Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 700/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 700/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-04-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
Sentința penală nr.700
Ședința publică de la 21 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
Grefier - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul M. D., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător din oficiu V. P., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/31.03.2015 la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței că s-au depus relațiile solicitate de la locul de detenție al petentului.
Instanța permite apărătorului din oficiu să ia legătura cu petentul.
Petentul, personal, arată că înțelege să își retragă contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze, în condițiile în care perioadele indicate în cuprinsul cererii i-au fost deja deduse.
Instanța, în temeiul art.283 alin.4 lit.n C.pr.pen. aplică petentului M. D. amendă judiciară în cuantum de 500 lei, având în vedere, pe de o parte, că acesta a înaintat o declarație olografă prin care a arătat că nu a formulat prezenta contestație la executare, iar la termenul de judecată din data de 07.04.2015 a arătat că a formulat prezenta contestație și și-o menține, că nu știe dacă perioadele respective i-au fost deduse și că așa i s-a spus să facă, iar pe de altă parte, la acest termen petentul arată că înțelege să își retragă contestația la executare întrucât perioadele indicate în cuprinsul cererii i-au fost deja deduse. În aceste condiții instanța apreciază că întreaga conduită procesuală a petentului constituie în mod evident un abuz de drept procesual. De asemenea, instanța dispune a se comunica către locul de detenție al petentului împrejurarea că la acest termen i s-a aplicat amendă judiciară în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea abaterii judiciare prev. de art.283 alin.4 lit.n C.pr.pen., respectiv abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale, urmând ca acest aspect să fie avut în vedere la momentul la care se vor discuta atât schimbarea regimului de executare, cât și liberarea din centrul de detenție.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu al petentului, pe rând, solicită a se lua act că petentul înțelege să își retragă contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze.
Petentul, personal, arată că își retrage contestația la executare. De asemenea, precizează că a formulat prezenta cerere întrucât așa a fost sfătuit de alți deținuți.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._ persoana condamnată M. D. a formulat contestația la executare (art.598 NCPP) cu privire la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare la care a fost condamnat.
În motivarea contestației la executare petentul a arătat că din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare nu i-au fost deduse perioadele executate de la 29.01.2007 la 07.02.2007 și de la 12.06.2008 până în data de 26.04.2013.
În drept, petentul nu a invocat niciun temei legal.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Petentul M. D. se află încarcerat în Penitenciarul București în executarea unei pedepse de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
La termenul din 21.04.2015 petentul a învederat instanței ca își retrage contestația la executare formulată.
Având în vedere atitudinea procesuală a petentului în sensul că își retrage contestația la executare formulată, instanța, va lua act de retragerea contestației la executare formulată de petentul M. D..
În baza art. 275 alin. 2 c.p.p.va va obliga petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, 100 lei onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petentul condamnat M. D. (fiul lui D. și Licuța, ns. la data de 04.12.1969, C.N.P._, deținut în Penitenciarul Rahova) își retrage contestația la executare.
În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București). Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei rămâne în sarcina statului urmând a se avansa din fondurile MJ.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.04.2015.
Președinte,Grefier,
A. IuganAndreea D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./22.04.2015
SECȚIA I PENALĂ București, Splaiul Independenței nr. 5, sector 4 Tel. 319.51.80, 319.51.81, 319.51.83 Fax._; http://www.portal.just.ro, e-mail:_ Operator de date cu caracter personal înreg. sub nr.2891 |
DOSAR PENAL NR._
DATA EMITERII: . .2015
CĂTRE
PENITENCIARUL BUCUREȘTI-RAHOVA
Vă facem cunoscut că potrivit dispoziției instanței date la termenul de judecată din data de 21.04.2015 s-a dispus aplicarea unei amenzi judiciare în cuantum de 500 lei petentului M. D. (fiul lui D. și Licuța, ns. la data de 04.12.1969, C.N.P._, deținut în Penitenciarul Rahova) pentru săvârșirea abaterii judiciare prev. de art.283 alin.4 lit.n C.pr.pen., respectiv abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale, urmând ca acest aspect să fie avut în vedere la momentul la care se vor discuta atât schimbarea regimului de executare, cât și liberarea din centrul de detenție.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. I. A. D.
| ← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








