Delapidarea. Art.295 NCP. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

INCHEIERE

Ședința publică de 09 02 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – O. R.

GREFIER - I. C.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpata T. F. A. având ca obiect săvârșirea infr. prev. de art.295 Cp.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpata prin avocat din oficiu, Raducan L., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, partea civila prin avocat ales, Jicol M., cu imputernicire avocatiala la dosarul cauzei, prezenti martorii G. M. V., N. V. A., P. L. T..

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de ședinta, dupa care,

Instanta procedeaza la audierea martorilor G. M. V., N. V. A., P. L. T., sub prestare de juramint religios, ale caror declaratii sunt consemnate si depuse la dosarul cauzei.

Instanta respinge ca nefiind utila, concludenta si pertinenta intrebarea adresata de aparatorul partii civile catre martora N. V. A.:

-Daca inculpata avea pasiune pentru jocurile de noroc?

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în baza art.387 și urm. cod procedură penală constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, după expunerea situației de fapt, reținută prin rechizitoriu, solicită în baza art. 295al.1, 308 Cp, art.35 al.1 Cp condamnarea inculpata la pedeapsa inchisorii, in regim de detentie, aratind ca in perioada ian-iulie 2012 inculpata si-a insusit sume de bani in calitatea sa de casiera la societatea de unde lucra, a produs un prejudiciu de_,01 lei, a emis 38 rapoarte in 180 zile desi regula era sa se scoata un singur raport zet pe zi, savirsirea faptei reiese din probatoriul administrat in cauza, instanta sa aiba in vedere ca sustinerile inculpatei nu pot fi retinute, aplicarea art.66 al.1 lit.a,b,d Cp, art.65 Cp, in baza art.307 Cpp, art.25 Cpp solicita obligarea inculpatei la plata prejudiciului de_,01 lei si la pata cheltuielilor de judecata.

Aparatorul partii civile solicita condamnarea inculpatei si pe latura civila solicita admiterea actiunii civile, plata sumei potrivit constituirii de parte civila, potrivit raportului de expertiza contabila, apreciaza ca inculpata se face vinovata de savirsirea sumei, au fost emise rapoarte in timpul turei inculpatei, dimineata sau dumimnica, inculpata a refuzat sa dea explicatii, solicita cheltuieli de judecata.

Apărătorul inculpatei solicita achitarea inculpatei in baza art.17 al.2 rap.la art.16 al.1 lit.c Cpp intrucit in cauza nu sunt probe, au fost 38 rapoarte suplimentare dar nu sunt probe ca inculpata le-a emis, alte persoane au lucrat cu parola inculpatei, inculpata a fost si la acest termen prezenta dar a trebuit sa plece la serviciu, inculpata a recunoscut o . rapoarte dar nu toate 38, chiar si sefele de magazin stiau parola si aveau acces, inculpata nu s-a sustras, a dat declaratii, nu a mai fost primita la vechiul loc de munca, au fost 2 inventare dar nu s-a constatat vreo paguba, iar in ceea ce priveste camerele de supraveghere apreciaza ca nu sunt reale cele sustinute.In subsidiar solicita aplicare aunei pedepsei cu aplicarea art.91 Cp, pedeapsa cu supravegherea avind in vedere lipsa antecedentelor penale, inculpata are loc de munca.

INSTANTA

Avind nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune note scrise, urmeaza a,

DISPUNE

Amina pronuntarea la data de 13 02 2015.

Pronuntata in sedinta publica azi 09 02 2015.

P. GREFIER

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI-SECTIA I PENALA

INCHEIERE

Ședința publică din data de 13 02 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - O. R.

GREFIER – I. C.

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGA JUDECATORIA SECTOR 5 A FOST REPREZENTAT PRIN PROCUROR D. A.

INSTANTA

In aceeasi compunere si pentru aceleași motive, urmeaza a,

DISPUNE

Amina pronuntarea la data de 20 02 2015.

Pronuntata in sedinta publica azi 13 02 2015.

P. GREFIER

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

Sentinta penala nr.357

Ședința publică de 20 02 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – O. R.

GREFIER - I. C.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpata T. F. A. având ca obiect săvârșirea infr. prev. de art.295 Cp.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica de la 09 02 2015 fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta, cind instanta, avind nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronuntarea la data de 13 02 2015 apoi la 20 02 2015 cind a hotarit urmatoarele:

INSTANȚA

Prin rechizitoriul emis la data de 16 10 2014 de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr.9040/P/2012, înregistrat la data de 16 10 2014 pe rolul acestei instanțe sub nr._, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata T. F. A. pentru savirsirea infr. prev.de art.295 al.1 Cp, art.308 Cp, art.35 al.1, 5 Cp.

S-a reținut prin actul de sesizare a instanței următoarea situație de fapt: în calitate de angajat pe postul de casier în cadrul CAFÉ-B. SRL, din ., . 5, București inculpata T. F. A. și-a însușit o parte din banii încasați ca urmare a vânzărilor efectuate în perioada 28.01.2012 – 29.07.2012, creând societății un prejudiciu în cuantum de 29.038,01 lei.

In cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-au administrat următoarele mijloace de probă:

- plângere CAFÉ B. SRL (f. 13 – 15);

- declarație reprezentant persoană vătămată, O. S. (f. 17 – 19, 77 - 78);

- declarații martori N. V. A., P. L. T., G. M. V. (f. 51 – 57);

- declarații inculpată (f. 41 -47);

- raport de expertiză contabilă judiciară (f. 29 – 39);

- copii contract de muncă, fisă post, decizie concediere (f. 64 – 71; 310 - 343)

- monetare și rapoarte zilnice fiscale (f. 86 – 309);

- condică de prezență (f. 343 – 349);

- note de inventar ( f. 350 -368).

- Fișa de cazier a inculpatei

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 19 11 2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 15 martie 2010, inculpata T. F. A. a fost angajată pe perioadă nedeterminată pe postul de casier al . conform contractului individual de muncă (f. 310 – 311 dup). Conform fișei postului

(f. 313-314 dup), inculpata avea, printre altele, următoarele obligații: să încaseze numerarul datorat de clienți, cu responsabilitate, corespunzător informațiilor primite de la vânzătorii de la raioane; să restituie restul de bani cuvenit clienților în mod corect; să păstreze și să completeze corespunzător documentele tipizate primite (monetare, role fiscale de casă), la încheierea programului realizând bilanțul încasărilor din acea zi pentru a preda banii și bonurile de masă primite, corespunzător cu cele existente pe raportul zilnic al casei de marcat. Începând cu data de 29 august 2012 au încetat relațiile contractuale dintre societatea CAFÉ-B. SRL și inculpată ca urmare a deciziei de concediere nr. 43 din 28 august 2012

(f. 341-342 dup).

La semnarea contractului individual de muncă, inculpata a luat la cunoștință de fișa postului și și-a asumat integral obligațiile specifice funcției, inclusiv faptul că urmează să-i fie angajată integral și exclusiv răspunderea pentru acte sau fapte neconforme.

Din declarația persoanei vătămate O. S., administrator al ., declarație ce se coroborează cu declarația martorei P. L. T., instanța reține că în data de 1 august 2012, în urma unor diferențe sesizate între stocul scriptic și cel faptic la anumite tipuri de țigări, au fost efectuate verificări cu privire la frecvența vânzărilor de astfel de produse, ocazie cu care s-a constatat faptul că la unele rapoarte fiscale zilnice nu au fost alocate numere consecutive, aceasta situație fiind posibilă doar în cazul în care ar fi fost emis un alt raport între cele două. În urma verificării fișei de prezență s-a constatat că T. A. F. era de serviciu în intervalul orar în care au fost emise rapoarte zilnice fiscale fără numere consecutive. Detaliind raportul de casă din data de 29.07.2012 s-a constatat faptul că la acea dată a fost listat un alt raport zilnic cuprinzând vânzările efectuate în intervalul orar 07:36 – 08:50, fără ca acesta să fie predat și fără întocmirea monetarului aferent. Totodată, persoana vătămată a arătat că fiind verificate rapoartele fiscale zilnice listate în perioada 1.01.2012 – 29.07.2012 s-a constatat faptul că situația identificată nu era singulară, fiind listate rapoarte suplimentare în repetate rânduri, fiind identificată de serviciu de fiecare dată inculpata T. A. F.. Totodată, persoana vătămată a precizat că inculpata avea un cod de acces cu care putea lista raportul fiscal zilnic, fiindu-i interzisa comunicarea acestui cod. Toate aceste susțineri ale persoanei vătămate sunt confirmate și de declarațiile martorelor P. L. T., și N. V. – A., având funcția de șef de magazin.

Din coroborarea declarației persoanei vătămate, a declarației inculpatei și a monetarului întocmit de inculpată, instanța reține că la sediul din ., . 5, unitatea era prevăzută cu două imprimante fiscale prin intermediul cărora se înregistrau vânzările de produse, denumite POS 1 și POS 2.

Din probele menționate anterior instanța reține că inculpata opera atât pe POS 1 cât și pe POS 2, cu precizarea că POS 2 era utilizat când exista un flux mai mare de clienți. La sfârșitul turei, inculpata avea obligația de a preda toate rapoartele fiscale zilnice (acestea cuprinzând produsele vândute de inculpata în ziua respectivă) împreună cu toate monetarele aferente (acestea cuprinzând sumele de bani încasate pentru produsele vândute în ziua respectivă) și sumele de bani.

Instanța reține că inculpata T. A. F., în intervalul orar în care opera pe cele două imprimante fiscale (POS 1 și POS 2), emitea rapoarte zilnice fiscale suplimentare fără să întocmească monetarul aferent și fără să le predea împreună cu banii. Astfel, inculpata preda numai o parte din rapoartele fiscale emise împreună cu monetarul și banii încasați numai pentru această parte, însușindu-și banii încasați pentru rapoartele suplimentare emise fără a fi predate. Prin această metodă, inculpata crea aparența că preda în mod corect banii încasați, monetarul fiind întocmit cu omiterea produselor vândute cuprinse în rapoartele fiscale zilnice suplimentare.

Astfel, în ceea ce privește raportul nr. 746 din 28.01.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, inculpata însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 707,99 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 28.01.2012 (f. 86), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 745 și 1662, f. 87 – 91) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 745, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1662, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 707,99 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului.

În ceea ce privește raportul nr. 750 din 31.01.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloarea produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 905,87 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 31.01.2012 (f. 92), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 751 și 1665, f. 93 – 97) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 751, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1665, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 905,87 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului.

În ceea ce privește raportul nr. 754 din 2.02.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 353,93 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 2.02.2012

(f. 98), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 753 și 1667,

f. 99 – 102) și declarația persoanei vătămate (f. 49 – 50) rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 753, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1667, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 353,93 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

În ceea ce privește raportul nr. 765 din 13.02.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 196,51 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 13.02.2012

(f. 103), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 766 și 1668,

f. 104 – 107) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 766, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1668, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 196,51 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului.

Cu privire la raportul nr. 772 din 19.02.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 510,84 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 19.02.2012

(f. 108), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 773 și 1684,

f. 109 – 112) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 773, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1684, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. În dreptul operatorului de închidere figurează numele inculpatei. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 510,84 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului.

În ceea ce privește raportul nr. 778 din 25.02.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 402,69 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 25.02.2012

(f. 113), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 779 și 1691,

f. 114 – 117) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 779, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1691, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 402,69 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului.

Cu privire la raportul nr. 783 din 29.02.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 940,49 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 29.02.2012

(f. 118), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 784 și 1695,

f. 119 – 122) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat numai pentru rapoartele nr. 784, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1695, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 940,49 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului.

Referitor la raportul nr. 1704 din 8.03.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 220,74 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 8.03.2012

(f. 123), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1705 și 792,

f. 124 – 126) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în tura de dimineață, însă a predat banii numai pentru raportul nr. 1705, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 220,74 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului.

Cu privire la raportul nr. 796 din 12.03.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 627,17 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 12.02.2012

(f. 127), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 797 și 1709,

f. 128 – 131) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 797, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1709, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 627,17 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului .

Cu privire la raportul nr. 801 din 15.03.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 54,69 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 15.03.2012

(f. 132), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 800 și 1712,

f. 133 – 135) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 800, pentru vânzările înregistrate pe POS 2 și nr. 1712, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 54,69 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Cu privire la raportul nr. 804 din 18.03.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 522,41 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 18.03.2012

(f. 137), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 805 și 1715,

f. 138 – 141) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 805, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1715, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 522,41 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului.

Referitor la raportul nr. 808 din 21.03.2012 înregistrat pe POS 2, se va reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 667,57 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 21.03.2012

(f. 142), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 809 și 1718,

f. 143 – 148) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 809, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1718, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 667,57 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului.

În ceea ce privește raportul nr. 812 din 24.03.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 422,17 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 24.03.2012

(f. 148), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 813 și 1721,

f. 149 – 152) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 813, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1721, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 422,17 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Cu privire la raportul nr. 817 din 28.03.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 989,29 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 28.03.2012

(f. 153), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 818 și 1725,

f. 154 – 159) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru raportul nr. 818, pentru vânzările înregistrate pe POS 2. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 989,29 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

În ceea ce privește raportul nr. 820 din 30.03.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1091,23 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 30.03.2012

(f. 160), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 821 și 1727,

f. 161 – 166) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru raportul nr. 821, pentru vânzările înregistrate pe POS 2. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1091,23 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Referitor la raportul nr. 823 din 1.04.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.173,99 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 1.04.2012

(f. 167), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 824 și 1729,

f. 168 – 173) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru raportul nr. 824, pentru vânzările înregistrate pe POS 2. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.173,99 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Cu privire la raportul nr. 1743 din 16.04.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.001 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 16.04.2012

(f. 174), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1744 și 837,

f. 175 – 182) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 837, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1744, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. În dreptul operatorului de închidere figurează numele inculpatei. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.001 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Referitor la raportul nr. 844 din 23.04.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 596,27 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în raportul de expertiză (f. 29 – 39) cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1751 și 845, f. 188 – 192) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 845, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1751, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 596,27 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

În ceea ce privește raportul nr. 1757 din 29.04.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.018,08 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 29.04.2012

(f. 193), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1758 și 851,

f. 194 – 201) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 851, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1758, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. În dreptul operatorului de închidere figurează numele inculpatei. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.018,08 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Cu privire la raportul nr. 1760 din 1.05.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 247,96 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 1.05.2012

(f. 202), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1761 și 853,

f. 203 – 206) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, a predat banii numai pentru raportul nr. 1761, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 247,96 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Referitor la raportul nr. 1774 din 13.05.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 974,08 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 13.05.2012

(f. 207), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1775 și 865,

f. 208 – 212) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 865, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1775, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. În dreptul operatorului de închidere figurează numele inculpatei. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 974,08 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

În ceea ce privește raportul nr. 1777 din 15.05.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 546,6 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 15.05.2012

(f. 213), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1778 și 867,

f. 214 – 219) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, a predat banii numai pentru raportul nr. 1777, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 546,6 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

În legătură cu raportul nr. 1790 din 27.05.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.391,71 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 27.05.2012

(f. 220), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1791 și 879,

f. 221 – 226) și declarația persoanei vătămate (f. 49 – 50) rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 879, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1791, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. În dreptul operatorului de închidere figurează numele inculpatei. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.391,71 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Relativ la raportul nr. 1797 din 2.06.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.035,74 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 2.06.2012

(f. 227), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1798 și 885,

f. 228 – 232) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 885, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1798, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.035,74 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului.

Relativ la raportul nr. 1806 din 10.06.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.392,66 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 10.06.2012

(f. 233), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1807 și 893,

f. 234 – 239), condica de prezență (f. 343) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a întocmit monetarul și a predat banii numai pentru rapoartele nr. 893, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1807, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. În dreptul operatorului de închidere figurează numele inculpatei. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.392,66 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

În ceea ce privește raportul nr. 1812 din 15.06.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 621,75 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 15.06.2012

(f. 240), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1813 și 898,

f. 241 – 246), condica de prezență (f. 344) și declarația persoanei vătămate (f. 49 – 50) rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 898, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1813, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 621,75 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Cu privire la raportul nr. 1814 din 16.06.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.072,39 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 16.06.2012

(f. 247), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1815 și 899,

f. 248 – 252), condica de prezență (f. 344) și declarația persoanei vătămate ezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 899, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1815, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.072,39 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Referitor la raportul nr. 1820 din 21.06.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 909,96 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 21.06.2012

(f. 253), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1821 și 904,

f. 254 – 258), condica de prezență (f. 345) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 904, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1821, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 909,96 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei

În legătură cu raportul nr. 1822 din 22.06.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 359,33 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 22.06.2012

(f. 259), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1823 și 905,

f. 260 – 262), condica de prezență (f. 345) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru raportul nr. 1823, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 359,33 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

În ceea ce privește raportul nr. 912 din 29.06.2012 înregistrat pe POS 2, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 527,98 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 29.06.2012

(f. 263), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1831 și 913,

f. 264 – 267), condica de prezență (f. 345) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 913, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1831, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 527,98 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Cu privire la raportul nr. 1833 din 1.07.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.077,24 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 1.07.2012

(f. 268), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1834 și 915,

f. 269 – 272), condica de prezență (f. 345) și declarația persoanei vătămate (f. 49 – 50) rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 915, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1834, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.077,24 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Referitor la raportul nr. 1841 din 8.07.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.022,49 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 8.07.2012

(f. 273), cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1842 și 922,

f. 274 – 277), condica de prezență (f. 346) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 922, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1842, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.022,49 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

În legătură cu raportul nr. 1849 din 15.07.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.055,06 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 15.07.2012

(f. 278), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1850 și 929,

f. 279 – 282), condica de prezență (f. 347) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 929, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1850, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.055,06 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Cu privire la raportul nr. 1852 din 17.07.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 307,85 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 17.07.2012

(f. 283), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1853 și 931,

f. 284 – 286), condica de prezență (f. 347) și declarația persoanei vătămate (f. 49 – 50) rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 931, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1853, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 307,85 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

În ceea ce privește raportul nr. 1857 din 21.07.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.258,44 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 21.07.2012

(f. 287), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1858 și 935,

f. 288 – 291), condica de prezență (f. 347) și declarația persoanei vătămate (f. 49 – 50) rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 935, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1858, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.258,44 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

În legătură cu raportul nr. 1863 din 25.07.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 531,06 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 25.07.2012

(f. 292), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1864 și 939,

f. 293 – 297), condica de prezență (f. 348) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 939, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1864, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 531,06 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Privitor la raportul nr. 1866 din 27.07.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.099,02 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 27.07.2012

(f. 298), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1867 și 941,

f. 299 – 303), condica de prezență (f. 348) și declarația persoanei vătămate rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 941, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1867, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.099,02 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Cu referire la raportul nr. 1869 din 29.07.2012 înregistrat pe POS 1, instanța reține că acesta nu a fost predat de inculpată către administratorul societății, însușindu-și în schimb contravaloare produselor vândute și cuprinse în acesta, adică 1.203,76 RON. Astfel, din coroborarea datelor cuprinse în monetarul din 29.07.2012

(f. 304), întocmit de inculpată, cu rapoartele fiscale zilnice predate (nr. 1870 și 943,

f. 305 – 309), condica de prezență (f. 348) și declarația persoanei vătămate (f. 49 – 50) rezultă că inculpata a fost de serviciu în intervalul orar când a fost emis raportul, însă a predat banii numai pentru rapoartele nr. 943, pentru vânzările înregistrate pe POS 2, și nr. 1870, pentru vânzările înregistrate pe POS 1. Prin urmare, inculpata, fiind în exercitarea unei însărcinări (încasarea banilor) în cadrul unei persoane juridice, și-a însușit suma de 1.203,76 RON, bani pe care îi avea în gestiune conform fișei postului

Instanța mai reține că prin raportul de expertiză contabilă (f. 29 – 39 dup) s-a concluzionat că în perioada ianuarie 2012 – iulie 2012 inculpata T. A. F., în calitatea acesteia de casier al CAFÉ B. SRL, a încasat suma totală de 515.348,13 lei și a depus în casieria societății doar suma de 486.310,12 lei. Prin urmare, prin nedepunerea tuturor sumelor de bani încasate în perioada ianuarie 2012 – iulie 2012 (28.01.2012, 31.01.2012, 13.02.2012, 19.02.2012, 25.02.2012, 29.02.2012, 8.03.2012, 12.03.2012, 15.03.2012, 18.03.2012, 21.03.2012, 24.03.2012, 28.03.2012, 30.03.2012, 1.04.2012, 16.04.2012, 23.04.2012, 1.05.2012, 13.05.2012, 15.05.2012, 27.05.2012, 2.06.2012, 10.06.2012, 15.06.2012, 16.06.2012, 21.06.2012, 22.06.2012, 29.06.2012, 1.07.2012, 8.07.2012, 15.07.2012, 17.07.2012, 21.07.2012, 25.07.2012, 27.07.2012, 29.07.2012) inculpata T. A. F. a creat un prejudiciu societății CAFÉ B. SRL în valoare totală de 29.038,01 lei.

De asemenea, omisiunea predării de către inculpată a rapoartelor fiscale zilnice cu nr. 746, 750, 754, 765, 772, 778, 783, 796, 801, 804, 808, 812, 817, 820, 823, 844, 912, 1704, 1743, 1757, 1760, 1774, 1777, 1790, 1797, 1806, 1812, 1814, 1820, 1822, 1833, 1841, 1849, 1852, 1857, 1863, 1866, 1869 este confirmată și de declarațiile date în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești de șefa de magazin, martora N. V.-A.

Totodată, din declarația martorei N. V.-A. instanța reține că toate rapoartele menționate anterior au fost emise în intervalele orare când inculpata a lucrat. Toate acestea sunt confirmate și de declarația martorei P. L. T., aceasta precizând că regula era imprimarea unui singur raport fiscal zilnic pentru vânzările înregistrate în fiecare zi corespunzător fiecărui POS.

Inculpata T. A. F. a susținut că avea printre principalele atribuții încasarea banilor de la clienți, păstrarea acestora și predarea către administrator; a confirmat că în cadrul CAFÉ B. SRL din ., . 5, funcționau două case de marcat (POS 1 și POS 2), susținând că regula era emiterea unui singur raport fiscal zilnic pentru fiecare casă. Inculpata a negat săvârșirea faptelor reținute în sarcina ei, iar cu privire la emiterea rapoartelor zilnice fiscale suplimentare pe timpul cât era de serviciu a susținut că din cauza întreruperii furnizării de energie electrică era nevoită să listeze un nou raport zilnic fiscal, iar produsele vândute după întreruperea energiei electrice erau introduse după remedierea defecțiunilor pe respectivul raport zilnic. Această apărare nu poate fi reținută fiind nesinceră, necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă în cauză, fiind contrazisă și de declarațiile martorelor N. V. A., P. L. T.. Nu poate fi apreciat ca fiind corespunzător realității faptul că în decurs de aproximativ 180 de zile inculpata a emis un număr de 38 de rapoarte fiscale zilnice suplimentare, în condițiile în care se poate observa că celelalte rapoarte au numere consecutive, astfel nu se poate reține că defecțiunile la furnizarea energiei electrice apăreau numai cât era aceasta de serviciu. Mai mult, rapoartele nepredate corespund vânzărilor efectuate pe intervale de timp ce depășesc de cele mai multe ori 60 de minute, ajungând la ordinul câtorva ore, interval de timp ce depășește în mod evident timpul necesar unei eventuale introduceri în program a produselor vândute pe perioada unei eventuale defecțiuni a sistemului de alimentare cu energie electrică. De asemenea, inculpata nu a arătat care a fost motivul pentru care nu a predat rapoartele fiscale suplimentare în eventualitatea întreruperii funcționării temporare a caselor de marcat.

Totodată, susținerea inculpatei în sensul că responsabilitatea ar aparține șefei de magazin, N. V.-A., inculpata declarând că aceasta își însușea frecvent diferite produse și bani nu poate fi reținută neputând fi coroborată cu niciun alt mijloc de probă. Mai mult, din analizarea monetarelor întocmite se poate observa mențiunea „șefa” sau „plăți” alăturat unor sume de bani, putându-se concluziona că aceasta redacta monetarele cuprinzând inclusiv sumele care au fost predate către șefa de magazin sau folosite la plata furnizorilor, predând restul sumelor de bani încasate administratorului societății.

În drept, fapta inculpatei T. F. A., care, în calitate de angajat pe postul de casier în cadrul CAFÉ-B. SRL, din ., . 5, București și-a însușit o parte din banii încasați ca urmare a vânzărilor efectuate în perioada 28.01.2012 – 29.07.2012, creând societății un prejudiciu în cuantum de 29.038,01 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată, faptă prev. de art. 295 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 308 C.pen., art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 5 C.pen., pentru care instanța urmează să o condamne la o pedeapsa cu inchisoarea.

La individualizarea pedepsei, instanța va ține seama de limitele speciale ale acesteia, de împrejurarea că față de limitele prevăzute de noul cod penal (2 – 7 ani față de 1 – 15 ani) acesta constituie lege mai favorabilă în cauză, de prevederile art. 308 cod penal cu privire la reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, de modalitatea de săvârșire a faptei, de urmarea produsă, de valoarea relativ ridicată a prejudiciului și de faptul că acesta nu a fost acoperit nici măcar parțial, de persoana inculaptei care este necunoscută cu antecedente penale, era în vârstă de 31 de ani, astfel:

În baza art. 295 alin. 1 cu apl. art. 308 cod penal, art. 35 alin. 1 cod penal și art. 5 cod penal va condamna pe inculpata T. F. A. la 1 an 4 luni închisoare.

În baza art. 67 c.p. va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 alin. 1 lit. a, b c.p. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

Va face apl. art. 65, art. 66 alin. 1 lit. a, b c.p.

În baza art. 25, 397 c.p.p. și art. 1357 cod civil va obliga inculpata la plata către partea civilă . a sumei de 29.038,01 lei daune materiale, apreciind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și dovedite elementele constitutive ale acesteia..

În baza art. 274 c.p.p. va obliga inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare către stat și în baza art. 276 c.p.p. la 1500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 295 alin. 1 cu apl. art. 308 cod penal, art. 35 alin. 1 cod penal și art. 5 cod penal condamnă pe inculpata T. F. A. (fiica lui I. și A., născută la data de 8.10.1981 în București, domiciliată în București, ., ., . și fără forme legale în București, ., Sector 5, necăsătorită, necunoscută cu antecedente penale, casier, posesoare a CI, ., nr._, CNP_) la 1 an 4 luni închisoare.

În baza art. 67 c.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 65 alin. 1 lit. a, b c.p. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

Face apl. art. 65, art. 66 alin. 1 lit. a, b c.p.

În baza art. 25, 397 c.p.p. și art. 1357 cod civil obligă inculpata la plata către partea civilă . cu sediul in Bucuresti, . . sector 5, a sumei de 29.038,01 lei daune materiale.

În baza art. 274 c.p.p. obligă inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare către stat ( se vor achita la oficiile poștale in contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3) și în baza art. 276 c.p.p. la 1500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

OR/IC/03 03 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Delapidarea. Art.295 NCP. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI