Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 484/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 484/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-06-2015
DOSAR nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA PENALĂ
SENTINTA PENALA NR. 484
Sedinta publica de la 03.06.2015
Instanta compusa din :
P. – C. C. E.
Grefier – I. A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București - a fost reprezentat de procuror P. M..
Pe rol soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect contestația la executare formulată de condamnații C. I., P. A. S., S. D. si M. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică condamnații nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având in vedere datele existente in fisele de evidenta privind situația juridica a condamnaților, conform bazei de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, instanța pune în discuție disjungerea cauzei privind contestația la executare ce face obiectul prezentei cauzei și formarea unor dosare separate privind pe contestatorii P. A. S., S. D. si M. G..
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu disjungerea cauzei pusă in discuție de către instanță și formarea unor dosare separate.
Instanța dispune disjungerea cauzei, în temeiul art. 46 C. proc. pen., față de condamnata P. A. S. și formarea dosarului nr._/301/2015.
Instanța dispune disjungerea cauzei, în temeiul art. 46 C. proc. pen., față de condamnata S. D. și formarea dosarului nr._/301/2015.
Instanța dispune disjungerea cauzei, în temeiul art. 46 C. proc. pen., față de condamnata M. G. și formarea dosarului nr._/301/2015
Instanța, avand in vedere mențiunile fișei privind situația juridică a contestatorului C. I., conform bazei de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, pune in discuție din oficiu, in conf. cu art.47 alin 1 C.p.p rap.la art.598 alin 2 C.p.p, excepția necompetenței materiale ale Judecătoriei Sectorului 3.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței admiterea excepției având in vedere că instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este instanța în a carei circumscripție se află locul de detenție.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 15.05.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală a fost înregistrată sub nr._, contestația la executare formulată de condamnații C. I.,P. A. S.,S. D. si M. G. întrucât înțeleg sa conteste mandatul de executare nr._ .
Contestația la executare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 598 NCPP.
Analizând excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, reține:
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. 1 C. proc. pen. contestatia impotriva executarii hotararii penale se poate face in urmatoarele cazuri:
a) cand s-a pus in executare o hotarare care nu era definitiva;
b) cand executarea este indreptata impotriva altei persoane decat cea prevazuta in hotararea de condamnare;
c) cand se iveste vreo nelamurire cu privire la hotararea care se executa sau vreo impiedicare la executare;
d) cand se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice alta cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei.
Conform alin. 2 al aceluiași articol, în cazurile prevazute la alin. (1) lit. a), b) si d), contestatia se face, dupa caz, la instanta prevazuta la art. 597 alin. (1) sau (6), iar potrivit art. 597 alin. 6 C. proc. pen. instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere este competentă să soluționeze contestațiile la executare formulate de persoanele încarcerate.
Având în vedere obiectul cererii și faptul că petenta C. I. se afla, la data formulării contestației, în executarea unei pedepse cu închisoarea, aplicată de Tribunalul Bucuresti - Sectia a II a, prin sentința penală nr. 67/31.01.2011, fiind încarcerată în Penitenciarul Târgșor, competența de soluționare a contestației la executare revine Tribunalului Prahova, ca instanța corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 47 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. 2 și art. 597 alin. 6 C. proc. pen., instanța va admite excepția de necompetență materiala și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 47 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. 2 și art. 597 alin. 6 C. proc. pen., admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 3 București.
În baza art. 50 alin. 1 C. proc. pen. declină competența de soluționare a contestației la executare formulate de condamnata C. M. I. (fiica lui I. și E., născută la data de 06.05.1977, deținută în Penitenciarul Târgșor) în favoarea Tribunalului Prahova.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 03.06.2015.
JUDECĂTOR GREFIER
C. C. E. I. A. D.
Red. CEC/Tehnored. CEC, DI
2 ex./29.06.2015
← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 482/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 487/2015.... → |
---|