Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 864/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 864/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-11-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 864

Ședința publică de la 11.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. S.

Grefier: A. P.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale de față privind pe inculpatul D. P. M. trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu nr. 777/P/2015 din 12.08.2015, pentru săvârșirea infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 al. 1 C.p.

Dezbaterile au avut loc la data de 29.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la datele de 05.11.2015, 10.11.2015 și pentru azi, 11.11.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 777/P/2015 din 12.08.2015, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 21.08.2015, inculpatul D. P. M. a fost trimis in judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 al. 1 C.p.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: la data de 01.06.2014, în jurul orei 11.00, inculpatul D. P. M. a condus autoturismul marca Chevrolet Kalos cu numărul de înmatriculare_ în parcarea magazinului Auchan Titan situat pe ., sector 3, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80% g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie teoretică în absorbție de cca 1,50-1,75‰.

Organele de urmărire penală au reținut situația de fapt în urma administrării următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de constatare la fața locului (f. 8 d.u.p.), proces-verbal de verificare a inculpatului (f.9 d.u.p.), proces-verbal de audiere a inculpatului (f. 10 d.u.p.), raport de analiză toxicologică nr. 1095/02.06.2014 emis de INML la data de 02.07.2014 (f. 14 d.u.p.), raport de expertiză medico-legală nr. 200/i/2015 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei (f. 16-19 d.u.p.), declarațiile martorilor C. R. V. și U. G. (f. 27-35 d.u.p.), declarațiile inculpatului D. P. M. (f. 21-26 d.u.p.).

Prin încheierea de ședință din data de 01.10.2015, judecătorul de cameră preliminară (care este și judecătorul fondului), în baza art. 346 al. 2 C.p.p. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 777/P/2015 din 12.08.2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

După parcurgerea procedurii de cameră preliminară, la primul termen de judecată, inculpatul a precizat că dorește să se judece pe procedura simplificată și instanța, având în vedere probele administrate la urmărirea penală și manifestarea de voință a inculpatului, a apreciat îndeplinite condițiile cerute de art. 349 al. 2 C.p.p. și a încuviințat inculpatului cererea de judecare a cauzei în baza probelor de la urmărirea penală.

Instanța a încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanțiere în administrarea căreia au fost depuse actele aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt:La data de 01.06.2014, în jurul orei 11.00, inculpatul D. P. M. a condus autoturismul marca Chevrolet Kalos, cu numărul de înmatriculare_, în parcarea magazinului Auchan Titan, situat pe ., sector 3, sub influența alcoolului, având la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie teoretică în absorbție de cca 1,50-1,75‰.

Această situație de fapt, astfel cum a fost reținută, reiese din coroborarea mențiunilor procesului-verbal de constatare la fața locului cu mențiunile procesului-verbal de verificare a inculpatului, cu mențiunile procesului-verbal de audiere a inculpatului, cu rezultatul testării inculpatului cu aparatul etilotest, cu concluziile raportului de analiză toxicologică nr. 1095/02.06.2014 emis de INML la data de 02.07.2014, cu concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 200/i/2015 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, cu declarațiile martorilor C. R. și U. G. și cu declarațiile inculpatului D. P. M., după cum urmeză:

Astfel, din mențiunile procesului-verbal de constatare rezultă următoarele aspecte pe care instanța le apreciază ca relevante cauzei: la data de 01.06.2014 inculpatul a condus sub influența băuturilor alcoolice autoturismul cu numărul de înmatriculare_, în parcarea magazinului Auchan Titan, situat pe . și a avariat 6 autovehicule parcate în zonă; în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din mențiunile procesului-verbal de verificare a inculpatului rezultă următoarele aspecte pe care instanța le apreciază ca relevante cauzei: inculpatul posedă permis de conducere categ. B nr. B00692731; autovehiculul marca Chevrolet Kalos este înmatriculat cu nr._ .

Din mențiunile procesului-verbal întocmit la data de 01.06.2014 de organele de poliție cu privire la inculpat rezultă că inculpatul a precizat că a consumat 35o ml Bitter.

Din rezultatul testării inculpatului cu aparatul etilotest rezultă că acesta a indicat pentru data de 01.06.2014, ora 12.10, o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din mențiunile și concluziile raportului de analiză toxicologică nr. 1095/02.06.2014 emis de INML la data de 02.07.2014 rezultă următoarele aspecte pe care instanța le apreciază ca relevante cauzei: inculpatului i-au fost prelevate două probe de sânge, una la ora 13.00 și una la ora 14,00; pentru data de 01.06.2014, ora 13.00, a rezultat o alcoolemie de 1,60 g ‰, iar pentru ora 14.00, o alcoolemie de 1,40 g ‰.

Din mențiunile și concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 200/i/2015 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei rezultă următoarele aspecte pe care instanța le apreciază ca relevante cauzei: la data de 01.06.2014, la ora 11.00, numitul D. P. M. ar fi avut o alcoolemie teoretică în absorbție de cca. 1,50-1,75 g‰, în funcție de ritmul individual de absorbție al alcoolului în organism.

Din declarația martorului C. R. rezultă următoarele aspecte pe care instanța le apreciază ca relevante cauzei: la data de 01.06.2014, în jurul orelor 11.30, a observat că era avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, care era parcat în incinta magazinului Auchan de pe .; la fața locului era un echipaj de poliție ce constata un accident rutier în care era implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de D. P. M.; inculpatul se afla într-o stare vădită de ebrietate, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind astfel condus la sediul INML pentru recoltare de probe de sânge; inculpatul a declarat în fața sa că a consumat băuturi alcoolice înainte de a conduce autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .

Din declarația martorului U. G. rezultă următoarele aspecte pe care instanța le apreciază ca relevante cauzei: la data de 01.06.2014, în jurul orei 11.00, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în parcarea Auchan de pe ., a fost lovit de către autovehiculul condus de inculpat; inculpatul se afla într-o stare vădită de ebrietate, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest și a fost condus la INML pentru recoltare probe de sânge.

În declarațiile date la urmărirea penală și în fața instanței inculpatul D. P. M. a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea reținută în rechizitoriu, dar și de către instanță, precizând că înainte de a conduce autovehiculul a consumat băuturi alcoolice și nu a mâncat nimic, dar și că fapta a fost săvârșită pe fondul unor probleme familiale.

Având în vedere probatoriul administrat la urmărirea penală, astfel cum a fost analizat, probatoriu însușit de inculpat, ținând cont și de poziția procesuală exprimată de inculpat în conformitate cu art. 374 al. 4 C.p.p. și art. 375 C.p.p., instanța constată că acest probatoriu dovedește existența faptei de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, dar și vinovăția inculpatului în săvârșirea acesteia.

În drept: Fapta inculpatului D. P. M., constând în aceea că, la data de 01.06.2014, în jurul orei 11.00, a condus autoturismul marca Chevrolet Kalos, cu numărul de înmatriculare_, în parcarea magazinului Auchan Titan, situat pe ., sector 3, sub influența alcoolului, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe a fost realizat prin acțiunea inculpatului de a conduce autoturismul pe drumurile publice, având la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Urmarea imediată o reprezintă atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol pentru circulația pe drumurile publice.

Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este una esențialmente de pericol, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul socialmente periculos - punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice – rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).

Locul comiterii infracțiunii, „pe drumurile publice”, ca element constitutiv cerut de norma de incriminare este întrunit, inculpatul săvârșind activitatea infracțională în parcarea magazinului Auchan Titan, situat pe ., sector 3.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa cu intenție directă, în accepțiunea art.16 alin 3 lit.a) C.p., prevăzând rezultatul faptei sale și urmărindu-l.

Astfel, forma de vinovăție a intenției directe rezultă din aceea că, deși inculpatul avea cunoștință că a consumat băuturi alcoolice, a condus acel autoturism pe drumurile publice.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța are în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, incidența circumstanțelor atenuante sau agravante, urmând a reține și aplicabilitatea art. 396 alin. 10 C.proc.pen.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța reține faptul căacesta a avut o atitudine constantă pe toată durata procesului penal, colaborând cu organele judiciare, recunoscând și regretând faptele comise.

La individualizarea pedepsei se va avea în vedere și natura infracțiunii deduse judecății, precum și, îndeosebi, modalitatea concretă de comitere a faptei, care nu relevă o periculozitate sporită a inculpatului.

De asemenea, instanța reține că inculpatul este cetățean român, este divorțat, are stagiul militar nesatisfăcut, are studii superioare, are ocupația de registrator medical, având loc de muncă la CMI D. P. L..

Instanța are în vedere și că, din fișa de cazier judiciar existentă la dosarul cauzei (f. 18 dosarul instanței), rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, însă nu este la primul contact cu legea penală, întrucât prin ordonanța nr. 257/P/2011 din 18.04.2011 emisă de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 500 lei pentru art. 180 alin. 2 V.C.p., lovire sau alte violențe.

De asemenea, instanța reține că, din fișa de evidență auto (f. 41 d.u.p.), a rezultat faptul că inculpatul a avut în trecut abateri contravenționale, respectiv accidente cu producerea de pagube materiale – 17.09.2013, 05.12.2011, neprezentarea la unitatea de poliție urmare producerii unui accident cu avarii – 19.12.2011, nefolosirea centurii de siguranță – 02.07.2010.

Față criteriile de individualizare reținute anterior, instanța se va orienta către aplicarea unei amenzi penale, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului.

La individualizarea cuantumului amenzii penale la care va fi obligat inculpatul pentru infracțiunea săvârșită, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 74 C.p., conform art. 61 alin.3 C.p, precum și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța, în baza art. 336 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 61 alin. 1 C.p. rap. la art. 61 alin. 2, alin. 3 și alin. 4 lit.c) C.p. și art. 396 alin. 10 C.p.p., va condamna inculpatul D. P. M. la amendă penală în cuantum de 4.050 lei reprezentând echivalentul a 135 de zile amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Pentru a dispune în acest sens, în raport de situația materială a condamnatului, astfel cum aceasta rezultă din actele dosarului, instanța a avut în vedere un cuantum de 30 de lei corespunzător unei zile amendă.

Instanța va atrage atenția inculpatului asupra art. 63 al. 1 și 3 C.p. care prevede că, dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare și, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

În baza art. 274 alin.1 C.p.p., reținând culpa procesuală a inculpatului în producerea lor, instanța va obliga inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce include și cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 336 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 61 al. 1 C.p. rap. la art. 61 al. 2, al. 3 și alin. 4 lit. c C.p. și art. 396 al. 10 C.p.p. condamnă inculpatul D. P. M. (născut la data de 17.10.1978 în Moreni, jud. Dâmbovița, CNP_, fiul lui E. G. și L., cetățean român, stare civilă – divorțat, stagiul militar – nesatisfăcut, studii – superioare, ocupație – registrator medical, loc de muncă – CMI D. P. L., domiciliat în București, . nr. 1, ., ., sector 3, fără antecedente penale) la amendă penală în cuantum de 4.050 lei reprezentând echivalentul a 135 de zile amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Atrage atenția inculpatului asupra art. 63 al. 1 și 3 C.p. care prevede că, dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare și, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce include și cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu.

Cu apel în 10 zile de la comunicare pentru inculpat și procuror.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2015.

Președinte,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 864/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI