Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2624/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2624/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 2624
Ședința publică de la 17 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – M. C. A.
Grefier – C. C. A.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror C. P..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul S. V. N. și pe intimatul P. R., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu T. S., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/15.12.2015 la dosarul cauzei, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează că s-a depus la dosarul cauzei caracterizarea petentului, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1176/08.08.2014 emis de Tribunalul București Secția a-I-a Penală, declarația petentului prin care a arătat că nu dorește să fie prezentat la instanță, precum și cererea de renunțare la judecată formulată de petentul S. V. N..
Instanța pune în discuție cererea de renunțare formulată de petentul S. V. N..
Reprezentantul Ministerului Public și părătorul petentului, pe rând, solicită să se ia act de manifestarea de voință a petentului.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 09.11.2015, sub nr._, petentul S. V. N. a formulat plângere conform art. 39 din Legea 254/2013.
În fapt, contestația nu a fost motivată.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 1520/22.10.2015 al judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului R..
La termenul de judecată din data de 17.12.2015, petentul A. F. I. a învederat instanței – prin cerere scrisă – fil. 13 verso - faptul că renunța la judecarea prezentei cauze,
II. Instanța constată că acest tip de contestații - întemeiate pe disp. art.56 rap. la art.39 din Legea nr.254/2013 - sunt guvernate de principiul disponibilității, persoana care formulează contestația împotriva încheierii putând să o și retragă atunci când nu mai are interes în soluționarea ei.
Având în vedere manifestarea de voință a petentului S. V. N., instanța va lua act că petentul își retrage prezenta cerere.
În temeiul art.275 alin. 2 C.proc.pen., obligă pe petentul S. V. N. la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul avocatului din oficiu – în cuantum de 130 lei – se va achita din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.40 din Legea nr.254/2013, ia act de retragerea contestației formulată de petentul condamnat S. V. N. (fiul lui G. și E., născut la data de 13.06.1960, CNP_, deținut în Penitenciarul R.) împotriva încheierii nr.1228/2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul București-R., în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul București-R..
În temeiul art.275 alin. 2 C.proc.pen., obligă petentul la plata sumei de 100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (se vor achita în oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria Sectorului 3 București). Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 130 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2015.
Președinte,Grefier,
Red. M.C.A./tehnored. A.C.C.
5 ex./22.12.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








