Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.205 NCP. Sentința nr. 2422/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2422/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 25-11-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
Sentința penală nr.2422
Ședința publică de la 25 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
GREFIER - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror C. P..
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul N. N. V. și pe persoana vătămată S. C. G., având ca obiect lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 205 C.pen.).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, la solicitarea apărătorului ales al inculpatului Brătcoveanu Felică, pentru a da posibilitate acestuia să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
I.Actul de sesizare.
Prin rechizitoriul nr. 5850/P/2015 emis la data de 13.07.2015 de P. de pe lângă Judecătoria Sector 5 București au fost trimiși în judecată inculpații N. N. V., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută și pedepsită de art. 205 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și Brătcoveanu Felică, aflat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin.1 C.pen. raportat la art. 205 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen.
În fapt, în actul de sesizare s-a reținut, în esență, că:
La data de 15.06.2015, persoana vătămată S. C. G., a fost luată cu forța de către inculpatul N. N.-V., de la adresa din București, . la data de 17.06.2015, a fost dusă în diverse locații pe raza mun. București și jud. Ilfov, ultima locație fiind situată în București, .. 8, ., sector 5, la locuința numitului Brătcoveanu Felică, de unde persoana vătămată a fugit pe geamul de la bucătărie, fiind prinsă de către N. N. V., la scurt timp, și introdusă în autoturismul marca Ford nr. OT_, condus de Brătcoveanu Felică.
Prin încheierea din 07.08.2015 a judecătorului de cameră preliminară, definitivă la aceeași dată, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 5850/P/2015 emis la data de 13.07.2015, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații N. N. V., trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută și pedepsită de art. 205 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. și Brătcoveanu Felică, trimis în judecată sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin.1 C.pen. raportat la art. 205 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin. 1 C.pen.
II.Apǎrarea inculpaților
Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, astfel cum acestea au fost descrise în actul de sesizare al instanței.
III.Probatoriul.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare din data de 17.06.2015 (f. 27 d.u.p), declarații persoană vătămată S. C. G. (f. 31-36 d.u.p); planșă fotografică privind aspecte fixate la sediul Secției 24 Poliție cu S. C. G. (f. 37-40 d.u.p), planșă fotografică privind mesajele primite de S. Steluța pe telefonul mobil de la fiica sa S. C. G. (f. 47-50 d.u.p), planșă fotografică privind mesajele trimise de S. C. G. mamei sale S. Steluța (f. 51-54 d.u.p), planșe fotografice privind aspectele fixate la data de 17.06.2015 cu ocazia recunoașterii după fotografie a lui S. C. G., respectiv a lui N. N. V., de către T. M. (f. 57-59, 60-62 d.u.p), planșe fotografice privind aspecte fixate la data de 17.06.2015 cu ocazia recunoașterii după fotografie a lui N. N. V., respectiv S. C. G., de către Vărdol A. D. (f. 66-68, 69-71 d.u.p) declarații martori S. Steluța (f. 41-45 d.u.p), T. M. (f. 56 d.u.p), Vărdol A. D. (f. 64-65 d.u.p), B. A. (f. 73 d.u.p), M. Nicușor R. (f. 76 d.u.p), T. C. I. (f. 78-79 d.u.p), V. M. P. D. (f. 83 d.u.p); procese verbale de identificare a persoanelor (f. 87-89, 91-92, 94-95, 97-98 d.u.p) declarațiile numiților N. N. V. (f. 104-111) și Brătcoveanu Felică (f. 130-131), date în calitate de suspecți / inculpați; fișe cazier judiciar inculpați N. N. V. (f. 86 d.u.p) și Brătcoveanu Felică (f. 138 d.u.p)
În cursul cercetării judecătorești au fost ascultați inculpații N. N. V. și Brătcoveanu Felică, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (f. 89-91, respectiv 92-93).
Tot în cursul cercetării judecătorești a fost audiată persoana vătămată, a cărei declarație a fost consemnată și atașată la dosar (f. 93) și martorii S. Steluța (f. 124-125), B. A. (f. 126-127), T. M. (f. 169) și V. A. D. (f. 170).
IV.Situația de fapt.
Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
Începând cu luna martie 2015, persoana vătămată a avut o relație cu inculpatul N. N. V. locuind împreună cu acesta, fie cu chirie în orașul M., ., jud. Ilfov, fie la domiciliul persoanei vătămate, situat în orașul M., ., jud. Ilfov, adresă la care victima locuiește în mod obișnuit cu mama și cu sora minoră. Cât timp au locuit împreună, persoana vătămată a fost agresată fizic de inculpat în repetate rânduri, pe fondul geloziei acestuia.
În luna iunie 2015, persoana vătămată i-a comunicat inculpatului că dorește să înceteze relația, dar inculpatul nu a înțeles să plece din domiciliul acesteia, rămânând să locuiască separat într-o casă veche situată în aceeași curte. În aceeași lună, inculpatul a încercat să se sinucidă în magazia casei.
În data de 12.06.2015, persoana vătămată, împreună cu mama și cu sora sa, s-au mutat Ia locuința numitului D. G. (prietenul mamei victimei), din cartierul Giulești, .>
Aspectele sus-menționate rezultă din declarația persoanei vătămate S. C. G. (f. 31-36 d.u.p) coroborată cu declarația martorei S. Steluța (f. 124)
Din declarațiile persoanei vătămate rezultă că, în data de 15.06.2015, în jurul orei 08.30, inculpatul a pătruns în imobilul unde locuia persoana vătămată, a trezit-o și i-a cerut să se îmbrace pentru a pleca cu el. Victima a refuzat însă să îl însoțească, motiv pentru care inculpatul a lovit-o cu pumnii în zona feței și a abdomenului. Întrucât victima a căzut în urma loviturilor, inculpatul a tras de ea și a târât-o în curte și mai apoi în stradă, unde era oprit un autoturism, în care se aflau doi prieteni ai inculpatului, numiții M. R. și P. D.. Victima a fost urcată de inculpat pe bancheta din spate a mașinii. Declarația acesteia privitoare la loviturile primite din partea inculpatului se coroborează cu planșa fotografică întocmită la sediul Secției 24 la data de 17.06.2015 (filele 37-40), persoana vătămată prezentând urme de lovituri la nivelul feței, pe abdomen și picioare. De altfel, aceste aspecte sunt recunoscute și de inculpatul N. N. V. prin declarația dată în cursul judecății în data de 01.09.2015 (f. 89-91).
Folosind același autoturism, condus de către M. R., inculpatul s-a deplasat cu victima în ., la domiciliul unui prieten de-al acestuia, zis F., care le-a oferit găzduire.
Având suspiciuni cu privire la modalitatea în care fiica sa a părăsit locuința, S. Steluța s-a deplasat la Poliția Sector 1, unde a sesizat dispariția acesteia (f. 139 d.u.p).
În seara zilei de 15.06.2015, inculpatul N. N.-V. a primit la adresa din . Brătcoveanu Felică, zis „F."’ și a concubinei acestuia, B. A.. Victima i-a relatat concubinei inculpatului Brătcoveanu Felică tot ce i s-a întâmplat, rugând-o să ia legătura cu mama sa, dându-i un număr de telefon în acest sens.
În noaptea de 15-16.06.2015 inculpatul N. N.-V., împreună cu victima au plecat la locuința inculpatului Brătcoveanu Felică, situată la adresa din .. 24, ., iar la momentul în care au ajuns la destinație, în locuință se afla doar concubina acestuia. Atât în timpul în care s-au aflat în locuință, cât și când au plecat în diverse locuri persoana vătămată a fost supravegheată permanent de către inculpatul N. N.-V..
Inculpatul a recunoscut inițial în fața instanței doar că a privat-o de libertate pe persoana vătămată în momentul în care a luat-o de la domiciliul acesteia, susținând că în zilele următoare aceasta a stat cu el de bunăvoie.
Apărarea inițială a inculpatului N. N.-V., care a precizat că victima putea oricând să plece, invocând în acest sens mai multe deplasări cu autoturismul realizate în București de cei doi, este contrazisă de situația de fapt. Astfel, persoana vătămată a declarat că îi era teamă de inculpat și de eventualele agresiuni fizice la care acesta ar fi supus-o, fapt confirmat de urmele multiplelor lovituri de pe corpul victimei. De altfel, inculpatul a recunoscut că cl este cel care a lovit-o pe persoana vătămată pentru că s-a pierdut cu firea când și-a amintit că victima îl trimitea să doarmă în magazia din curtea ei, cât timp a locuit la aceasta. De asemenea, cunoscuții acestuia au declarat că inculpatul este o persoană foarte geloasă, care practică lupte libere, iar martora B. A. a declarat că persoana vătămată era speriată și tot repeta că se teme, în timpul cât a stat în locuința lor (f. 73 d.u.p). Declarația aceleiuși martor în cursul judecății, conform căreia victima i-a spus doar că nu vrea să plece la V. nu și faptul că este speriată, nu este în opinia instanței una credibilă în raport de răspunsul dat cu privire la contradicțiile existente în raport cu declarația dată în cursul urmăririi penale (f. 126). De asemenea dacă persoana vătămată ar fi stat cu el de bunăvoie, aceasta nu ar fi părăsit domiciliul în care se afla pe geam. Inculpatul însuși după ce i s-a respins cererea de soluționare a cauzei potrivit procedurii simplificate a revenit și a declarat că faptele s-au petrecut după cum s-a menționat în actul de sesizare a instanței (fila 91(
La data de 17.06.2015, în jurul orei 10, de pe telefonul inculpatului N. N.-V., lăsat de acesta în bucătărie, persoana vătămată a reușit să scrie un mesaj codat mamei sale („Mami, la F. virgulă m-a răpit, cuvântul virgulă implicând faptul că i s-a întâmplat ceva rău), mesaj pe care l-a șters ulterior (f. 50 d.u.p).
După aproximativ 2 ore, în jurul orei 12, persoana vătămată, profitând de faptul că fereastra de la bucătăria locuinței era deschisă, că apartamentul era situat la parter și de împrejurarea că inculpatul se afla într-o altă cameră, vorbind la telefon, a fugit din locuință, pe geam.
Fiind desculță, cu urme de lovituri pe față (planșe foto - filele 41-43, fotografii executate imediat ce victima a ajuns la poliție), persoana vătămată a fugit într-un părculeț din apropierea blocului și a rugat mai multe persoane să sune la poliție. Una dintre aceste persoane, martora T. M. i-a dat telefonul victimei, aceasta a apelat telefonic serviciul 112 și a relatat faptul că a fost răpită, însă nu a reușit să ofere detaliile solicitate de către operator, întrucât l-a văzut pe inculpatul N. N. V. apropiindu-se.
In acest context, de frică, victima s-a îndreptat spre intrarea altui . inculpatul N. N. V. a reușit să o prindă, a luat-o în brațe și a introdus-o, cu forța, în autoturismul lui Brătcoveanu Felică (autoturism marca Ford, cu nr. de înmatriculare nr. OT_). Aceste aspecte sunt relatate de martorii T. M. (f. 56 d.u.p) și V. A. D. (f. 64 d.u.p).
În autoturismul mai sus indicat, inculpatul N. N.-V. a ținut-o pe victimă în brațe, cei doi aflându-se pe bancheta din spate. La un moment dat, când autoturismul s-a oprit, profitând de împrejurarea că inculpatul nu o mai ținea în brațe, victima a coborât din autovehicul și s-a deplasat către un autoturism de poliție, aflat în apropiere. Din procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție ai Secției 24 (fila 27), numita S. C. G. s-a urcat în autoturismul de poliție, fiind foarte speriată, prezentând urme de lovituri la nivelul feței, fiind îmbrăcată sumar și desculță. Atât inculpatul N. N. V., cât și persoana vătămată au fost conduși la sediul Secției 24.
V. Cu titlu preliminar, instanța constată din starea de fapt astfel cum a fost reținută că inculpatul N. N. V. a săvârșit două acțiuni de lipsire de libertate astfel încât, în temeiul art. 386 alin. 1 C.pr.pen., apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată din infracțiunea prevăzută de art. 205 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen., în infracțiunea prevăzută de art. 205 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 41 alin. 1 C.pen.
În cazul infracțiunilor continue permanente, cum este infracțiunea de lipsire de libertate, orice întrerupere a activității infracționale urmată de o reluare a acesteia conduce la scindarea unității naturale de infracțiune (sub forma infracțiunii simple) precum și la reținerea în sarcina persoanei în cauză a unei infracțiuni continuate sau a unui concurs de infracțiuni.
În drept, instanța reține că fapta inculpatului N. N. V., care în data de 15.06.2015, a luat-o cu forța pe persoana vătămată S. C. G. de la adresa din București, . la data de 17.06.2015, a fost dusă în diverse locații pe raza mun. București și jud. Ilfov, ultima locație fiind situată în București, ., ., sector 5, la locuința numitului Brătcoveanu Felică, de unde persoana vătămată a fugit pe geamul de la bucătărie, fiind prinsă de către N. N. V., la scurt timp, și introdusă în autoturismul marca Ford nr. OT_, condus de Brătcoveanu Felică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă continuată, prevăzută de art. 205 alin. 1 C.pen. raportat la art. 35 alin. 1 C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în acțiunea de a o priva de libertate de persoana vătămată, iar urmarea imediată în punerea acesteia în imposibilitatea de a se deplasa după propria voință.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că fapta a fost săvârșită cu intenție directă, lipsirea de libertate a persoanei vătămate fiind rezultatul dorit și urmărit de inculpat.
Instanța constată că sunt incidente prevederile art. 35 alin. 1 C.pen. deoarece inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv, a săvârșit la diferite intervale de timp acțiuni care prezintă fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. În acest sens, instanța reține că infracțiunea de lipsire de libertate s-a consumat la momentul în care inculpatul a luat victima cu forța din locuința sa, în data de 15.06.2015. Infracțiunea, având un caracter continuu, s-a epuizat o dată ce persoana vătămată a reușit să își recapete libertatea, sărind pe geamul de la bucătărie al locuinței în care era ținută de către inculpat. La scurt timp, inculpatul a reușit din nou să o priveze de libertate pe victimă, luând-o cu forța și băgând-o într-o mașină împotriva voinței sale. Din modalitatea de comitere a faptei, instanța reține că inculpatul a acționat având la bază o rezoluție infracțională unică. Ambele acțiuni prezintă în parte conținutul aceleiași infracțiuni de lipsire de libertate a persoanei vătămate. Deopotrivă, intervalul de timp dintre cele două acțiuni este unul redus, ceea ce nu face să se rupă unitatea infracțională.
Totodată, din cazierul judiciar al inculpatului (f. 116 d.u.p), instanța reține că acesta a mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind stabilit un termen de încercare de 5 ani, prin Sentința penală nr. 179 din 09.03.2012 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 202 din 21.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București.
Având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunea de lipsire de libertate după rămânerea definitivă a pedepsei sus-menționate și înainte de a fi considerată ca executată, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 41 alin. 1 C.pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie.
Astfel, primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 3 ani aplicată prin Sentința penală nr. 179 din 09.03.2012, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 202 din 21.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București întrucât este o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii este reprezentat de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, obiect al prezentului dosar, întrucât inculpatul a săvârșit fapta cu intenție, iar legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, respectiv între 1-7 ani.
VI Individualizarea pedepsei
Constatând dovedită fapta și vinovăția inculpatului N. N. V., cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită de art. 205 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen și art. 41 alin. 1 C.pen., instanța va proceda la stabilirea și la aplicarea unei pedepse.
La stabilirea pedepsei, instanța are în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Instanța reține că inculpatul a dat dovadă de o periculozitate crescută prin faptul că a luat victima cu forța din propria sa locuință, târând-o pe aceasta până la mașină. De asemenea, tot relativ la modul de comitere a faptei, instanța are în vedere și durata privării de libertate, respectiv din dimineața zilei de 15.06.2015 până în dimineața zilei de 17.06.2015, interval de timp în care inculpatul a supravegheat în permanență victima. Profitând de o neatenție a inculpatului, victima a fost nevoită să își asigure scăparea sărind geamul de la bucătărie al locuinței în care se afla, însă inculpatul nu a înțeles să renunțe la activitatea infracțională, ci a pornit în căutarea acesteia, iar când a găsit-o, a luat-o din nou cu forța și a băgat-o într-o mașină. Procedând astfel, inculpatul a dat dovadă că desconsideră valori sociale fundamentale, precum libertatea persoanei.
Totodată, instanța ia în considerare și faptul că victima a suferit numeroase leziuni în zona feței, a abdomentului și pe picioare, urmare a modului brutal în care inculpatul a acționat, dovedind astfel un pericol social ridicat.
În privința scopului comiterii infracțiunii, instanța apreciază că fapta a fost comisă pe fondul unor neînțelegeri existente între părți și a geloziei inculpatului, care nu a putut accepta ideea că relația acestora a luat sfârșit.
Analizând circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că acesta are vârsta de 40 de ani, nu are un loc de muncă și este cunoscut cu antecedente penale. Referitor la antecedentele penale ale inculpatului, instanța reține că acesta a mai fost condamnat în anul 2012 la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru pentru comiterea faptelor prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. 1, art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Totodată, instanța are în vedere atitudinea oscilantă a inculpatului pe durata desfășurării procesului în sensul că inițial nu a recunoscut comiterea faptei, apreciind că persoana vătămată a stat cu el de bună-voie. Ulterior însă a revenit asupra poziției sale procesuale și a învederat că recunoaște în totalitate faptele astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare.
Potrivit art. 205 alin. 1 C.pen., infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se sancționează cu o pedeapsă cu închisoarea între 1-7 ani. Având în vedere că fapta a fost comisă în formă continuată, în baza art. 36 alin. 1 C.pen., maximul special prevăzut de lege se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii.
Față de cele ce preced, în baza art. 205 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., instanța condamnă pe inculpatul N. Nichos V. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.
În ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, instanța va avea în vedere alături de dispozițiile penale și criteriul constituțional al proporționalității, înscris în art.53 alin.2, potrivit căruia restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și de dispozițiile Convenției Europene a drepturilor omului.
Instanța reține că pentru infracțiunea săvârșită, legea nu prevede în mod expres obligativitatea interzicerii unor drepturi, însă natura faptei săvârșite duce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Astfel, în baza art. 67 alin. 1 C.pen., va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicată prin prezenta sentință.
Instanța în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit a și b C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Având în vedere că inculpatul este condamnat la o pedeapsă de 3 închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni înăuntrul termenului de încercare de 5 ani stabilit prin sentința penală nr. 179 din 9.03.2012 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 202 din 21.06.2012 a Curții de Apel București, instanța în temeiul art. 96 alin. 4 C.pen., va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei de 3 ani.
Luând în considerare că infracțiunea a fost săvârșită de inculpat în stare de recidivă postcondamnatorie, instanța va da efect tratamentului sancționator prevăzut de dispozițiile art. 43 alin. 1 C.pen.. Astfel, la pedeapsa de 3 ani stabilită prin prezenta hotărâre se va adăuga pedeapsa de 3 ani la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 179 din 9.03.2012 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 202 din 21.06.2012 a Curții de Apel București, urmând ca inculpatul să execute în final 6 ani.
Prin Sentința penală nr. 179 din 09.03.2012 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 202 din 21.06.2012 a Curții de Apel București, inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa completară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. 1 lit. a și b din C.pen. 1969 pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 45 alin. 3 lit. b Cod penal, dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și de cu accelași conținut, în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune. Având în vedere că pedepsele complementare prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b din C.pen. 1969 și cele prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen. au aceeași natură și același conținut, instanța adaugă partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune. Astfel, instanța constată că inculpatul nu a executat nimic din pedeapsa complementară dispusă, motiv pentru care se va adăuga în integralitate duratei de 3 ani, rezultând o perioadă totală de 6 ani. Cu toate acestea, art. 66 alin. 1 C.pen. prevede că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi dispusă pe o perioadă cuprinsă între 1-5 ani, motiv pentru care va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor, prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin.1 lit. c C.pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin. 5 raportat la art. 45 alin. 1 C.pen., instanța va aplica inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a și b C.pen., care se va executa conform art. 65 alin. 3 C.pen., de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotârâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Cu privire la măsura preventivă dispusă în cauză de către Judecătoria Sectorului 5 București, instanța reține că atât la luarea, cât și la menținerea măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară și instanța de judecată au stabilit faptul că în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul N. N. V. a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, aspecte ce reieșeau din probele administrate în cauză, totodată fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.pr.pen., privarea de libertate a acestuia prezentând un pericol pentru ordinea publică.
Instanța apreciază că în continuare, temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii acestei măsuri se mențin, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 202 rap. la art. 223 C.p.p., motiv pentru care în baza art. 399 alin 1 C.p.p, va menține măsura preventivă dispusă în cauză prin mandatul de arestare preventivă nr. 47/UP/18.06.2015 emis de Judecătoria Sectorului 5 București. Astfel, având în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, gradul de pericol social ridicat al acesteia, pedeapsa cu care inculpatul a fost sanctionat, respectiv 6 ani închisoare, instanța constată îndeplinite criteriile prevăzute de art. 223 și consideră că mentinerea măsurii este necesară pentru a-l împiedica pe inculpat să se sutragă de la executarea sancțiunii aplicate.
VII. Sub aspectul laturii civile, prin încheierea din data de 07.08.2015, instanța a luat act că persoana vătămată S. C. G. s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând suma de 150.000 lei reprezentând daune morale (f. 50). Ulterior, la termenul din data de 01.09.2015, aceasta a depus o . bonuri în dovedirea ședințelor de terapie făcute la psiholog (f. 80).
Instanța constată incidența dispozițiilor art. 1357 și urm. C.civ. referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale. Pentru a fi aplicabilă această instituție este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei ilicite.
Aplicând condițiile sus enunțate la situația existentă în prezenta cauză, instanța constată că inculpatul a săvârșit o faptă ilicită, care a cauzat prejudicii persoanei vătămate S. C. G., constând în diminuarea patrimoniului acesteia cu suma de 900 lei, reprezentând contravaloarea ședințelor de terapie efectuate la psiholog în luna august 2015. Acest prejudiciu este de ordin material, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și paguba astfel creată persoanei vătămate rezultă din materialitatea acțiunilor săvârșite de inculpat. De asemenea, instanța a reținut în cele ce preced că inculpatul a săvârșit infracțiunile cu intenție directă, motiv pentru care condiția privitoare la vinovăție este îndeplinită. Pe cale de consecință, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1357 C.civ. și prin urmare, inculpatului îi poate fi angajată răspunderea civilă pe temei delictual.
Referitor la prejudiciul moral, instanta retine ca acesta consta în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.
Prejudiciul moral, fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct și nemijlocit sentimentele de dragoste și afecțiune, cum este și cazul de față.
În ceea ce privește sumele pretinse cu titlu de daune morale, instanța retine ca la aprecierea cuantumului despăgubirilor morale trebuie să aibă în vedere anumite criterii cum sunt:
-criteriul echității care presupune existenta unei corespondențe intre prejudiciul încercat și dimensiunea despăgubirii;
-criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv;
- criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.
Toate aceste criterii trebuie sa conducă la stabilirea unei sume care sa reprezinte o justa și reala despăgubire a părților civile, cu efect de satisfacție și sa nu reprezinte o sancțiune excesiva pentru autorul faptei prejudiciabile ori ca venituri necuvenite părților civile.
Instanța reține că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește.
În raport de toate criteriile arătate mai sus, analizând cuantumul daunelor morale solicitate de partile civile, instanța le consideră ca fiind nejustificat de mari, ajungându-se prin sumele solicitate practic la o „comercializare a sentimentelor de afecțiune", motiv pentru care va admite in parte pretențiile părților civile privind despăgubirile pentru daunele morale încercate.
Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța va aprecia în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, ținând cont și de aspecte precum vârsta victimei, trauma la care aceasta a fost supusă, violențele suferite, durata privării de libertate.
În acest context instanța consideră disproporționată suma de 150.000 lei solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale și apreciază a fi suficientă acordarea sumei de 10.000 lei cu acest titlu.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 19, 397 C.pr.pen. raportate la art. 1357 C.Civ., instanța va admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. G. și va obliga pe inculpat să-i plătească acesteia suma de 900 de lei daune materiale și_ de lei daune morale.
VIII. Alte măsuri.
Conform art. 72 alin. 1 C.pen., perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate.
Din fișa de cazier a inculpatului N. N. V. (f. 86 d.u.p) rezultă că acesta a fost arestat în altă cauză în perioada 18.01._12, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3 din 19.01.2012 emis de Secția a II-a Penală a Tribunalului București.
În prezenta cauză, prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 18.06.2015, inculpatul N. N. V. a fost reținut (f. 18 d.u.p) pe o durată de 24 ore, iar ulterior a fost arestat preventiv începând cu data de 18.06.2015, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 47/UP (f. 103), măsura fiind prelungită în cursul urmăririi penale și menținută în cursul judecății până în prezent.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 72 C.pen., instanța va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 18.01._12 și de la 18.06.2015 la zi.
În temeiul art. 3 din Legea nr. 76/2008, va dispune prelevarea de la inculpat.de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Baze Genetice Judiciare.
În baza art. 274 alin 1 C.pr.pen., instanța va obliga inculpatul N. N. V. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1000 lei. Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul N. N. V. în cuantum de 65 lei va rămâne în sarcina statului și urmează a fi plătit din fondurile MJ.
De asemenea, instanța urmează a disjunge cauza cu privire la inculpatul Brătcoveanu Felică și fixează termen pe 4.12.2015 pentru a se discuta cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatului, termen pentru când se citează inculpatul Brâtcoveanu Felică și partea civilă S. C. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 386 alin. 1 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul N. N. V. a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 205 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. în infracțiunea prev. de art. 205 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 41 alin. 1 C.pen.
În baza art. art. 205 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 41 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpatul N. N. V., fiul lui V. și F., născut la data de 26.11.1974 în mun. București, sector 8, domiciliat în .), ., jud. Ilfov, CNP_, cetățenia română, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 96 alin. 4 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 179 din 9.03.2012 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 202 din 21.06.2012 a Curții de Apel București și dispune cumularea acesteia cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final 6 ani.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului N. NICHOLA V., dispusă prin mandatul de arestare preventivă nr. 47/UP/18.06.2015 emis de Judecătoria Sectorului 5 București.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 18.01.2012- 9.03.2012 și de la 18.06.2015 la zi.
În temeiul art. 19, 397 C.pr.pen. raportat la art. 1357 C.Civ admiteîn parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. G. și obligă pe inculpat să-i plătească acesteia suma de 900 de lei daune materiale și 10 000 de lei daune morale.
În temeiul art. 3 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat.de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Baze Genetice Judiciare.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul N. N. V. în cuantum de 65 lei rămâne în sarcina statului și urmează a fi plătit din fondurile MJ.
Disjunge cauza cu privire la inculpatul BRÂTCOVEANU F. și fixează termen pe 4.12.2015 pentru a se discuta cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatului, termen pentru când se citează inculpatul Brâtcoveanu Felică și partea civilă S. C. G..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.11.2015
Președinte,Grefier,
A. IuganAndreea D.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2481/2015.... → |
|---|








