Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1831/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1831/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1831

Ședința publică de la 21 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – O. S. R.

GREFIER – A. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror D. A..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul P. G., având ca obiect liberarea condiționată.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul personal și asistat de avocat ales P. M. A., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-au comunicat la dosar de la penitenciar copii ale procesului verbal nr. 29/20.07.2015 și extras al s.p. nr. 1446/21.07.2015 emisă de Jud. sector 5.

Se prezintă avocat din oficiu A. D., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie.

Instanța constată încetată delegația avocatului din oficiu, prin prezentarea avocatului ales, și stabilește onorariul pentru avocatul din oficiu la jumătate, respectiv 65 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul petentului solicită admiterea cererii de liberare întrucât sunt îndeplinite condițiile legale – arată că inculpatul a fost arestat inițial în perioada 4.03-.22.09.2004, preventiv, în Suedia, iar prin contestația la executare formulată la Tribunalul București s-a emis un nou mandat și pe această hotărâre s-a formulat o nouă cerere de liberare condiționată pentru că instanța nu a putut lua în calcul cele 6 luni, ulterior Comisia, pe baza noului mandat emis în 2015, nu cel inițial al Curții de Apel București, îl ia din nou în discuție, se efectuează un nou raport. Ai arată că petentul a participat la activitățile și programele organizate, are un comportament respectuos, este căsătorit, are 3 copii și menține legătura cu familia; fracția este îndeplinită cu numărul de zile câștigate și petentul e în continuare la muncă. Mai arată că e vorba de două decizii și s-a avut în vedere un alt mandat – acum fiind o altă situație de fapt.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de liberare condiționată, ca inadmisibilă.

Petentul, având cuvântul, arată că dacă ar fi liberat ar lucra în construcții, așa cum a lucrat toată viața și nu ar săvârși alte infracțiuni.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 03.09.2015, sub nr._, petentul P. G. a solicitat liberarea sa condiționat din pedeapsa în a cărei executare se află.

În motivarea cererii, petentul a arătat că a executat 2/3 din pedeapsă, a avut un comportament bun, a participat la activitățile socio-educative și religioase.

În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: extras din sentința penală nr. 1446/21.07.2015 a Judecătoriei sectorului 5, copia procesului-verbal nr. 29/20.07.2015 și caracterizarea petentului.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Petentul P. G. se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr.974/2015 a Tribunalului București – Secția I penală, pentru săvârșirea infracțiunilor privind prev. și comb. trafic. persoane (L 678/01).

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1217 zile și a executat 1464 zile, în care nu s-au inclus zile ca urmare a muncii prestate.

Din caracterizarea comportamentului petentului în perioada executării pedepsei, se reține că acesta nu a fost sancționat, a primit o recompensă și nu are zile câștig. De asemenea, se reține că, petentul a participat la mai multe programe educaționale.

Instanța mai reține că prin sentința penala nr. 1179/17.06.2015 a Judecătoriei sectorului 5 s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petent și s-a fixat termen de reiterare la data de 2.12.2015, contestația declarată de petent fiind respinsă prin Decizia nr. 630/C/13.07.2015 a Tribunalului București Sectia I Penală, definitivă.

Având în vedere cele reținute mai sus, fiind stabilit printr-o sentință definitivă termenul de reiterare a cererii de liberare condiționată, instanța va respinge ca inadmisibila cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat P. G..

În baza art. 275 alin.2 c.p.p. va obliga petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, 65 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat P. G. (fiul lui I. și al lui P., născut la 11 Aprilie 1965, CNP_ – aflat în Penitenciarul București Rahova) constatând că s-a fixat termen de analiză la 02.12.2015 prin s.p. 1179/17.06.2015 a Judecătoriei Sector 5.

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3), 65 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.

Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.O.R./A.B./ 28 Septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1831/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI