine declarația de martor dată de numitul G. M., persoană prezentă la Institutul de Medicină Legală „M. Minovici” la momentul la care a fost adus inculpatul pentru prelevare de probe biologice și care a declarat că a fost de față la momentul la care a fost adus inculpatul și a putut observa că acesta se opune prelevării de probe biologice. De asemenea, martorul a mai arătat faptul că inculpatul părea să se afle într-o stare avansată de ebrietate, context în care a adus injurii medicilor, agenților de poliție aflați la fața locului și chiar și martorului.
Instanța constată că în cuprinsul declarației de inculpat dată la termenul de judecată în ședință publică din data de 18.11.2015, acesta a precizat că suferă de aichmofobie, problemă pe care a adus-o la cunoștința organelor de poliție și medicului la momentul prezentării în vederea prelevării de probe biologice.
În legătură cu acest aspect, instanța a procedat la verificarea susținerilor inculpatului cu ocazia reaudierii martorilor și reține declarațiile date în faza de urmărire penală motivat de faptul că acelea se situează mai aproape de momentul săvârșirii infracțiunii decât cele date în faza de judecată, dată până la care aspectele de detaliu nu mai sunt la fel de bine conturate.
Față de cele prezentate, instanța reține că inculpatul a fost depistat în trafic aflat într-o stare avansată de ebrietate și, deși a fost condus în vederea testării cu aparatul etilotest și a prelevării de probe biologice, acesta s-a opus cu fiecare ocazie examinărilor pentru a ascunde faptul că a consumat o cantitate însemnată de alcool, iar apoi a condus autoturismul în această stare pe drumurile publice, expunând participanții la trafic unui pericol evident.
În fine, instanța mai reține și faptul că inculpatul a avut o atitudine necooperantă pe întreg parcursul cercetării sale și aceasta nu doar în momentul depistării sale, când atitudinea sa ar fi putut fi justificată de starea avansată de ebrietate, ci și în fața organelor de cercetare penală și în fața instanței de judecată, justificându-și atitudinea pe seama afecțiunii de care suferă, respectiv aichmofobie. Cu privire la acest aspect, instanța reține că sub nicio formă nu se poate reține starea de necesitate reglementată de art. 20 din Codul penal cum a solicitat inculpatul, ca de altfel nici dispozițiile art. 26 din Codl penal privind excesul neimputabil, nefiind îndeplinite condițiile legale în acest sens. Astfel, instanța reține că potrivit declarației inculpatului dată în ședința din data de 18.11.2015, acestuia i-au mai fost recoltate mostre de sânge, fără a se produce un eveniment din care să rezulte afectarea vieții, integrității corporale sau a sănătății sale și, ca atare, inculpatul nu avea niciun motiv ca să creadă, la momentul solicitării legitime a organelor de poliție, că exista un pericol imediat pentru viața sa, integritatea sa corporală sau sănătatea sa și, mai mult, să nu fie înlăturat acest pericol decât prin refuzul recoltării probelor. Mai mult decât atât, inculpatului i-au fost anterior recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemii, acesta fiind și condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 87 alin. (1) din O.u.G. nr. 195/2002 republicată, prin Sentința penală nr. 397/20.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 03.05.2010 (filele 25-26 dosar instanță), fără să se fi produs un eveniment nefericit pentru inculpat.
Referitor la susținerile inculpatului în sensul că nu i s-a adus la cunoștință posibilitatea prelevării mostrelor din urină, instanța reține că o asemenea posibilitate nu există raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. a) din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1512/2013 (respectiv art. 6 lit. a) din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 376/2006 în vigoare la data săvârșirii infracțiunii) din care rezultă că determinarea alcoolemiei se face doar pe baza probelor de sânge, urina fiind folosită pentru determinarea prezenței substanțelor psihoactive.
În ceea ce privește încadrarea în drept a faptelor reținute în sarcina inculpatului, instanța va proceda mai întâi la analizarea necesității aplicării legii penale mai favorabile, în condițiile în care la data săvârșirii infracțiunilor era în vigoare Codul Penal din 1969, iar la momentul pronunțării prezentei hotărâri o noua lege penală a intrat în vigoare, producându-și efectele.
Astfel, dacă de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale care incriminează fapta săvârșită, prevăzând însă condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală sau de sancționare diferite, devin aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) Cod penal.
În prezenta cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. (1) Cod penal, deoarece fapta reținută în sarcina sa a fost săvârșită la data de 06.11.2013, iar, până la soluționarea cauzei a intervenit Noul Cod penal.
Instanța are în vedere decizia nr. 265 din 06.05.2014 a Curții Constituționale prin care s-a stabilit că legea penală mai favorabilă urmează să fie determinată prin compararea legilor succesive, urmată de stabilirea în concret a legii mai favorabile și aplicarea acesteia în ansamblu. Astfel, au fost identificate următoarele criterii de determinare a legii penale mai favorabile: condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile referitoare la pedeapsă.
Instanța observă că infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice se sancționa, anterior intrării în vigoare a Noului Cod penal, prin dispozițiile OUG nr. 195/2002 art. 87 alin. (5). Potrivit normei de incriminare, refuzul, împotrivirea sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenței de produse sau substanțe stupefiante sau medicamente cu efecte similare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Dispozițiile art. 337 Cod penal care incriminează aceeași faptă nu diferă din punctul de vedere al conținutului constitutiv al infracțiunii, însă prevăd limite de pedeapsă mai reduse, respectiv pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Văzând că nu s-au modificat condițiile de tragere la răspundere penală sau condițiile de incriminare, instanța, procedând la compararea limitelor de pedeapsă constată că legea nouă este mai favorabilă.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal și, în consecință, va stabili tratamentul sancționator în raport de aceste dispoziții.
Potrivit legii noi, aplicabile în speță, refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material constă în refuzul de a se supune prelevării, activitate infracțională constatată și în privința inculpatului din prezenta cauză.
Raportat la probatoriul administrat, respectiv declarațiile de martori și însăși declarația de inculpat, instanța reține că acesta s-a opus prelevării de mostre biologice în vederea depistării alcoolemiei motivat de faptul că se teme de ace (deși în procesul verbal de depistare – filele 10-11 d.u.p pe care inculpatul a mai refuzat să-l semneze, s-a consemnat declarația sa verbală în sensul că a consumat în ziua de 05.11.2013 două doze de bere, una în jurul orei 10:00 și una în jurul orei 12:00). În orice caz, frica sa de ace nu justifica refuzul de a fi testat cu aparatul etilotest.
În ceea ce privește urmarea imediată, infracțiunea incriminată de legea penală este o infracțiune de pericol, rațiunea pe care a avut-o legiuitorul la momentul incriminării fiind aceea de a responsabiliza cetățenii și de a-i sancționa pentru încercarea de a ascunde consumul de alcool sau substanțe psihoactive, care, aflați în stare necorespunzătoare, conduc diverse categorii de vehicule pe drumurile publice, punându-se în pericol și pe ei și pe ceilalți participanți la trafic.
Tot cu privire la valoarea socială ocrotită de norma de incriminare, instanța constată că legiuitorul a urmărit, prin pedepsirea refuzului sau a sustragerii de la prelevarea de probe biologice, să ocrotească principiul aflării adevărului în procesul penal.
Starea de pericol este incidentă și în privința inculpatului, care, aflat într-o vădită și avansată stare de ebrietate, a fost depistat în timp ce conducea vehiculul pe .> Cu privire la legătura de cauzalitate, instanța reține că aceasta rezultă din însăși săvârșirea faptei, prin refuzul de a se supune recoltării de probe biologice inculpatul încercând să ascundă starea reala în care se afla și circula pe drumurile publice, reprezentând un pericol pentru toți participanții la trafic.
Pe latură subiectivă, astfel cum reiese din textul de lege, fapta se săvârșește cu vinovăție în modalitatea intenției directe, astfel cum este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal. Potrivit textului de lege, există intenție când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui prin săvârșirea faptei.
Din atitudinea inculpatului rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că acesta a urmărit să se sustragă de la prelevare prin adoptarea unui comportament agresiv verbal și invocarea diverselor afecțiuni.
Inculpatul a refuzat, astfel, să se supună recoltării probelor de sânge, cunoscând că prin aceasta săvârșește o infracțiune, acest aspect fiindu-i anterior adus la cunoștință de agenții de poliție.
Textul de lege condiționează săvârșirea infracțiunii de îndeplinirea condiției cu privire la conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Condiția arătată de textul de lege este îndeplinită și în raport de circumstanțele din prezenta cauză, instanța reținând că inculpatul a fost surprins în timp ce conducea un autovehicul pentru care este necesară deținerea unui permis de conducere categoria B.
Totodată, dispozițiile normei de incriminare prevăd că prelevarea de probe biologice trebuie să se impună pentru stabilirea alcoolemiei sau a prezenței unor substanțe psihoactive.
Instanța reține din declarațiile martorilor faptul că inculpatul prezenta comportamentul unei persoane aflată în stare avansată de ebrietate și emana halenă alcoolică, acestea fiind motivele pentru care agenții de poliție au considerat că este necesar să determine alcoolemia conducătorului auto. Față de refuzul inculpatului de a fi testat cu aparatul alcooltest, agenții de poliție l-au condus la Institutul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice.
Refuzul nejustificat al inculpatului de a se supune probei cu etilotestul și, cu atât mai mult, prelevării de probe biologice formează convingerea instanței asupra faptului că acesta știa că a consumat băuturi alcoolice, iar fapta sa este una deosebit de gravă (aspect care rezultă din antecedentele sale penale și perseverența în săvârșirea infracțiunilor contra siguranței rutiere), altfel nu ar fi avut un atare comportament.
În raport de dispozițiile legale indicate instanța constată că limitele de pedeapsă între care se stabilește pedeapsa pentru infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice reținută în sarcina inculpatului sunt cuprinse între 1 și 5 ani închisoare.
La stabilirea fiecărei pedepse în parte urmează să fie avute în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal, privind criteriile generale de individualizare, luând în calcul: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul și scopul săvârșirii faptei, antecedentele penale ale inculpatului, precum și conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.
Instanța constată că inculpatul nu este la prima abatere de la normele de drept penal, figurând înregistrat în cazierul penal cu o hotărâre de condamnare la 1 an și 2 luni închisoare - Sentința penală nr. 397/20.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 03.05.2010 (filele 25-26 dosar instanță), cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, respectiv conducerea unui vehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (în speță de cca. 2,90 g/l alcool pur în sânge), fiind însă împlinit termenul de reabilitare de drept la momentul săvârșirii infracțiunii.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că acesta are 60 de ani și studii superioare, fiind pensionat.
Raportat la conduita procesuală a inculpatului, instanța constată că acesta a avut mereu o atitudine conflictuală, agresivă, nerecunoscând consumul de alcool și invocând faptul că suferă de teamă de ace, acesta fiind motivul pentru care a refuzat să se supună recoltării de probe biologice.
Această atitudine de negare și lipsa cooperării cu organele judiciare alături de existența unei condamnări pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice (cu o alcoolemie extrem de ridicată) denotă lipsa de respect a inculpatului față de valorile sociale ocrotite prin normele penale.
Totodată, instanța apreciază că pedeapsa anterioară nu și-a atins scopul de reeducare a inculpatului și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, cu atât mai mult cu cât conduita infracțională ulterioară reflectă repetarea unor fapte de aceeași natură, pentru ascunderea cărora a refuzat să se supună recoltării de probe biologice.
Pentru toate motivele expuse, instanța, în baza dispozițiilor art. 337 Cod penal, urmează să-l condamne pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare. Față de conduita inculpatului și antecedentele sale penale, instanța consideră că nu se impune aplicarea textelor de lege care reglementează prin amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în motivare arătând că astfel de măsuri nu pot fi luate față de inculpatul care a încercat zădărnicirea aflării adevărului prin conduita sa.
În ceea ce privește susținerile inculpatului, potrivit căruia sunt incidente dispozițiile art. 20 Cod penal referitoare la starea de necesitate, instanța constată că o astfel de cauză justificativă, de natură să înlăture răspunderea penală, nu poate fi invocată fără a indica un pericol imediat și care nu ar fi putut fi înlăturat altfel, care amenința viața, sănătatea sau integritatea corporală a inculpatului.
Or, în raport de afecțiunea invocată de inculpat, instanța apreciază că fobia de ace de care suferă inculpatul nu ar fi de natură să constituie un pericol pentru viața sănătatea sau integritatea corporală a acestuia, ci, cel mult, de natură să creeze o stare de disconfort în momentul prelevării probelor biologice, ulterior căruia inculpatul să se recupereze fără probleme.
În acest sens, instanța va respinge apărarea inculpatului potrivit căruia este incidentă cauza justificativă reprezentată de starea de necesitate care l-a determinat să refuze recoltarea.
În ceea ce privește aplicarea unei pedepse complementare, pe lângă pedeapsa principală, potrivit art. 67 alin. (1) Cod penal, pedeapsa complementară poate fi aplicată de instanță dacă pedeapsa principală este închisoarea sau amenda și apreciază că față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, această pedeapsă este necesară.
În completare, dispozițiile art. 66 alin. (1) Cod penal prevăd că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea exercitării unuia sau mai multora dintre drepturile expres prevăzute de lege în conținutul acestui articol, pe o perioadă de la unu la 5 (cinci) ani.
În acest context, instanța reține că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauza S. și P. contra României și în cauza Hirst contra Marii Britanii), exercițiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate.
În cauză, natura faptei comise, respectiv refuzul de a se supune recoltării probelor biologice, încercând prin aceasta să ascundă starea de ebrietate în care se afla și care a putut fi constatată de martori, reflectă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante.
Cele constatate relevă în mod indubitabil existența unei nedemnități în exercitarea dreptului de a conduce oricare dintre vehiculele pentru care inculpatul deține permis de conducere categoriile AM, B, B1 (f. 10 dup), prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, precum și drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal.
Prin urmare, în baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce orice categorie de vehicule, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din Codul penal pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) Cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) a), b) și d)-o) Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă și cu titlu de pedeapsă complementară.
Astfel, în baza art. 65 alin. (1) și (3) din Codul penal, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce orice categorie de vehicule, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din Codul penal, care se execută de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate, potrivit art. 65 alin. (3) Cod penal.
Instanța constată că față de inculpatul nu s-au luat măsuri preventive pe parcursul procesului penal.
De asemenea, față de natura infracțiuni săvârșite de inculpat, instanța constată că nu există latură civilă, astfel că instanța nu se va pronunța asupra acestui aspect.
În privința cheltuielilor judiciare ocazionate de purtarea procesului, dispozițiile art. 274 alin. (1) Cod procedură penală stabilesc faptul că plata cheltuielilor avansate de stat, în caz de condamnare, se suportă de către inculpat, cu excepția onorariului avocatului din oficiu, care rămâne în sarcina statului.
Instanța constată că prin rechizitoriu s-au stabilit cheltuieli judiciare în cuantum de 500 lei aferente fazei de urmărire penală. Pentru faza de judecată, instanța stabilește cheltuieli în cuantum de 500 de lei.
Cumulând sumele, în baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, instanța urmează să-l oblige pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 337 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul P. S. (fiul lui I. și E., născut la data de 03.03.1954 în mun. București, domiciliat în București, ., sector 1, posesor al C.I. . nr._, CNP_, cetățean român, studii superioare, divorțat, pensionar, cu antecedente penale), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, în regim de detenție.
În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce orice categorie de vehicule, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din Codul penal pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) și (3) din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce orice categorie de vehicule, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din Codul penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul P. S. la plata către stat a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (500 lei din faza de urmărire penală și 500 lei din faza de cameră preliminară și judecată).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2015.
Președinte,
M. M. O.
Grefier,
M. R.
Redactat / Tehnoredactat jud. M.M. O. + grefier M. R.
2 exemplare/06.01.2016
| ← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 798/2015. Judecătoria SECTORUL... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
