Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1829/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1829/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-09-2015

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ

.....

Dosar nr._

Sentinta penala nr.1829

Ședința publică de la 21 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. ROSEANU

GREFIER: A. B.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror D. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul S. V. având ca obiect contestatie la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petent personal și asistat de avocat din oficiu, Căpătanu A. M., cu delegație la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședința după care,

Petentul personal arată că s-a îndreptat deja eroarea și solicită să se constate că cererea sa a rămas fără obiect.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul petentului solicită să se constate că cererea a rămas fără obiect.

Reprezentantul Ministerului Public formulează același concluzii.

Petentul, personal, solicită să se constate că cererea sa a rămas fără obiect.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 04.08.2015 înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr._ petentul condamnat a formulat contestație la executare solicitând deducerea perioadei executate de la data de 22.11.2001 până la data de 07.02.2002 în mandatul nr. 151/05.02.2002 al Judecătoriei Sector 1 București și perioada arestării preventive de la data de 06.02.2008 până la data de 06.05.2008 conform mandatului nr. 829/2014 emis de Judecătoria Cornetu.

Petentul a arătat că în dosarul cu nr._ i s-a dedus doar perioada din mandatul nr. 151/05.02.2002, iar cealaltă perioadă de la 06.02.2008 până la 06.05.2008 în mandatul nr. 829/2014 a fost omis fără a se deduce această perioadă în noul mandat r. 1720/2015/24.07.2015.

S-au depus la dosarul cauzei copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1720/2015/24.07.2015 emis de Judecătoria Sectorului 5 București, fisa de cazier judiciar a petentului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin s.p. 1413/14.07.2013 a Judecătoriei Sector 5 s-a admis contestația la executare formulată de petentul condamnat S. V. și s-a dedus din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sent pen nr. 377/7.07.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, definitivă la data de 22.12.2014 prin dec pen nr. 1614/22.12.2014 a Curții de Apel București Secția I Penală, perioada de la 22.11.2001 la 7.02.2002, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.829/2014 emis de Judecătoria Cornetu și emiterea unui nou mandat de executare.

Prin Încheierea de ședință de la 07.08.2015 s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul sentinței penale nr. 1413/14.07.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 8373/ 302/2015, privind pe petentul condamnat S. V., în sensul că, se menționează deducerea din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința pen nr. 377/7.07.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu și a reținerii din 6.08.2008, a arestării preventive de la 7.02.2008 la 6.05.2008 și a perioadei executate de la 7.01.2014 la zi.

Față de cele reținute, mai sus, instanța va respinge ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de petentul S. V. împotriva s.p. 1413/14.07.2015 a Judecătoriei Sector 5.

Văzând și disp. art. 275 alin. 3 c.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de petentul condamnat S. V. (fiul lui D. și al lui E., născut la 14 Mai 1972 – aflat în Penitenciarul București Rahova) împotriva s.p. 1413/14.07.2015 a Judecătoriei Sector 5.

În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.

Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

OR/AB/29 09 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1829/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI