Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 862/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 862/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 12-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 862/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – E. A.

GREFIER -C. C.

Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror C. P..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul P. L., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul,personal și asistat de avocat T. C., desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată, anularea mandatului și emiterea unui nou mandat de executare.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită în baza art. 598 alin.1 lit. c cpp, anularea mandatului emis și emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de 5 ani, urmând a se menține celelalte dispoziții.

Petentul, având ultimul cuvânt, arată că, lasă soluția la aprecierea instanței .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 23.03.2015, sub nr._ a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, contestația la executare formulată de Judecătorul delegat la Biroul Executări Penale al Judecătoriei Sector 5 împotriva s.p. 56/13.01.2015 a Judecătoriei Sector 5, def. prin dec pen nr. 200/C/9.03.2015 a Tribunalului București Secția I, privind pe condamnatul P. L..

În motivarea contestației, s-a arătat că, prin hotărârea sus menționată, s-a admis, în parte, în baza art. 135 din Legea 302/2004 contestația formulată de contestatorul P. L. și a fost redusă la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a și lit.b cp. 1969. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 136/2013 din 31.10.2013 emis de Curtea de Apel București secția a-II-a Penală.

La data de 19.03.2015, prin adresa nr._, Curtea de Apel București- Secția a II a Penală a comunicat faptul că această ultimă dispoziție nu poate fi pusă în executare ca atare, motiv pentru care solicită evaluarea incidenței nr. 598 lit. c cpp.

În vederea soluționării cauzei, a fost atașat dosarul nr._/302/2014 al Judecătoriei sectorului 5.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.123/21.03.2013 a Curții de Apel București Secția a II a Penală, definitivă prin decizia penală nr.3330/30.10.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București. S-a recunoscut sentința nr.332/2011 pronunțată la data de 11.07.2011 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Ordinar Tivoli - Italia (prin care numitul P. L., a fost condamnat la 8 ani închisoare și 4000 euro amendă, aplicându-se și pedepsele accesorii, constând în interdicția pe viață de a deține funcții publice și interdicția drepturilor pe durata executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și port ilegal de arme și muniții, prev. de art.110, art.81 alin.1, art.628 alin.1, 2 și 3, art.605, art.61 pct.5, art.112 alin.4 și 5; art.81 alin.1 și art.61 pct.2 din Codul penal italian, precum și art.2 și art.4 din Legea nr.895/1967), hotărâre irevocabilă la data de 28.11.2011. S-a adaptat pedeapsa accesorie aplicată prin sentința penală de mai sus în sensul interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C. pen. român pe durata executării pedepsei și limitează la 10 ani interdicția condamnatului de a deține funcții publice, după executarea pedepsei. S-a computat detenția preventivă și perioada executată de la 14.09.2010 la zi. S-a dispus transferul condamnatului P. L. într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă.

Prin s.p. 56/13.01.2015 a Judecătoriei Sector 5, def. prin dec pen nr. 200/C/9.03.2015 a Tribunalului București Secția I, s-a admis, în parte, în baza art. 135 din Legea 302/2004 contestația formulată de contestatorul P. L. și a fost redusă la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a-II-a și lit.b cp. 1969. Prin aceeași hotărâre, s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 136/2013 din 31.10.2013 emis de Curtea de Apel București secția a-II-a Penală.

Potrivit art. 599 c.p.p., „Procedura de rezolvare a contestației la executare este cea prevăzută la art. 597. (2) În cazul arătat la art. 598 alin. (1) lit. d), dacă din hotărârea pusă în executare nu rezultă datele și situațiile de existența cărora depinde soluționarea contestației, constatarea acestora se face de către instanța competentă să judece contestația. (3) Cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta.(4) După pronunțarea soluției definitive ca urmare a admiterii contestației la executare, se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu. (5) Cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.”

Față de dispozițiile legale redate, instanța va admite contestația și în baza art. 598 alin. 1 lit. c c.p.p. și art. 599 alin. 4 c.p.p. va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 136/2013 din 31.10.2013 emis de Curtea de Apel București secția a-II-a Penală și emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 8 ani închisoare și 4000 euro amendă penală și 5 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit.a teza a-II-a și lit.b cp. 1969, recunoscută prin s.p. 123/21.03.2013 a C..-II-a Penală definitivă prin d.p. 3330/30.10.2013 a ÎCCJ Secția penală, modificată prin sent pen nr. 56/13.01.2015 a Judecătoriei Sector 5, def. prin dec pen nr. 200/C/9.03.2015 a Tribunalului București Secția I, la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 72 cod penal va deduce perioada executată de la 14.09.2010 la zi.

În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de Judecătorul delegat la Biroul Executări Penale al Judecătoriei Sector 5 împotriva s.p. 56/13.01.2015 a Judecătoriei Sector 5, def. prin dec pen nr. 200/C/9.03.2015 a Tribunalului București Secția I, privind pe condamnatul P. L. (fiul lui T. și al lui M., născut la 20 Februarie 1983) – deținut în Penitenciarul București Rahova.

În baza art. 598 alin. 1 lit. c c.p.p. și art. 599 alin. 4 c.p.p. dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 136/2013 din 31.10.2013 emis de Curtea de Apel București secția a-II-a Penală și emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 8 ani închisoare și 4000 euro amendă penală și 5 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit.a teza a-II-a și lit.b cp. 1969, recunoscută prin s.p. 123/21.03.2013 a C..-II-a Penală definitivă prin d.p. 3330/30.10.2013 a ÎCCJ Secția penală, modificată prin sent pen nr. 56/13.01.2015 a Judecătoriei Sector 5, def. prin dec pen nr. 200/C/9.03.2015 a Tribunalului București Secția I, la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 72 cod penal deduce perioada executată de la 14.09.2010 la zi.

În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015.

Președinte, Grefier,

Red.E.A./6 ex.

Tehnored. C.C. 15 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 862/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI