Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1526/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1526/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-08-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ nr. 1526

Ședința publică de la 04 august 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. I. G.

GREFIER – G. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, a fost reprezentat de procuror I. N..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul A. F. B. R., având ca obiect contestația la executare (art.598 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind reprezentat de apărător C. M. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu M. Stelica, care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie și delegație de substituire la dosarul cauzei..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a fost înaintată declarația petentului prin care a arătat că nu dorește să fie prezentat la instanță, precum și declarația acestuia prin care își menține cererea,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Apărătorul petentului, solicită să se ia act de neînsușire.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea contestației.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale constată că:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția I Penală la data de 09.02.2015, sub nr._, contestatorul A. F. B. R. a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii în a cărei executare se află.

Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.

Prin sentința penală nr. 460/23.02.2015 Tribunalului București Secția I Penală a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 21.05.2015 sub același număr unic de înregistrare.

Examinând actele dosarului Instanța reține că petentul se află arestat preventiv în baza M.A.P. nr. 43/UP/2014, emis de Judecătoria B., condamnat în primă instanță la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin sentința penală nr. 422/27.11.2014 emisă de Judecătoria B., după cum urmează:

În temeiul 48 al. 1 C.pen. raportat la art. 244 al. 1 și 2 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen. cu referire la art. 43 al. 5 C.pen.cu aplicarea .art. 396 alin. 10 N.C.p.p. raportat la art. 375 alin. 1 N.C.p.p, condamnă pe inculpatul A. F. B. R. fiul lui N. și D., născut la data de 08.02.1991, în București, domiciliat în București, Sector 1, Calea Griviței nr. 127 ._ la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din 29.09.2014 la zi.

În temeiul art.399 alin. 1 N.C.p.p. menține starea de arest a inculpatului A. F. B. R., arestat în baza MAP nr. 43 U.P/30.09.2014 mandat emis de către Judecătoria B..

Ia act că partea vătămată Ș. D. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză penală.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.raportat la art. 23 al. 3 C.pr.pen. admite acțiunea civilă formulată de partea civilă C. M. și obligă în solidar pe inculpații Ș. F., M. N. și A. F. B. R. la plata către acestea a sumei de 10.000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe fiecare dintre inculpații Ș. F., M. N. și A. F. B. R. la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.”

Petentul a fost legal citat și a dat o declarație conform art.364 alin.4 C.pr.pen in care a solicitat ca judecata să se efectueze în lipsă.

Instanța mai constată că nici in cererea dedusă judecății și nici ulterior, contestatorul nu a indicat motivele pe care se întemeiază contestația la executare ci a indicat cu titlu generic doar dispozițiile art.585 C.pr.pen

Având în vedere pe de o parte ca prezenta contestație la executare este guvernată de principiul disponibilității, contestatorului revenindu-i obligația să indice motivele de fapt și de drept ale cererii, iar pe de altă parte ca până la ultimul termen de judecată contestatorul nu și-a îndeplinit aceasta obligație, Instanța constată că se afla în imposibilitatea analizării temeiniciei contestației .

Instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul A. F. B. R..

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, va obliga contestatorul să plătească suma de 200 ron către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 Ron va fi achitat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul A. F. B. R. (fiul lui N. și al lui D., născut la 08 Februarie 1991) - Penitenciarul București Rahova.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, obligă contestatorul să plătească suma de 200 ron către stat cu titlu de cheltuieli judiciare (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 Ron va fi achitat din fondul Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.08.2015.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1526/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI