Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 2215/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2215/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENLĂ Nr. 2215

Ședința publică de la 04 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror C. A. L..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul P. I. V., având ca obiect reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentul, lipsă, apărător desemnat din oficiu R. A., care depune delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar sentința penală nr. 255/2009 a Judecătoriei sectorului 6 București și sentința penală nr. 514/2009 a Judecătoriei sectorului 5 București, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului, solicită admiterea cererii de reabilitare, în temeiul art. 166, 167, 168 C.p.

Reprezentantul Ministerului Public, arată că nu s-a împlinit termenul de reabilitare și în temeiul art. 166 C.p., solicită respingerea cererii.

INSTANȚA

Deliberând cu privire la cauza de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Jud. sector 6 București la data de 13.08.2015, sub nr._, petentul P. I. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate reabilitarea sa, privind pedepsele la care a fost condamnat prin s. pen. nr.514/2009 a Judecătoriei sectorului 5 București și prin sentința penală nr. 255/2009 a Judecătoriei sectorului 6 București.

Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept..

În dovedirea cererii, petentul nu a atașat nici un înscris.

Prin s.pen. nr. 293/13.08.2015, Jud. sector 6 București, invocând criteriul necompetenței teritoriale, a declinat cauza la Jud. sector 5 București, unde a fost înregistrată sub același număr, la data de 20.08.2015

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar sentința penală nr. 255/2009 a Judecătoriei sectorului 6 București și sentința penală nr. 514/2009 a Judecătoriei sectorului 5 București.

Analizând actele dosarului, instanța reține că prin s. pen. nr. 514/2009 a Jud. sector 5 București, def. prin d.pen. nr. 1000/2009 a C.A.B.- Secția I a penală, petentul a fost condamnat în temeiul art. 208 al.1- 209 al.1 lit. f, al.2 lit. b C.pen., art. 37 lit. b C.pen., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Prin s. pen. nr.255/2009 a Jud. sector 6 București, def. prin d.pen. nr. 1099/2009 a C.A.B.- Secția II a penală, petentul a fost condamnat în temeiul art. 208 al.1- 209 al.1 lit. f C.pen., art. 37 lit. b C.pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Prin s. pen. nr. 1434/2009 a Jud. sector 5 București, în baza art. 36, 33 lit. a, 34 lit. b, 35 c.p. s-a admis cererea formulată de către petent și s-a contopit pedeapsa de 4 ani 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 514/19.03.2009 a Judecătoriei Sector 5, def. d.p. 1000/08.07.2009 a C.. cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin s.p. 255/31.03.2009 a Judecătoriei Sector 6, def. d.p. 1099/21.07.2009 a C.., petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II, b c.p.

În baza art. 88 c.p. s-a dedus detenția de la 31.08.2008 la zi.

S-a dispus anularea mandatelor de executare emise pentru pedepsele contopite și emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa stabilită mai sus.

Instanța apreciază că dispozițiile din N.c.p. care reglementează instituția reabilitării judecătorești sunt mai favorabile în raport cu cele din V.c.p., întrucât termenul de reabilitare prevăzut de art. 166 alin.1 lit. a cp., este mai mic decât cel prev. de art. 135 alin.1 lit. a V.c.p.

În acest sens, instanța reține că potrivit art.166 alin.1 lit. a cp., condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani.

De asemenea, în cauza sunt incidente art. 168 c.pen., respectiv: ” Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții:

a) nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 166;

b) a achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunțat la despăgubiri, sau când instanța constată că cel condamnat nu a vut posibilitatea să le îndeplinească.”

În speță, Instanța constată că pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată în baza s. pen. nr. 1434/2009 a Jud. sector 5 București, se consideră executată la 28.02.2013, dată de la care se calculează termenul de reabilitare de 4 ani reglementat de art. 166 alin. 1 lit. a c.p., acesta împlinindu-se la 27.02.2017.

În aceste condiții, rezultă că în speță nu este îndeplinită condiția premisă, respectiv termenul de reabilitare, ceea ce face de prisos verificarea celorlalte condiții.

Față de aceste considerente, în baza art. 166 alin.1 lit. b C.pen., va respinge ca neîntemeiata cererea de reabilitare formulată de către petentul P. I. V..

În baza art. 272 alin.2 C.p.p., va obliga petentul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi suportat din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 166 alin.1 lit. b C.pen., respinge ca neîntemeiata cererea de reabilitare formulată de către petentul P. I. V. (fiul lui G. și al lui M., născut la 01 august 1973, CNP:_, în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă).

În baza art. 272 alin.2 C.p.p., obligă petentul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi suportat din fondurile M.J.

Cu drept de contestație în 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședința publică, azi, 04.11.2015.

Președinte,Grefier,

M. P. G. V.

Red. M.P.

Tehnored. GV

5ex/26.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 2215/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI