Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 1628/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1628/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-08-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1628

Ședința publică de la 18 august 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – E. A.

GREFIER – G. V.

Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror C. P..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe intimata V. I. A., având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii formulate de autoritățile germane și recunoașterea sancțiunii pecuniare privind pe intimat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Cu adresa nr._/2015/LD/11f emisă de Ministerul Justiției – Direcția D. Internațional și Tratate, înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 27.07.2015, sub nr._, s-a înaintat certificatul emis de Oficiul Federal de Justiție la data de 06.05.2015, în vederea punerii în executare a unei pedepse pecuniare în valoare totală de 965 euro aplicate numitei V. I. A..

Suma de bani pe care persoana sus menționată este obligată să o plătească cu titlu de amendă penală – 825 euro și cheltuieli judiciare în cuantum de 140 euro a fost stabilită de către Judecătoria Mennheim prin hotărârea definitivă pronunțată la data de 20.06.2014 în dosarul nr. 28 Cs 408 Js 2172/14 definitivă la data de 01.08.2014, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt, sancționabilă în baza art. 242 alin. 1, art. 27, art. 49 alșin. 1 Cod penal german;, furt, sancționabil în baza art. 242 alin. 1, art. 25 alin. 2 Cod penal german (StGB), art. 1, art. 105 Legea germană referitoare la instanțele pentru tineri

În drept au fost invocate dispozițiile art.233 -247 din Legea nr.302/2004.

Analizând actele dosarului, instanța reține că prin hotărârea definitivă pronunțată la data de 20.06.2014 în dosarul nr. 28 Cs 408 Js 2172/14 definitivă la data de 01.08.2014de către Judecătoria Mennheim, a emis o cerere de recunoaștere a unor sancțiuni pecuniare, debitor fiind numitul V. I. A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt, sancționabilă în baza art. 242 alin. 1, art. 27, art. 49 alșin. 1 Cod penal german;, furt, sancționabil în baza art. 242 alin. 1, art. 25 alin. 2 Cod penal german (StGB), art. 1, art. 105 Legea germană referitoare la instanțele pentru tineri.

În fapt, în sarcina susnumitului s-au reținut următoarele:

Pe data de 07.12.2013, în jurul orei 12.00 două persoane urmărite penal separat au sustras din spațiul comercial al magazinului de modă Peek & Cloppenburg KS, 03, 2-8,_ Mannheim două haine de piele de marca „Camp D.” în valoare totală de 998 euro, cu scopul de a și le însuți fără să le plătească. Persoana în cauză, știind că se comitea un furt, a ajutat aceste persoane postându-se în fața uneia dintre ele pe când aceasta îndepărta etichetele de siguranță antifurt de pe haine, pentru a evita descoperirea faptei. În afară de aceasta persoana în cauză a stat de pază pentru a observa dacă se apropie cineva și a putea avertiza persoanele care o însoțeau. Pe data de 19.11.2013 în jurul orei 13:22 persoana în cauză a furat din spațiul comercial al magazinului Media Markt, situat pe adresa Floβwörthstraβe 65,_ Mannheim, Neckarau un aparat de fotografiat marca Samsung în valoare de 111,00 euro.

Natura și calificarea juridică a infracțiunii (infracțiunilor) și dispoziția legală/codul aplicabil pe baza cărora a fost pronunțată decizia:

Complicitate la furt, sancționabilă în baza art. 242 alin. 1, art. 27, art. 49 alșin. 1 Cod penal german; furt, sancționabil în baza art. 242 alin. 1, art. 25 alin. 2 Cod penal german (StGB), art. 1, art. 105 Legea germană referitoare la instanțele pentru tineri.

Sancțiunea pecuniară a fost stabilită pentru o faptă o faptă penală în temeiul legii statului emitent.

Verificând documentele înaintate de către autoritatea statului emitent, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale de recunoaștere si executare a unor sancțiuni pecuniare aplicate într-un stat membru al Uniunii Europene (art.233 și urm. din Legea nr.302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală).

Astfel, în principal, instanța constată că hotărârea prin care s-a stabilit sancțiunea pecuniară a fost luată de o autoritate judecătorească a statului german, respectiv Judecătoria Mennheim emisă de instanța judecătorească germană este definitivă la data de 01.08.2014, iar această hotărâre nu a fost executată în statul emitent.

Intimatul a fost informat – în conformitate cu legislația statului emitent - cu privire la dreptul său de a contesta cauza și de termenul unei asemenea căi de atac.

Instanța retine, de asemenea, că fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea pecuniară este incriminată ca infracțiune și în legislația statului român, ca infracțiunea de furt calificat prev. de art.228-229 alin.1 C.pen. (fapta este prevăzută în legislația penală a statului emitent - art.242 alin.1, art. 53 din Codul penal german) și complicitate la furt, sancționabilă în baza art. 242 alin. 1, art. 27, art. 49 alșin. 1 Cod penal german.

Pentru aceste motive, în temeiul art.233 și urm. din Legea nr.302/2004 republicată, instanța va admite cererea de recunoaștere și executare a unei hotărâri definitive privindu-l pe intimatul-debitor V. I. A..

Va dispune executarea pedepsei pecuniare la care a fost obligat debitorul V. I. A. prin hotărârea definitivă pronunțată la data de 20.06.2014 în dosarul nr.28 Cs 408 Js 2172/2014 al Judecătoriei Manheim Germania, definitivă la data de 1.08.2014 și anume la plata sumei de 965 Euro, în echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data de 1.08.2014

Instanța reamintește că, potrivit art.243 si art.246 din lege, executarea este guvernată de legea română și doar autoritățile române au competenta de a decide asupra procedurilor de executare, fondurile obținute din prezenta executare făcându-se venit la bugetul de stat.

Instanța atrage atenția intimatului-debitor că în cazul în care se va sustrage cu rea-credință de la executarea acestor sancțiuni pecuniare se va putea dispune înlocuirea amenzii cu închisoarea, în condițiile art.63 ind.1 C.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art.233 și urm. din Legea nr.302/2004 republicată, admite cererea autorităților germane de recunoaștere și executare a unei hotărâri definitive privindu-l pe intimatul-debitor V. I. A. domiciliată în sector 5, București, .. 31, ., ..

Dispune executarea pedepsei pecuniare la care a fost obligat debitorul V. I. A. prin hotărârea definitivă pronunțată la data de 20.06.2014 în dosarul nr.28 Cs 408 Js 2172/2014 al Judecătoriei Manheim Germania, definitivă la data de 1.08.2014 și anume la plata sumei de 965 Euro, în echivalentul în lei la cursul B.N.R. din data de 1.08.2014.

Comunică extras al prezentei hotărâri organelor fiscale competente, în vederea executării.

Cheltuieli judiciare, în sarcina statului.

Cu apel în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 18.08.2015

Președinte, Grefier,

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECTIA I PENALĂ

București, ..5, sector 4

Fax_,

http://www.portal.just.ro, e-mail:_

Operator de date cu caracter personal înreg. sub nr.2891

Dosar nr._

Data emiterii: ………………

CĂTRE

MINISTERUL JUSTIȚIEI

Serviciul Cooperare Judiciară internațională în materie penală

Urmare a adresei dvs. nr. _/2015/LD/11f, vă transmitem o copie a sentinței penale nr. 1628/2015, pronunțată de această instanță în dosarul nr._ , prin care a fost admisă cererea de recunoaștere și executare a unor hotărâri definitive privindu-l pe intimata-debitoare V. I. A. formulată de autoritățile germane.

Vă mulțumim pentru colaborare.

JUDECĂTOR, GREFIER,

E. A. G. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 1628/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI