Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1541/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1541/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-08-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1541

Ședința publică de la 04 august 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. I. G.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent A. F., având ca obiect contestația la executare (art. 598 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu A. C., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie și delegație de substituire la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, s-a depus la dosar copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2989/2014 emis de Tribunalul București Secția I Penală, a fost înaintată declarația petentului prin care a arătat că nu își însușește prezenta contestație la executare, precum și cerere de judecare în lipsă, întemeiată pe disp. art. 364 alin. 4 C.p.p.după care:.

Apărătorul petentului, având cuvântul solicită să se ia act de neînsușirea contestației.

Reprezentatul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de neînsușirea contestației.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale constată că:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 04.03.2015, sub nr._, contestatorul A. F. a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii în a cărei executare se află.

În motivarea cererii, petentul a arătat că a fost judecat și condamnat în lipsă.

În drept petentul nu a invocat nici un temei legal.

Prin sen.pen. nr. 1272 din data de 24.06.2015 Judecătoria Moreni și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria sectorului 5 București, în raport de locul de deținerii petentului la data formulării cererii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria sectorului 5 București la data de 17.07.2015, sub nr._ .

La termenul de judecată din data de 04.08.2015, petentul a înaintat o cerere – fil. 15 dosar - prin care a învederat faptul că nu își însușește prezenta contestație la executare.

Instanța mai reține că prin decizia XXXIV din 6 noiembrie 2006 prin care s-a admis recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: ”instanța investită cu soluționarea cererilor de amânare ori întreruperea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, de revizuire sau contestație la executare, în cazul retragerii acestora, urmează a se lua act de această manifestare de voință„

In consecință, Instanța urmează să ia act de neînsușirea contestației la executare de către contestatorul A. F..

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că prezenta contestație la executare nu a fost formulată de contestatorul A. F. (fiul lui A. și E., născut la data de 13.10.1979, CNP:_, deținut în Penitenciarul Rahova)

Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 Ron va fi achitat din fondul Ministerul Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.08.2015.

Președinte,Grefier,

Red. D.G.I.

Tehnored. GV

5ex/12.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1541/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI