Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Sentința nr. 904/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 904/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 904

Ședința publică de la 15 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul I. F. D. și pe partea vătămată A.- Direcția Regionala pentru Accize și Operațiuni Vamale, având ca obiect infracțiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006) - Legea 571/2003.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea consecutiv până la data de azi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 08.08.2014 de către P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr. 4059/P/2013 și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. Francis D., în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006 cu modificările prin OUG 54/2010 și art. 296 alin. 1 lit. L din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.p.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut că la data de 10.04.2013, inculpatul I. Francis D. a fost depistat în timp ce deținea în afara antrepozitului fiscal, în vederea comercializării, un număr de 1000 pachete de țigări Superslims Raquel, fără a avea timbre fiscale autohtone, bunuri ce trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând totodată că provin din contrabandă.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: Declarații inculpat, Declarație martor, Proces-verbal de depistare, Adresa nr._/05.09.2013 a A. – Direcția regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, Dovada . nr._/04.02.2014 de depunere în Camera de corpuri delicte a Poliției Sector 5 București a celor 1000 pachete țigarete.

În cursul judecății, în ședința publică din 04.03.2015, a fost ascultat inculpatul I. Francis D., cauza fiind judecată, la cererea acestuia, fără readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii reglementate de art. 375 alin. 2 C.proc. P..

Latura civilă: prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata taxelor vamale și fiscale pentru cantitatea de țigări arătată, este de 10.512 lei, conform adresei nr._/05.09.2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională Vamala București.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 10.04.2013, organele de poliție din cadrul Secției 19 Poliție – Biroul Ordine Publică, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat în intersecția . ., un autoturism marca Opel cu nr. de înmatriculare_ în care se aflau patru persoane, două dintre acestea fiind cunoscute de lucrătorii de poliție ca fiind comercianți de țigarete de contrabandă în piața Rahova.

În urma legitimării și identificării de către organele de urmărire penală a șoferului autoturismului și a persoanei de pe scaunul din dreapta șoferului în baza de date DEPABD, a rezultat ca aceștia se numesc B. D., respectiv I. Francis D..

Procedându-se la efectuarea de verificări asupra autovehiculului, s-a constatat existenta în portbagaj a mai multor pachete de țigări netimbrate, marca SUPERSLIMS RAQUEL. În urma numărării pachetelor de țigări găsite, s-a stabilit o cantitate totală de 1000 pachete de țigări conținând fiecare 20 de țigarete, cu marca anterior menționată.

Situația de fapt conturata mai sus, este susținută de procesul-verbal de depistare întocmit la fața locului, precum și de declarația martorului și declarațiile inculpatului, care atestă cele consemnate în procesul-verbal de depistare.

Astfel, atât în cursul urmăririi penale, cât și în timpul judecății, inculpatul a declarat că pachetele de țigări îi aparțin, arătând în acest sens ca în ziua de 10.04.2013, în jurul orelor 10,30, le-a cumpărat de la o persoană necunoscută din cartierul Militari, pentru suma de 5200 lei. De asemenea, a afirmat că ulterior, avea intenția de a le revinde în Piața Rahova contra sumei de 5600 lei unor persoane care se ocupa cu comercializarea unor astfel de bunuri.

Pachetele identificate au fost ridicate de către organele de poliție, astfel cum reiese din Dovada . nr._/04.02.2014 de depunere în Camera de corpuri delicte a Poliției Sector 5 București.

În drept:

Fapta inculpatului I. Francis D., constând în aceea că în data de 10.04.2013, a deținut în afara antrepozitului fiscal, în vederea comercializării, un număr de 1000 pachete de țigări Superslims Raquel (20.000 țigarete), fără a avea timbre fiscale autohtone, bunuri ce trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând totodată că provin din contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de:

A) deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete prev. de art. 296 1 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal.

B) contrabandă prin colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86 din 10 aprilie 2006 privind Codul vamal al României (modificată prin OUG nr. 54/2010)

Instanța reține totodată că cele două infracțiuni indicate anterior se afla în concurs ideal, în contextul existenței unor valori sociale diferite ce sunt ocrotite prin cele două legi cu caracter special (regimul fiscal și cel vamal). În consecință, se remarcă absența unității de interes juridic protejat.

Analizând latura obiectivă, se constată că elementul material constă în activitatea inculpatului de a deține în afara antrepozitului fiscal a unor produse, respectiv 1000 pachete de țigări, accizabile în mod contrar dispozițiilor legale, și fără a achita taxele vamale, cu scopul de a le comercializa în Piața Rahova, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă.

Urmarea imediată, după cum s-a precizat, este diferită în cadrul celor două infracțiuni reținute.

În cazul primei infracțiuni, se apreciază că s-au încălcat relațiile sociale care reglementează desfășurarea normală a obligațiilor financiare și fiscale dintre contribuabili și stat cu privire la impozite și alte contribuții legale determinate de operațiunile cu produse accizabile.

În cazul celei de-a doua infracțiuni, s-a adus atingere relațiilor sociale de natură economică ce reglementează regimul vamal, ce se nasc și se dezvolta în jurul acestuia.

Raportul de cauzalitate intre elementul material și urmarea imediata rezulta din materialitatea faptei ce a fost probata, astfel cum s-a stabilit în expunerea situației de fapt.

În privința laturii subiective, ambele infracțiuni au fost săvârșite cu vinovăție sub forma intenției directe, în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. a, inculpatul având o conduită ilicită, fiind conștient de normele juridice încălcate.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, în raport de modalitatea de individualizare a pedepselor mai favorabilă conform V.c.p. și aspectul că acestea au fost săvârșite în concurs ideal al cărui regim sancționator este nefavorabil conform N.c.p., în baza art. 386 c.p.p. instanța va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infr. prev. de art. 296 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 și infr. prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 38 alin. 2 N.c.p., în infr. prev. de art. 296 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 5 N.cp. și art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 5 N.c.p. ambele în condițiile art. 33 lit. b V.c.p.

Individualizarea pedepsei

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța apreciază că în cauză pericolul social concret al faptei este unul mediu, fiind apreciat și prin prisma cantității de țigări găsite în autoturism, respectiv 1000 de pachete.

Cu privire la natura și gravitatea rezultatului produs, se observa că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata taxelor vamale și fiscale pentru cantitatea de țigări arătată, este de 10.512 lei, conform adresei nr._/05.09.2013 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională Vamala București.

Referitor la situația personală a inculpatului, instanța reține că acesta este în vârstă de 40 de ani, studii 10 clase, necăsătorit, având în întreținere un copil. Acesta este muncitor la SE TIBET SRL, aspect confirmat de adeverința depusă la dosarul cauzei - (f. 78). În scrisoarea de recomandare eliberată de angajator, se atesta ca inculpatul, angajat, este respectuos, muncitor, nonviolent, disciplinat și serios. Din fisa de cazier judiciar (f. 50), a rezultat ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se la primul contact cu legea penală.

Se va ține cont și de atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, care a recunoscut activitatea ilicită comisă încă de la început, colaborând în acest sens cu organele judiciare.

Punând în balanță considerentele menționate, instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special. Se va avea în vedere și aplicabilitatea art. 396 alin 10 Cpp și pe cale de consecință, limitele de pedeapsa prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii vor fi reduse cu o treime.

În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a fi incidentă instituția suspendării condiționate a executării pedepsei.

De asemenea, instanța apreciază că mediul carceral nu ar avea o influență benefică asupra inculpatului, iar aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

F. de cele reținute, în baza art. 296 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 5 N.cp. și art. 320 ind. 1 c.p.p. va condamna pe inculpatul I. Francis D., la o pedeapsă de 9 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C.pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 5 N.c.p. și art. 320 ind. 1 c.p.p., va condamna pe inculpatul I. Francis D., la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C.pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. b) – art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81-82 C. pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

În baza art. 71 alin.5 C.p. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 359 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare prevăzut de art.83 C.pen.

Latura civilă:

Instanța, constatând ca faptele au fost comise cu vinovăție, au produs un prejudiciu părții vătămate iar intre prejudiciul cert si faptele inculpatului există legătură de cauzalitate, în baza art. 14, 346 cpp C.proc.pen. cu ref. la art.998-999 C. civ, va obliga inculpatul să plătească părții civile Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Direcția Regională Vamală București, suma de 10.512 lei și obligații fiscale cf. art. 120 din O.U.G. nr. 92/2003, de la data nașterii datoriei până la achitarea efectivă a debitului datorat.

La soluționarea laturii civile a cauzei, instanța a avut în vedere modificările organizatorice ale părții civile, în sensul că în baza H.G. nr. 520/2013 și O.U.G. nr. 74/2013, A.N.A.F. – D. Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Bucuresti a devenit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – prin Direcția Regională Vamală București.

De asemenea, a avut în vedere și solicitarea părții civile de acordare pe lângă debitul de 10.512 lei – 649 lei taxe vamale, 7.611 accize și 2.252 lei T.V.A. și a obligațiilor fiscale cf. art. 120 din O.U.G. nr. 92/2003, de la data nașterii datoriei până la achitarea efectivă a debitului datorat.

Astfel, potrivit art. 131 lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal "importul de bunuri reprezintă . de bunuri care nu se afla in libera circulație in înțelesul art. 24 din Tratatul de înființare a Comunității Europene.

În conformitate cu art. 4 pct. 13 din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare noțiunea de "datorie vamala", reprezintă obligația unei persoane de a plați cuantumul drepturilor de import sau de export, iar in art. 4 pct. 14 lit. a) din aceeași lege se precizează că drepturile de import reprezintă taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.

Totodată, potrivit prevederilor art. 224 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, datoria vamala la import ia naștere si prin introducerea ilegala pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "datoria vamala se naște in momentul in care mărfurile sunt introduse ilegal.

Aceeași reglementare este cuprinsă si în art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar unde se precizează că o datorie vamala la import ia naștere si prin introducerea ilegala pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import; debitor vamal este si orice persoana care a dobândit sau deținut mărfurile in cauza si care stia, sau ar fi trebuit sa stie, in mod normal, in momentul achiziționării sau primirii mărfurilor, ca ele au fost introduse ilegal.

De asemenea, prin Hotărârea Curții Europene de Justiție data in cauza 24-68 din data de 01.07.1969, având ca parți Comisia Comunității Europene împotriva Italiei, s-a statuat ca toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse in mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fara a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent. Orice obligație pecuniara, indiferent de mărimea, destinația si modul de aplicare, care este impusa in mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv ca acestea traversează o frontiera si care nu este o taxa vamala in sensul strict al cuvântului, este o "taxa cu efect echivalent".

D. urmare, hotărârea Curții Europene de Justiție se refera si la acciza si TVA-ul, percepute asupra mărfurilor care traversează frontiera României si reprezintă taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale, fiind incluse in drepturile de import.

În același sens este si art. 151/1, 151/2 si din Legea 571/2003 privind Codul fiscal care arată că plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării este obligația importatorului.

In conformitate cu art. 2065 lit. b) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal produsele accizabile sunt supuse accizelor in momentul importului acestora pe teritoriul Comunității, iar conform art. 2066 si 2067 lit. d) din aceeași lege accizele devin exigibile in momentul eliberării pentru consum, iar eliberare pentru consum reprezintă si importul de produse accizabile, chiar si neregulamentar (...).

În final, temeiul juridic al dobânzilor si penalităților aferente datoriei vamale îl reprezintă art. 119 coroborat cu art. 120 si art. 120"1 din Codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite acțiunea civilă așa cum a fost precizată de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – prin Direcția Regională Vamală București și îl va obliga pe inculpat la plata debitului de 10.512 lei – 649 lei taxe vamale, 7.611 accize și 2.252 lei T.V.A., plus obligații fiscale accesorii de la data nașterii datoriei până la achitarea debitului, întemeiate pe disp. art. 120 si art. 120"1 din Codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare.

Măsuri de siguranță:

În baza art. 118 lit. f C.p., instanța va dispune confiscarea cantității de 1.000 pachete țigări Superslims Raquel depozitate în camera de corpuri delicte a Poliției sector 5, conform dovezii . nr._ din 04.02.2014.

Cheltuielile judiciare:

În temeiul art.191 C.proc.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art.189 c.pr.pen. onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 400 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 c.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infr. prev. de art. 296 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 și infr. prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 38 alin. 2 N.c.p., în infr. prev. de art. 296 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 5 N.cp. și art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 5 N.c.p. ambele în condițiile art. 33 lit. b V.c.p.

În baza art. 296 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 cu aplic. art. 5 N.cp. și art. 320 ind. 1 c.p.p. condamnă pe inculpatul I. FRANCIS D., domiciliat în sector 6, București, .. 43, . în sector 5, București, ., nr. 13A, CNP:_, la o pedeapsă de 9 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 5 N.c.p. și art. 320 ind. 1 c.p.p., condamnă pe inculpatul I. Francis D., la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. b) – art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81-82 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

În baza art. 71 alin.5 C.p. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 359 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare prevăzut de art.83 C.pen.

În baza art. 14 C.proc.pen. rap. la art. 6 C.civ.Nou obligă inculpatul să plătească părții civile A.N.A.F – D.G.R.F.P.B. – DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, suma de 10.512 lei reprezentând despăgubiri civile, din care 649 lei taxe vamale, 7611 lei accize și 2252 lei T.V.A. la care se adăugă dobânzi și majorări de întârziere precum și penalități de întârziere datorate potrivit art. 120 și următoarele Cod procedura fiscală.

În baza art. 118 lit. f C.pen. dispune confiscarea cantității de 1.000 pachete țigări Superslims Raquel depozitate în camera de corpuri delicte a Poliției sector 5, conform dovezii . nr._ din 04.02.2014.

În temeiul art.191 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

În temeiul art.189 c.pr.pen onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 400 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2015.

Președinte,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006. Sentința nr. 904/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI