Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1532/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1532/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ nr. 1532
Ședința publică de la 04 august 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. I. G.
GREFIER – G. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, a fost reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul P. I., având ca obiect contestația la executare (art.598 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu Moșutan A., care depune delegație de substituire la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a fost înaintată declarația petentului prin care a arătat că nu dorește să fie prezentat la instanță și își menține cererea formulată. De asemenea au fost înaintate relațiile solicitate Penitenciarului Rahova,respectiv fișa de evaluare și copia mandatul de executare a pedepsei închisorii 2543/2012 a Judecătorie Sectorului 3 București, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Apărătorul petentului, având cuvântul solicită aplicarea legii penale mai favorabile, în raport cu pedeapsa și reducerea pedepsei..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea contestației ca nefondată
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale constată că:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 24.07.2015, sub nr._, contestatorul P. I. a solicitat executarea pedepsei închisorii în Penitenciarul Rahova.
În fapt, contestatorul a arătat că a în urma intrării în vigoare a noului cod penal, infracțiunea pentru care a fost condamnat s-a micșorat.
În drept, contestatorul a invocat disp. art. 595 și art. 599 C.p.p..
Examinând actele dosarului Instanța reține că petentul se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penlă nr. 1263/19.11.2012 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 91/18.01.2013 a Curții de Apel București secția I Penală, prin care s-au dispus următoarele:
„În temeiul art.211 alin 1, 2 lit. b și c C.pen cu aplicarea art.37 lit.a C.pen, art.3201 alin 7 C.pr.pen, condamnă pe inculpatul P. I., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art.61 C.pen revocă beneficiul liberării condiționate aplicat inculpatului pentru pedeapsa aplicată prin sent.pen.462/F/2007 A Tribunalului Ialomița și dispune contopirea restului rămas neexecutat de 407 zile cu pedeapsa stabilită prin prezenta.
Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În temeiul art.71 C.pen interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie drepturile prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b C.pen.
În temeiul art.88 alin 1 deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 15.09.2012 la zi.
În temeiul art.350 alin.1 C.pr.pen menține starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art.346 alin 1 C.pr.pen ia act că partea vătămată T. M. nu s-a constituit parte civilă,iar prejudiciul a fost recuperat.
În temeiul art.191 alin 1 C.pr.pen obligă inculpatul la 970 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu P. L. –T. se va avansa către barou din fondurile speciale.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.”
Petentul a fost legal citat și a dat o declarație conform art.364 alin.4 C.pr.pen in care a solicitat ca judecata să se efectueze în lipsă.
Instanța mai constată că nici in cererea dedusă judecății și nici ulterior, contestatorul nu a indicat motivele pe care se întemeiază contestația la executare ci a indicat cu titlu generic doar dispozițiile art.598 C.pr.pen
Având în vedere pe de o parte ca prezenta contestație la executare este guvernată de principiul disponibilității, contestatorului revenindu-i obligația să indice motivele de fapt și de drept ale cererii, iar pe de altă parte ca până la ultimul termen de judecată contestatorul nu și-a îndeplinit aceasta obligație, Instanța constată că se afla în imposibilitatea analizării temeiniciei contestației .
Referitor la pedeapsa de 4 ani închisoare în a cărei executare se află contestatorul pentru săvârșirea infracțiunii de tâlharie prev de art.211 alin 1, 2 lit. b și c C.pen cu aplicarea art.37 lit.a C.pen, art.3201 alin 7 C.pr.pen, nuu depăseste maximul special de 10 ani prevăzut de art.233 -234 NC.pen și în consecință nu sunt aplicabile dispozițile art.6 C.pen, legea mai favorabila fiind cea prevăzută de Codul penal din 1969.
In consecință, Instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul P. I..
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, va obliga contestatorul să plătească suma 200 ron către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 Ron va fi achitat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul P. I. (fiul lui V. și E. ns. la 13.02.1980 în Budești, județ Călărași, CNP_, deținut în Penitenciarul Rahova)
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, obligă contestatorul să plătească suma de 200 ron către stat cu titlu de cheltuieli judiciare (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 Ron va fi achitat din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.08.2015.
Președinte,Grefier,
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 859/2015.... → |
|---|








