Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 648/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 648/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 648
Ședința publică de la 07 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
Grefier – A. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, a fost reprezentat de procuror I. G..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent M. D., având ca obiect reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, legitimat cu CI . nr._, C.N.P._, domiciliat în București, ., sector 5, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței atașarea la dosarul cauzei a fișei de cazier judiciar, precum și a copiei sentinței penale pronunțată în dosarul nr._/2002 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
La interpelarea instanței, petentul arată că nu a avut cunoștință despre împrejurarea că s-a radiat condamnarea de pe fișa de cazier judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea cererii de reabilitare ca rămasă fără obiect.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 16.02.2015, petentul M. D., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună reabilitarea sa cu privire la sentința penală nr.1293/2003 pronunțată în dosarul nr._/2002.
Cererea de reabilitare nu a fost motivată în fapt și în drept.
La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: copia sentinței penale nr.1293/06.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, fișa de cazier judiciar privind pe petent, precum și dosarul nr._/2002 al Judecătoriei Sectorului 5 București.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Instanța reține:
Prin sentința penală nr. 1293/06.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul_/2002 petentul M. D. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplic. art.71-64 C.pen. din 1969.
Potrivit art. 86 C.pen din 1969 dacă condamnatul nu a săvârșit din nou nicio infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, el este reabilitat de drept.
Conform art. 15 alin. 1 lit b din Legea 290/2004 persoanele fizice înscrise în cazierul judiciar sau cu privire la care s-au făcut notări provizorii se scot din evidență dacă se află în una dintre următoarele situații: a intervenit reabilitarea judecătorească sau de drept.
În ceea ce privește sesizarea instanței cu o cerere de reabilitare judecătorească, jurisprudența și doctrina apreciază în unanimitate că o astfel de cerere poate fi introdusă în cazul în care organele de poliție nu au radiat din oficiu mențiunile cuprinse în evidențele lor la data împlinirii termenului de reabilitare judecătorească.
În prezenta cauză din examinarea fișei de cazier judiciar rezultă că petentul nu mai este înscris în evidențe cu mențiuni privind pedeapsa aplicată.
Din aceste considerente instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de reabilitare de drept formulată de petentul M. D..
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga petentul la plata sumei de 50 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă cererea de reabilitare de drept formulată de petentul M. D. (fiul lui I. și F., ns. la data de 12.01.1959 în Crângeni, județ Teleorman, domiciliat în București, ., sector 5, C.N.P._).
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 50 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București).
Cu contestație în termen de 10 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi 7.04.2015.
Președinte, Grefier,
A. I. A. D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./08.04.2015
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 873/2015.... → |
|---|








