Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2481/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2481/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 03-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECTIA I PENALA
Dosar nr._
Sentința penală nr. 2481
Ședința publică de la 03 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – M. C. A.
Grefier- L. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror P. C..
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe petentul D. V., având ca obiect liberarea condiționată (art. 587 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător ales P. M. A., cu împuternicire avocațială aflată la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței înaintarea relațiilor solicitate de la penitenciar, respectiv: procesul-verbal al comisiei de liberări condiționate, caracterizarea petentului și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 142/03.10.2013 a Tribunalului București, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul în dezbateri.
Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare condiționată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 și art. 60 din vechiul Cod Penal. De asemenea, arată că petentul a executat fracția prevăzută de lege, de 2/3 din pedeapsa aplicată, a participat la toate activitățile socio-culturale, educative și religioase, menține legătura cu familia sa, a fost recompensat de nenumărate ori, iar în urma participării la cursurile de calificare a obținut meseria de tâmplar. Totodată, precizează că a participat la B. locurilor de muncă organizat la Grand Hotel și a obținut un loc de muncă în domeniul supravegherii și protecției animalelor oferit de Primăria Municipiului București. A mai precizat că la penitenciarele unde a fost deținut, respectiv la penitenciarele Rahova, Jilava și G. a prestat activități mai mult sau mai puțin calificate, în raport de starea și momentul în care s-a aflat; de asemenea, a avut un comportament adecvat și respectuos față de ceilalți deținuți, precum și față de angajații penitenciarului, iar din punct de vedere psiho-social, solicită a se avea în vedere că este o persoană redată societății și nu ar putea crea probleme.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, deși din actele de la dosar rezultă că petentul a avut un comportament lăudabil pe perioada detenției, însă, în raport de pedeapsa pe care o execută și natura infracțiunii săvârșite respectiv o pedeapsa de 6 ani închisoare pentru trafic de droguri, dar și pentru faptul că petentul este recidivist și a fost anterior condamnat pentru fapte similare, solicită respingerea liberării condiționate.
Apărătorul petentul, în replică, precizează că pedeapsa de 2 ani aplicată petentului, a fost revocată și adăugată la pedeapsa inițială.
Petentul D. V., având cuvântul, arată că a înțeles cu adevărat ce înseamnă starea de detenție și că își dorește foarte mult să se întoarcă acasă, la familia sa. De asemenea, precizează că are un loc de muncă stabil, la societatea comercială Heid Class - ocupând postul de conducător auto și distribuitor; de asemenea, arată că are meseria de măcelar. La solicitarea instanței, arată nu a urmat un program de dezintoxicare, precizând că a urmate cursuri socio-educative.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
I. Actul de sesizare. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 13.10.2015 sub nr._, petentul D. V. a formulat cerere de liberare condiționată, în baza art.587 C.pr.pen. cu ref. la art.100 C.pen. În motivarea cererii a precizat că a executat 2/3 din pedeapsă, că a participat activ la toate activitățile socio-educative din cadrul penitenciarului, fiind recompensat cu credite. A mai precizat că datorită muncii prestate ( a muncit de la începutul executării pedepsei) și a conduitei bune a avut 5 evidențieri. A arătat că a păstrat permanent legătura cu familia și se consideră reabilitat.
II. Probatoriul. La dosarul cauzei au fost depuse caracterizarea condamnatului (fl. 26), Procesul-verbal nr. 46/18.11.2015 al Comisiei de propunere pentru liberare condiționată (fl. 24-25), copia mandatului de executare a pedepsei executării nr. 142/03.10.2013 a Tribunalului București (f.29).
III. Situația de fapt. Instanța reține că petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penala nr. 112/2013 a Tribunalul București Secția a II-a Penală București, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de Legea nr.143/2013, constând în aceea că în datele de 15.11.2012 și 16.09.2012 a vândut 0,24 g heroină, respectiv 0,14 g heroină, cu sume cuprinse între 100 și 140 lei.
Executarea pedepsei a început la data de 14.11.2012 și urmează să expire la data de 27.01.2018, executând până la data întocmirii procesului verbal de către comisia de individualizare a regimului de executare 1467 zile închisoare, din care 77 zile considerate ca executate în urma muncii prestate.
Potrivit datelor cuprinse în procesul-verbal 46/18.11.2015 al comisiei și în caracterizarea întocmită de administrația penitenciarului, se reține că petentul a avut un comportament pozitiv, fără abateri disciplinare, cu multiple recompense, inclusiv învoire o zi. A participat la muncă și la activități educaționale, fiind inclus în regimul deschis de executare a pedepsei.
Prin același proces-verbal Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului București-Rahova a propus, în unanimitate, liberarea condiționată a petentului.
IV. Considerente juridice.
1. Legea aplicabilă. Prioritar, având în vedere succesiunea în timp a legilor penale de la data comiterii faptei și până la data formulării prezentei propuneri, instanța va stabili care este legea mai favorabilă aplicabilă.
Astfel, potrivit normei penale în vigoare, art. 100 alin. (1), și (3) C.pen.:
(1) Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
(3) În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Referitor la condițiile acordării liberării condiționate potrivit vechii reglementări, art. 59 C.pen. din 1968 prevede că: (1) După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
(2) În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani (...)
Comparând condițiile cumulative prevăzute de cele două norme legale ce s-au succedat în timp de la data comiterii infracțiunii și până la data soluționării cererii de liberare condiționată, instanța constată că dispozițiile din legea veche sunt mai favorabile, întrucât printre condițiile enumerate de legea anterioară nu se regăsea și aceea a îndeplinirii integrale a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, pe de-o parte, iar pe de altă parte vechea lege penală nu stabilea un termen de supraveghere care să presupună din partea petentului respectarea unor măsuri de supraveghere și obligații.
Având în vedere și dispozițiile art. 5 C.pen., instanța urmează a analiza cererea de liberare condiționată formulată de petent prin raportare la dispozițiile art. 59 C.pen. din 1968.
2. Analiza condițiilor de acordare a liberării condiționate. Pentru a fi admisă o cerere de liberare condiționată, conform art.59 alin.1 C.pen., instanța trebuie să verifice dacă petentul a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei (căci pedeapsa nu depășește 10 ani), dacă a fost stăruitor în muncă și disciplinat și trebuie să aprecieze dacă există dovezi temeinice de îndreptare, ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
Întrucât transformată în zile pedeapsa închisorii de 6 ani este egală cu 2191 zile, instanța constată că petentul a executat din pedeapsă fracțiunea minimă obligatorie, de 1460 de zile. Astfel, petentul a fost încarcerat efectiv timp de 1115 zile la care se adaugă 290 zile de arest preventiv și 77 de zile considerate ca executate în urma muncii prestat, prima condiție a liberării condiționate fiind astfel îndeplinită - căci petentului i se consideră executate 1482 zile de închisoare.
Cu privire la cea de-a doua condiție a liberării condiționate, stăruința în muncă și disciplina condamnatului, din caracterizarea comportamentului petentului în perioada executării pedepsei, instanța reține că deținutul a avut un comportament adecvat față de personalul unității și față de normele instituționale. Instanța reține că petentul a participat la activități educative ( dezbateri, concursuri tematice, modul de educație ecologică, curs de calificare ca tâmplar și măcelar ș.a. – filele 15-18) și la programul de adaptare la condițiile privării de libertate, beneficiind de consiliere moral religioasă pe întreg parcursul executării pedepsei.
În ceea ce privește prestarea unei activități lucrative, instanța constată că petentul a desfășurat astfel de activități, având 77 de zile considerate executate ca urmare a muncii prestate. Din caracterizările depuse la dosar de petent, reiese că acesta desfășurat activități în cadrul A.S.P.A din cadrul Primăriei București, unde și-a desfășurat activitatea în mod exemplar ( a se vedea caracterizarea de la fila 14).
În ceea ce privește dovezile temeinice de îndreptare a comportamentului, instanța constată că petentul a muncit în penitenciar, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de forte multe ori, una dintre aceste recompense constând chiar în permisiunea de a părăsi penitenciarul pentru o zi, petentul executând în prezent pedeapsa în regim deschis – ceea ce demonstrează un comportament foarte bun.
În ceea ce privește starea de recidivă în care se află petentul, se constată că anterior petentul a fost condamnat la o singură pedeapsă cu durata de 3 ani, cu suspendare condiționată, această pedeapsă fiind cumulată - conform art.83 din vechiul C.pen. - în pedeapsa totală de 6 ani închisoare pe care o execută în prezent. Nu se poate afirma deci că petentul ar prezenta riscul de a săvârși noi infracțiuni în termenul liberării condiționate, căci nu există date concrete/obiective pe care să se întemeieze o atare susținere, petentul nemaibeneficiind de alte liberări condiționate.
Petentul a depus dovezi că are o promisiune de angajare din partea s.c. High Class Cleaning S.R.L. pe postul de conducător auto, arătând că dorește să se angajeze după liberarea condiționată și să se reîntoarcă în sânul familiei.
Instanța reamintește că liberarea condiționată este un mijloc de individualizare complementară a pedepsei, ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de deținere mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, sub condiția ca până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârșească alte infracțiuni.
În concluzie, având în vedere vârsta petentului (are 36 de ani), gravitatea concretă a faptei pentru care i s-a aplicat pedeapsa pe care o execută (trafic mărunt de droguri de mare risc), dar și atitudinea acestuia dedusă din dorința de a se reîntoarce în mijlocul familiei și de a munci, instanța apreciază că se impune liberarea sa condiționată, timpul executat de condamnat din pedeapsă fiind suficient pentru reeducarea sa, în temeiul art. 59 din vechiul C.pen.
Instanța atrage atenția petentului asupra consecințelor la care se expune în cazul săvârsirii unei noi infracțiuni înainte de considerarea ca executată a întregii pedepse, acest fapt determinând revocarea liberării condiționate și executarea restului rămas neexecutat.
Având în vedere și disp. art.275 alin.3 C.proc.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.587 C.proc.pen., cu aplic. art.6 din C.pen., cu ref. la art.59 și urm. vechiul C.pen., admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul D. V. (fiul lui J. și L., născut la data de 06.05.1979, CNP_, în prezent deținut în penitenciarul Rahova).
Dispune liberarea condiționată a petentului de sub puterea mandatului de executare nr.142/2013 emis de Tribunalul București, secția a II-a, dacă nu este arestat în altă cauză. Atrage atenția petentului asupra cazurilor de revocare a beneficiului liberării.
În temeiul art.275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicarea minutei. Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2015
Președinte,Grefier,
| ← Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.205 NCP. Sentința nr.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|








