Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 788/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 788/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-10-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI-SECȚIA PENALĂ

Instanța constituită din:

Președinte - Judecător: A. I. C.

Grefier: M. S.

SENTINȚA PENALA NR.788

Ședința publică din data de 19.10.2015

Pe rol soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare (Legea 302/2004) – executarea unei sancțiuni pecuniare emisă de autorități judiciare din Republica Federală Germania față de persoana fizică A. T. F..

Dezbaterile au avut loc la data 06.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dat care face parte din prezenta Sentinta, când Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.10.2015, 19.10.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin cererea înaintată la data de 24.08.2015 la această instanță, sub nr. de dosar_, s-a înregistrat cauza având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare (Legea 302/2004) – executarea unei sancțiuni pecuniare emisă de autorități judiciare din Republica Federală Germania față de persoana fizică A. T. F..

În fapt, la data de 24.08.2015, Ministerul Justiției – Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară – Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală a înaintat instanței certificatul emis de Oficiul Federal de Justiție la data de 11.06.2015, în vederea punerii în executare a unei pedepse pecuniare în valoare totală de 470 euro în sarcina numitului A. - T. F..

Suma de bani pe care persoana sus-menționată este obligată să o plătească cu titlu de amendă penală a fost stabilită de către Judecătoria Rottenburg prin hotărârea nr. 3 Cs 17 Js 1015/15 din data de 09.02.2015 pentru furt.

S-a anexat cererii hotărârea autorității judiciare străine și s-a precizat că fapta pentru care a fost aplicată respectiva pedeapsă pecuniară face parte din categoria celor pentru care verificarea dublei incriminări nu este necesară.

Instanta, vazand actele si lucrarile cauzei penale,

In temeiul dispozitiilor art 234 al. 1 din legea 302 /2004, va dispune punerea în executare a sancțiunii de 470 EURO aplicata intimatului prin Hotararea nr. 3 Cs 17 Js 1015/15 din 09.02.2015, emisa de autoritatile judiciare din Germania- Judecatoria Rottenburg in echivalent lei la cursul oficial al BNR din data de 28.02.2014.

În baza art. 247 din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel cum a fost modificată și completată, autoritatea competentă a statului emitent va fi informată cu privire la executarea hotărârii, imediat după încheierea executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE :

Dispune punerea în executare a sancțiunii de 470 EURO aplicate intimatului A. T. F., domiciliat în București, sector 3, ..11, ., ., prin Hotararea nr. 3 Cs 17 Js 1015/15 din 09.02.2015, emisa de autoritatile judiciare din Germania- Judecatoria Rottenburg in echivalent lei la cursul oficial al BNR din data de 28.02.2014.

În baza art. 247 din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel cum a fost modificată și completată, autoritatea competentă a statului emitent va fi informată cu privire la executarea hotărârii, imediat după încheierea executării.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19.10.2015 .

Judecator

A. I. Chitoiu Grefier

M. S.

2 ex.11.12.2015

Red.jud.AIC-Tehnored. MS-AIC

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 788/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI