Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 837/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 837/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 08-05-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECTIA I PENALA

Dosar nr._

Sentința penală nr. 837

Ședința publică de la 08 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. I. G.

GREFIER- C. C. A.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul I. G. A., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea nr. 254/2013.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06 mai 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, pentru a putea delibera, a amânat pronunțarea până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 18.03.2015, sub nr._, contestatorul I. G. A. înțeles să conteste încheierea nr. 219/09.03.2015, pronunțată în dosarul nr. 202/03.03.2015 de către judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul R..

În fapt, contestația nu a fost motivată.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 202/03.03.2015 al judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului R..

Analizând actele dosarului, instanța reține ca în cauză sunt incidente dispozițiile art.36 din Legea 254/2013 „1) Regimul inchis se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depaseste 13 ani.

(2) In mod exceptional, natura si modul de savarsire a infractiunii, persoana condamnatului, precum si comportarea acesteia pana la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate in regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

(3) Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim inchis sunt cazate, de regula, in comun, presteaza munca si desfasoara activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, moral-religioase, instruire scolara si formare profesionala, in grupuri, in interiorul penitenciarului, sub paza si supraveghere, in conditiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

(4) Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim inchis pot presta munca si pot desfasura activitati educative si culturale in afara penitenciarului, sub paza si supraveghere continua, cu aprobarea directorului penitenciarului.

(5) Masurile de siguranta specifice regimului inchis se aplica persoanelor condamnate, altele decat cele din regimul de maxima siguranta, transferate temporar ., pentru prezentarea in fata organelor judiciare.

(6) Masurile de siguranta specifice regimului inchis se aplica detinutilor internati in penitenciare-spital si in infirmeria penitenciarului”

Și art.39 (1) Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabileste de catre comisia prevazuta la art. 32 la prima intrunire a acesteia, dupa terminarea perioadei de carantina si observare sau dupa aplicarea regimului provizoriu.

(2) La stabilirea regimului de executare se au in vedere urmatoarele criterii:

a) durata pedepsei privative de libertate;

b) gradul de risc al persoanei condamnate;

c) antecedentele penale;

d) varsta si starea de sanatate ale persoanei condamnate;

e) conduita persoanei condamnate, pozitiva sau negativa, inclusiv in perioadele de detentie anterioare;

f) nevoile identificate si abilitatile persoanei condamnate, necesare includerii in programe educationale, de asistenta psihologica si asistenta sociala;

g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta munca si de a participa la activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, moral-religioase, instruire scolara si formare profesionala.

(3) Decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunica persoanei condamnate impreuna cu mentionarea caii de atac existente si a termenului de exercitare a acesteia. Impotriva modului de stabilire a regimului de executare persoana condamnata poate formula plangere la judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, in termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

(4) Plangerea nu suspenda executarea hotararii comisiei.

(5) Persoana condamnata poate fi ascultata, la locul de detinere, de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate.

(6) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate solutioneaza plangerea in termen de 10 zile de la data primirii acesteia si pronunta, prin incheiere motivata, una dintre urmatoarele solutii:

a) admite plangerea si dispune modificarea regimului de executare stabilit de comisia prevazuta la art. 32;

b) respinge plangerea, daca aceasta este nefondata, tardiva sau inadmisibila;

c) ia act de retragerea plangerii.

(7) Incheierea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate se comunica persoanei condamnate si administratiei penitenciarului, in termen de 3 zile de la data pronuntarii acesteia.

(8) Incheierea este executorie de la data comunicarii catre administratia penitenciarului.

(9) Competenta de solutionare a plangerii apartine judecatorului de supraveghere a privarii de libertate de la penitenciarul a carui comisie a stabilit regimul de executare.

(10) Impotriva incheierii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, persoana condamnata si administratia penitenciarului pot formula contestatie la judecatoria in a carei circumscriptie se afla penitenciarul, in termen de 3 zile de la comunicarea incheierii.

(11) Contestatiile se depun la judecatorul de supraveghere a privarii de libertate care a pronuntat incheierea.

(12) Contestatiile se inainteaza judecatoriei, impreuna cu dosarul cauzei, in termen de doua zile de la primirea acestora.

(13) Contestatia nu suspenda executarea incheierii.

(14) Contestatia se judeca, in sedinta publica, cu citarea persoanei condamnate si a administratiei penitenciarului.

(15) Persoana condamnata si administratia penitenciarului pot depune memorii si concluzii scrise.

(16) Persoana condamnata este adusa la judecata doar la solicitarea instantei, in acest caz fiind audiata.

(17) Asistenta juridica nu este obligatorie. In cazul in care procurorul si reprezentantul administratiei penitenciarului participa la judecata, acestia pun concluzii.

(18) Instanta se pronunta prin sentinta definitiva, in sedinta publica.

(19) Sentinta se comunica persoanei condamnate si administratiei penitenciarului.”

Situația de fapt și probe:

Prin raportul nr. 500/23.02.2015 Comisia pentru individualizarea regimului de executare din cadrul Penitenciarului R., a dispus repartizarea deținutului I. G. A. la regimul de executare închis.

Petentul a contestat modul de stabilire a regimului de executare închis solicitând să fie încadrat la regimul de executare „semideschis”.

Prin încheierea nr. 202/03.03.2015 judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului R., a respins plângerea formulată de către petent, ca nefondată.

Examinând probatoriul administrat și în faza cercetării judecătorești, Instanța reține că petentul execută în prezent pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Instanța mai reține că, condamnatul a început executarea pedepsei la data de 15.06.2013 perioada în care nu s-a remarcat sub aspectul atitudinii pozitive.

Examinând contestația în limitele art. 39 din Legea nr. 254/2013, instanța constată că potrivit alin. 1 al articolului susmenționat, regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabilește de către comisia prevăzută la art. 32 la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de carantină și observare sau după aplicarea regimului provizoriu.

(2) La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:

a) durata pedepsei privative de libertate;

b) gradul de risc al persoanei condamnate;

c) antecedentele penale;

d) vârsta și starea de sănătate ale persoanei condamnate;

e) conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenție anterioare;

f) nevoile identificate și abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială;

g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională.

În raport de criteriile susmenționate, instanța constată că încheierea nr. 219/09.03.2015 a judecătorului delegat din Penitenciarul R. este legală și temeinică.

Astfel, în acord cu disp. art. 37 alin. 1 din Legea nr. 254/2013, regimul închis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 3 ani, situație în care nu se regăsește în prezenta cauză, petentul aflându-se în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, petentul este cunoscut cu antecedente penale.

În cauza s-a nu se poate da eficienta comportamentului său exemplar, eforturilor depuse pentru reintegrare socială întrucât petentul nu făcut aceasta dovada conform art.37 alin.2 din Legea 245/2013 ( „In mod excepțional, natura si modul de săvârsire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum si comportarea acesteia pana la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate in regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, in condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.”).

În raport de aceste considerente, având în vedere respectarea criteriilor reglementate de art. 39 din Legea nr. 254/2013, ca respinge ca nefondata contestația formulată de contestatorul I. G. impotriva încheierii nr. 219/09.03.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul R., în contradictoriu cu Penitenciarul R..

În baza art. 275 C.p.p., va obliga contestatorul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 Ron va fi avansat din fondul Ministerului Justiției .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul I. G. (fiul lui V. și E., născut la 26.07.1967, CNP_, deținut în Penitenciarul R.) împotriva încheierii nr.219/09.03.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la libertate la Penitenciarul R. in contradictoriu cu intimatul Penitenciarul R. .

În baza art. 275 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria Sectorului 3).

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 ron va fi avansat din fondurile MJ.

Definitiva.

Pronunțată în ședința de la 08.05.2015.

Președinte,Grefier,

Red. D.I.G./tehnored. A.C.C./5 ex./26.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 837/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI