Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1374/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1374/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-07-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1374

Ședința publică de la 09 iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul R. E. C., având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu T. A., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-a depus la dosar sentința penală nr. 855/2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București și decizia penală nr. 351/2015 pronunțată de C.A.B., după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, având în vedere poziția petentului, care apreciază că dispozițiile privitoare la recidivă, respectiv art. 43 alin. 2 și 5 din decizia penală pronunțată de C.A.B. sunt neîntemeiate. Solicită descontopirea pedepsei de 3 ani și repunerea în individualitate a pedepselor la care să se adauge și restul de pedeapsă neexecutat de 263 de zile.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.

Petentul, având ultimul cuvântul, arată că la stabilirea cuantumului pedepsei i s-a reținut în mod eronat disp. art. 43 alin. 5 – post executorie. Arată că la momentul săvârșirii faptelor se afla condamnat. Arată că i s-a mărit încadrarea cu jumătate. Solicită redozarea celor două pedepse și înlăturarea acelui spor. Mai arată că, nici instanța de fond și nici la C.A.B. nu a fost ascultat. Solicită reindividualizarea pedepselor.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Jud. Sector 5 București la data de 11.05.2015, sub nr._, petentul R. E. C. a formulat contestație la executare cu privire la condamnarea pe care o execută.

În motivare, petentul a arătat că în baza s.p. 855/03.12.2014 a Jud. sector 1 București i s-au reținut disp. art. 43 alin. 2 și 5 N.C.p., care sunt în contradicție unul cu celălalt. Arată că, o pedeapsă anterioară nu poate fi considerată ca executată, atâta timp cât de la data eliberării condiționate și până la data săvârșirii noii infracțiuni durata pedepsei aplicate anterior nu a fost împlinită. Mai arată că a fost eliberat condiționat în data de 23.04.2014 cu un rest de pedeapsă de 263 de zile și fiind arestat în data de 05.06.2014, durata pedepsei anterioare nefiind îndeplinită. De asemenea, a mai arătat că la pedeapsa de 3 ani aplicată de Jud. sector 1 București, prin dec. pen. de la C. i-a fost înlăturată agravanta fără a i se redoza pedeapsa aplicată. A mai arătat că a solicitat și beneficiat de disp. art. 396 C.p.p. însă pedeapsa rezultată a fost orientată spre maximul prevăzut de lege.

În drept petentul a invocat disp. art. 599 alin. 4 C.p.p.

La dosarul cauzei au fost depuse M.E.P.I. nr. 1566 din 06.03.2015, emis de Judecătoria sectorului 1 București, sen.pen. 855/03.12.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București și dec.pen. nr. 351 din 04.03.2015 pronunțată de C.A.B. Secția I penală

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală 855/03.12.2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2014 definitivă prin decizia penală nr.351/04.03.2015 a C.A.B. - Secția I Penală, petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 263 zile închisoare, emițându-se în acest sens MEPI nr.1566/06.03.2015, s-au dispus următoarele:

În baza disp. art. 386 alin. 1 c.proc.pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei de furt calificat reținută în sarcina inculpatului R. E. C. M. din art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.c c. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 c.pen. cu aplic. art. 41 alin.1 c.pen în art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.b,c c. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 c.pen. cu aplic. art. 41 alin.1 c.pen

În baza disp. art. art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.b,c c. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 c.pen. cu aplic. art. 41 alin.1 c.pen cu aplic. art. 396 alin.10 c.proc.pen condamnă pe inculpatul R. E. C. M., fiul lui P. și C., născut la data de 05.07.1983 în București, sector 6, domiciliat în București ..2, ., ., sector 6, CNP_, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza disp. art. art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.b,c c. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 c.pen. cu aplic. art. 41 alin.1 c.pen cu aplic. art. 396 alin.10 c.proc.pen condamnă pe inculpatul R. E. C. M. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Revocă liberarea conditionata din executarea pedepsei de 3 ani inchisoare aplicată inculpatului R. E. C. M. prin sentinta penală 128 din 05.03.2012 a Judecătoriei sector 6 București definitivă prin decizia penală 777/18.04.2012 pronunțată de Curtea de apel București - Secția a II-a, a restului neexecutat de 263 zile închisoare.

În baza disp. art. 39 alin.2 c.pen.rap. la art. 38 alin.1 c.pen. contopește cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentintă la care se adaugă un spor de o treime din a doua pedeapsa de 3 ani aplicata prin aceeasi sentintă, urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa de 4 ani inchisoare.

În baza disp. art. 43 alin. 2, 5 c.pen. adaugă pedeapsa rezultantă de 4 ani inchisoare la restul neexecutat de 263 zile din pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicată inculpatului prin sentinta penală 128 din 05.03.2012 a Judecătoriei sector 6 București definitivă prin decizia penală 777/18.04.2012 pronunțată de Curtea de apel București - Secția a II-a, urmand ca inculpatul R. E. C. M. sa execute pedeapsa de pedeapsa 4 ani 8 luni si 23 zile inchisoare.

În baza disp. art.48 alin. 1 rap. la art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit.c c. pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 c.pen. cu aplic. art. 41 alin.1 c.pen cu aplic. art. 396 alin.10 c.proc.pen condamnă pe inculpatul S. A. C., fiul lui A. și A., născut la data de 27.11.1967, în Cotmeana, jud.Argeș, domiciliat în București ..97, ., sector 6, CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Revocă liberarea conditionata din executarea pedepsei de 11 ani inchisoare aplicată inculpatului S. A.- C. prin sentinta penală 1377 din 15.10.2001 a Judecătoriei sector 6 București definitivă prin decizia penală 845/07.05.2002 pronunțată de Curtea de apel București - Secția a II-a a restului neexecutat de 844 zile închisoare.

În baza disp. art. 43 alin. 1, 5 c.pen. adaugă pedeapsa de 2 ani inchisoare la restul neexecutat de 844 zile din pedeapsa de 11 ani inchisoare aplicată inculpatului prin sentinta penală 1377 din 15.10.2001 a Judecătoriei sector 6 București definitivă prin decizia penală 845/07.05.2002 pronunțată de Curtea de apel București - Secția a II-a, urmand ca inculpatul S. A.- C. sa execute pedeapsa de 4 ani 4 luni si 29 zile inchisoare.

În baza disp. art. 399 alin.1 c.proc.pen.menține starea de arest preventiv a inculpatilor R. E. C. M. și S. A.- C..

În baza disp. art. 404 alin.4 lit. a c.proc.pen. deduce din pedeapsa aplicată fiecăruia dintre inculpatii R. E. C. M. și S. A.- C. durata retinerii si arestării preventive de la 06.06.2014 la zi.

Examinând contestația dedusă judecății, instanța constată că petentul a fost condamnat după . N.c.p., pentru două infracțiuni de furt calificat încadrate juridic potrivit noilor reglementări, săvârșite în formă continuată, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare. În aceste condiții, în mod firesc, s-au aplicat regulile art. 38 N.c.p., aspect care a presupus adăugarea a 1/3 din cuantumul celei de-a doua pedepse.

De asemenea, faptele fiind săvârșite în condițiile art. 43 alin. 2 și 5 c.p., restul de 263 zile neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.pen. nr. 128/2012 a Jud. sector 6 București, def. prin d. pen. nr. 777/2012 a C. a fost adăugat la pedeapsa rezultantă aplicată prin s. pen. nr. 855/03.12.2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr.351/04.03.2015 a C.A.B. - Secția I Penală.

În consecință, în raport de data condamnării, rezultă că pedepsele aplicate sunt cuprinse între limitele legale și atât regulile concursului real de infracțiuni cât și ale recidivei, au fost corect aplicate.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013, instanța va respinge contestația la executare formulată de către petentul R. E. C., ca neîntemeiată.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, va obliga petentul condamnat să plătească suma de 150 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de condamnatul R. E. C. (fiul lui P. și al lui C., născut la 05 iulie 1983, CNP:_, deținut în Penitenciarul București Rahova), ca neîntemeiată.

În baza art. 274 C.proc.pen. obliga petentul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

În baza art. 272 C.pr.pen onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 RON va fi avansat din fondul Ministerului Justiției .

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09.07.2015.

Președinte,Grefier,

M. PĂSTOREANUGABRIELA V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1374/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI