Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 789/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 789/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
SENTINȚA PENALĂ NR. 789/2015
Ședința publică de la 18.11.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Z. D. (N.)
Grefier I. M. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror D. M..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. R. A. și pe partea vătămată . prin reprezentant Klampatseas Spyridon, având ca obiect furtul (art.228 NCP).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare la data de 18.11.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriu nr. 5347/P/2014 din data de 13.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, la data de 20.05.2015 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C. R. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 228 alin(1) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen.
În fapt, s-a reținut că la data de 01.05.2014, în jurul orelor 21:30, inculpatul C. R. A. a sustras din magazinul Șhop&Go- M. Image, situat în București pe ., sector 1, un nr. de 24 de conserve de pește marca Rio M., pe care le-a ascuns într-un rucsac și pe care nu le-a achitat la casa de marcat, prejudiciul creat fiind de 448 lei.
Situația de fapt descrisă, reținută prin rechizitoriu, se probează cu următoarelor mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate S.C. K. S. S.R.L., prin reprezentant legal Klampatseas Spyridon; proces –verbal de depistare dn data de 02.05.2014; declarația marotrului B. M. I.; declarația martorului Dagalici M. M.; procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video surprinse de camerele de supraveghere ale magazinului Shop&Go; adresă S.C. K. S. S.R.L.; declarații suspect /inculpat C. R. A.; suport optic –CD- cu înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere ale magazinului Shop&Go.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 159 C.pen. „ (1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.; (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.; (5) În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convențional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârșit infracțiunea și persoana vătămată nu produce efecte față de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiași fapte
La termenul din data de 06.11.2015, reprezentantul persoanei vătămate, S.C. Kapa S. S.RL., Klampatseas Spyridon, în baza delegației speciale pentru dosarul penal nr._, a declarat că dorește să se împace cu inculpatul, atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile.
La același termen de judecată, inculpatul, personal și asistat de avocat din oficiu, a declarat de asemenea că dorește să se împace cu persoana vătămată.
Așadar, reținând că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul poate interveni împăcarea, instanța a luat act de faptul că părțile doresc să se împace total, definitiv și în mod necondiționat, atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile.
Având în vedere că părțile s-au împăcat, în temeiul art.396 alin(6) C.proc.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.g C.proc.pen. cu aplic. art. 231 alin.2 C.pen. instanța va dispune încetarea procesului penal față de inculpat.
În baza art. 397 alin(1) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin(5) C.proc.pen., va lăsa nesoluționată acțiunea civilă
În baza art. 274 alin(1) și (2) C.proc.pen., îl va obliga pe inculpatul C. R. A. la plata sumei de 900 lei și pe partea civilă la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de Stat.
În baza art. 272 alin(1) C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 520 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin(6) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin(1) lit. g C.proc.pen. și art. 231 alin(3) C.pen., încetează procesul penal cu privire la inculpatul C. R. A., fiul lui I. și al lui D., ns. la data de 02.07.1984, în București, sectorul 1, deținut în Penitenciarul Jilava, CNP-_, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în paguba părții civile S.C. Kapa S. S.R.L.
În baza art. 397 alin(1) C.proc.pen. raportat la art. 25 alin(5) C.proc.pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă
În baza art. 274 alin(1) și (2) C.proc.pen., obligă pe inculpatul C. R. A. la plata sumei de 900 lei și pe partea civilă la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de Stat.
În baza art. 272 alin(1) C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 520 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. R. Z. P. I. M.
Red. Jud. DRZ 2ex/27.11.2015
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Sentința nr. 743/2015. Judecătoria... | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 798/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|








