Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 874/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 874/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 12-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 874/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – E. A.

GREFIER -C. C.

Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror C. P..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul M. R., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, personal și asistat de avocat D. Laurenția, desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Apărătorul petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând într-un memoriu formulat de petent, hotărâri cu același obiect, adresă emisă de Penitenciarul Rahova, copia citație din dosarul nr._ .

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba solicitată de petent.

Instanța, având în vedere disp.art. 100 cpp, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de petent, reținând actele la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul petentului solicită în baza art. 598 alin.1 lit.c cpp, admiterea contestației la executare formulată împotriva sentinței penale nr. 566/2015.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației la executare, apreciind că nu există nicio nelămurire cu privire la dispozitivul hotărârii contestate, conform disp.art. 598 alin.1 lit.c cpp.

Petentul, având ultimul cuvânt, arată că, a fost citat la locul de detenție pentru fondul cauzei, însă nu a fost adus în sala de judecată, fiind ținut în arest. Mai arată că s-au depus cereri cu aceleași obiect și s-au dat alte soluții, iar în sentința penală nr. 566/2015 judecătorul nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele din cerere. În principal, solicită reluarea cercetării judecătorești, precizând că are și drepturi și obligații, iar legea trebuie respectată și de penitenciar.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 10.04.2015, sub nr.6482/ 302/2015, petentul M. R. a formulat o contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 566/25.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ .

În motivarea contestației, petentul a arătat că la data de 25.03.2015, s-a judecat contestația pe care a formulat-o împotriva încheierii nr. 1078/18.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Rahova, iar în motivarea hotărârii contestate, judecătorul a omis să se pronunțe asupra mai multor capete din cererea sa. Astfel, dacă administrația Penitenciarului Rahova a respectat obligativitatea respectării spațiului de minimum 4 m.p. prev. de art. 1 alin.3 din O.M.J. 433/2010, asupra cererii privind aprobarea cumpărării unui termometru, relații privitoare la punctul comercial – unde prețurile de achiziție sunt extrem de mari și la faptul că, alți deținuți sunt favorizați în asigurarea condițiilor de detenție.

La dosarul cauzei, s-au depus de către petent, adresa nr. 1951/9.03.2015, emisă de A.N.P., un memoriu, copia s.p. nr. 198/2014 a Judecătoriei sectorului 4, copia sentinței penale nr. 156/2015 a Judecătoriei sectorului 5, un răspuns al Penitenciarului Rahova cu privire la cererea petentului nr. 4946/9.04.2015

De asemenea, s-a atașat la dosar, copia sentinței penale nr. 566/2015 a Judecătoriei sectorului 5.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub nr. 1144/2014 la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, petentul M. R. a invocat încălcarea de către administrația locului de deținere a drepturilor privind cazarea deținuților întrucât este cazat într-o cameră cu o suprafață de aproximativ 20 mp, împreună cu alți 11 deținuți, și nu există spațiu suficient. De asemenea petentul a mai arătat că spațiul de depozitare a bunurilor personale din camera de deținere este insuficient iar salteaua patului petentului este veche și deteriorată. Mai mult a mai arătat că pe pereții din cameră și pe pereții din baie există urme de mucegai și condens iar programul de distribuire a apei calde nu este respectat, iar ferestrele de la camera de deținere nu se închid corespunzător, în camera de deținere este foarte frig în perioada anotimpului rece iar hrana primită în penitenciar nu respectă normele de nutriție și nu este servită în condiții decente.

Prin încheierea nr. 1078/2014, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins plângerea petentului ca nefondată

Prin sentința penală nr. 566/25.03.2015 pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 56 și următ. din Legea nr. 254/2013, s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul M. R. împotriva încheierii nr. 1078/2014 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de liberate la Penitenciarul Rahova, în contradictoriu cu Penitenciarul Rahova.

Instanța reține că potrivit art.598 alin.1 C.proc.pen „

Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.”

În ceea ce privește natura juridică a contestației la executare, instanța reține că o contestație la executare nu este o cale de atac, ci o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia.

Având în vedere cazurile expres și limitativ prevăzute de lege în care se poate formula contestație la executare, se constată că, o contestație la executare poate fi formulată numai împotriva unei hotărâri de condamnare.

Prin urmare, constatând că, în cauză se formulează contestație la executare împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat o contestație împotriva unei încheieri a judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în baza art. 598 cpp, instanța va respinge contestația la executare formulată de petentul condamnat M. R., ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală., va obliga condamnatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocat oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de petentul condamnat M. R., fiul lui I. și E., născut la data de 06.02.1974, CNP_, deținut în Penitenciarul Rahova ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală obligă condamnatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat. (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Onorariul avocat oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul MJ.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2015.

Președinte, Grefier,

Red.E.A./6 ex.

Tehnored. C.C. 18 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 874/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI