Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 2625/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2625/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECTIA I PENALA
Dosar nr._
Sentința penală nr. 2625
Ședința publică de la 17 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – M. C. A.
Grefier- C. C. A.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror P. C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul T. E., având ca obiect reabilitarea judecătorească (art. 527 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a fost înaintată fișa de cazier judiciar a petentului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită să se constate ca intervenită reabilitarea de drept.
INSTANȚA
I.Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 14.10.2015 sub nr._, petentul T. E., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună reabilitarea sa din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1657/2010 a Judecătoriei sectorului 5 București, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 343/2011 a Curții de Apel București, secția I.
În fapt, petentul a arătat că a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, nu a fost arestat, în prezent lucrează la S.C. Isovolta S.A., este căsătorit, are un copil, nu a mai săvârșit nicio abatere, a achitat toate cheltuielile judiciare, este integrat în societate și a avut un comportament ireproșabil în familie și în societate.
În drept, petentul nu a invocat vreun temei legal.
II.La dosar au fost depuse următoarele acte: copia sentinței penale nr. 1657/2010 a Judecătoriei sectorului 5 București, copia deciziei penale nr. 343/2011 a Curții de Apel București, secția I și fișa de cazier judiciar a petentului
În dovedirea cererii sale, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În plus, instanța a dispus administrarea probei cu fișa de cazier judiciar, fiind depusă în acest sens la dosar fișa de cazier judiciar din data de 14.12.2015 (fila 15).
III.Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1657/2010 a Judecătoriei sectorului 5 București, astfel cum a rămas definitivă la data de 15.02.2011 prin decizia penală nr. 343/2011 a Curții de Apel București, secția I.
Executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, durata termenului de încercare împlinindu-se la data de 14.08.2013.
Conform fișei de cazier judiciar, până în prezent petentul nu a mai fost condamnat și nici nu s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa.
IV.Examinând în acest context cererea de reabilitare dedusă judecății, instanța constată că a intervenit reabilitarea de drept a petentului, căci la data împlinirii termenului de încercare de 2 ani și 6 luni trebuie constatată - de drept - reabilitarea celui condamnat, în condițiile în care acesta nu a mai săvârșit alte infracțiuni înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța face referire la disp. art.15 din Legea nr.187/2012 cu ref. la art.86 din vechiul Cod penal.
Potrivit art.86 din vechiul C.pen., „Dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84, el este reabilitat de drept.”
Art.15 din Legea nr.187/2012 stabilește că „Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal.
Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.”
Având în vedere și disp. art.275 alin.3 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 533 C.proc.pen., admite cererea formulată de petentul T. E.(domiciliat în București, .. 31 ., ., sector 5).
Constata intervenită reabilitarea de drept de drept cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoarea aplicată prin sentința penală nr. 1657/2010 a Judecătoriei sectorului 5 București, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 343/2011 a Curții de Apel București, secția I.
În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.12.2015.
Președinte,Grefier,
Red. D.I.G./tehnored. A.C.C.
5 ex./11.12.2015
| ← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








