Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 212/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 212/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 02-02-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
.....
Dosar nr._
Sentinta penala nr.212
Ședința publică de la 02 02 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. ROSEANU
GREFIER: I. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror D. A.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul G. M. avind ca obiect contestatie la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns petentul personal si asistat de avocat din oficiu, Z. A., cu imputernicire avocatiala la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședinta care invedereaza instantei ca s-au depus la dosarul cauzei mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr.3981/2013 emis de Judecatoria sector 4 Bucuresti.
Instanta invoca exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei sector 5.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instantei admiterea exceptiei si declinarea cauzei in favoarea instantei competente.
Apărătorul petentului solicită instantei admiterea exceptiei si declinarea cauzei in favoarea instantei competente.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 07 01 2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București a fost înregistrată sub nr._ contestația la executare formulată de petentul condamnat G. M. impotriva s.p. 2536/2013 a Judecatoriei sector 4.
S-a depus la dosarul cauzei relatii in sensul ca petentul executa un mandat de executare a pedepsei inchisorii nr.3981/2013 emis de Judecatoria sector 4 Bucuresti.
Având în vedere că petentul G. M. executa un mandat nr.3981/2013 emis de Judecatoria sector 4 Bucuresti, se afla detinut in Penitenciarul Jilava, față de disp. art. 598 c.p.p. potrivit cărora competența de soluționare a contestației la executare aparține instanței de executare sau instanței corespunzătoare în raza căreia se află locul de deținere, iar instanta de executare corespunzătoare în grad este Judecatoriei sector 4 Bucuresti, instanta in baza art. 50 c.p.p. instanța va declina competența în favoarea Judecatoriei sector 4 Bucuresti.
Văzând și disp. art. 275 alin. 3 c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 50 rap. la art. 598 c.p.p. declină competența soluționării contestației la executare formulate de petentul condamnat G. M. (fiul lui G. si M., ns 06 04 1980, CNP_, detinut in Penitenciar Jilava) împotriva s.p. 2536/2013 a Judecătoriei Sector 4, în favoarea Judecătoriei Sector 4.
În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, 100 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
OR/IC/18 02 2015
| ← Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 218/2015.... → |
|---|








