Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 835/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 835/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 03-11-2015

ROMANIA

Judecătoria S. Județul O.

Dosar nr._

Sentința penală nr. 835

Ședința publică din data de: 03.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D. P.

Grefier: B. I. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect cerere de contestație la executare conform art. 598 NCPP, formulată de persoana condamnată O. C. C., în prezent deținut în Penitenciarul C..

Dezbaterile au avut loc in ședință publica de la data de 02.11.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoz. art. 391 alin. 2 C.p.p., a amânat pronunțarea la această dată, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 12.10.2015 sub nr._, petentul condamnat O. C. C. în prezent deținut în Penitenciarul C., a formulat contestație la executarea pedepsei.

La termenul din data de 03.11.2015 se constată că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă că persoana condamnată nu își însușește cererea formulată. De asemenea a fost atașată copia mandatului în executarea căruia se află persoana condamnată.

Potrivit dispozițiilor art. 599 alin. 3 din Codul de procedură penală – Cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta.

Față de această împrejurare, în raport de susținerile contestatorului, instanța va lua act că petentul condamnat O. C. C. nu își însușește cererea având ca obiect contestație la executare.

În baza art. 275 alin 2 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act că petentul condamnat O. C. C., născut la data de 20.05.1984, în prezent deținut în Penitenciarul C., nu își însușește cererea.

În baza art.275 alin 2 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. P. B. I. C.

Red. PD

Tehnored. PD/IM

4 ex./19.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 835/2015. Judecătoria SLATINA