Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 935/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 935/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 03-12-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

Dosar nr. 8984/311/2015

SENTINȚA PENALĂ nr. 935

Ședința publică din data de 03.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. N. C.

Grefier: T. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina

a fost reprezentat de procuror M. I.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare (art. 598 C.pr.pen.) formulată de către judecătorul delegate cu executările penale din cadrul Judecătoriei Slatina, privind persoana condamnată P. G., fiul lui N. și F., născut la data de 17.10.1983, în prezent deținut în Penitenciarul C., județul D..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns persoana condamnată P. G., aflat în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu C. A. C., în substiutirea d-nei avocat C. E., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1338/2015 depusă la fila 22 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Slatina, după care,

Se depune la dosar delegație de substituire de către dl avocat C. A. pentru d-na avocat C. E..

Se acordă posibilitatea avocatului să ia legătura cu persoana condamnată aflată în detenție pentru pregătirea apărării.

Instanța întreabă procurorul și persoana condamnată dacă au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că prin decizia penală nr. 1390/28.10.2015 a Curții de Apel C., a fost dedusă din perioada detenției aplicată condamnatului P. G., în mod eronat de la 04.06.2014, corect fiind de la 10.06.2014 la zi, așa cum s-a stabilit prin sentința penală nr. 528/28.05.2015 a Judecătoriei Slatina, aspect ce rezultă din cuprinsul contestației la executare, înțelege să ivoce excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Slatina și declinarea soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel C..

Instanța pune în discuție excepția necopetenței materiale a Judecătoriei Slatina, invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Avocatul persoanei condamnate solicită, de asemenea, admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de apel C..

Persoana condamnată P. G. arată că este de acord cu concluziile avocatului.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Slatina, invocată de reprezentantul Ministerului Public.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._, judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Judecătoriei Slatina, în baza art. 554 NCpp rap. la art. 598 alin. 1 lit. c NCpp a formulat contestație la executare privind executarea sentinței penale nr. 528/28.05.2015 dată de Judecătoria Slatina în dosar nr._, definitivă prin dec.pen. nr. 1390/28.10.2015 a Curții de Apel C., privind pe numitul P. Gheorqhe, fiul lui N. și F., născut la data de 17.10.1983, în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în ., CNP_.

În motivare arată că în fapt, prin sentința penală nr. 528/28.05.2015 a Judecătoriei Slatina - dosar nr._, inc. P. G., fiul lui N. și F., născut la data de 17.10.1983, în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în ., CNP_ a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție, fiind dedusă din pedeapsă perioada detenției de la data de 22.10.2013 la 03.04.2014 și perioada de la 10.06.2014, la zi. Cu apel.

Prin dec.pen. nr. 1390/28.10.2015 a Curții de Apel C., a fost desființată sentința penală în parte și, în final, inculpatul P. G. urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenție, fiind dedusă din perioada detenției perioada de la data de 22.10.2013 la 03.04.2014 și, în mod eronat, perioada de la 04.06.2014, la zi, corect fiind de la 10.06.2014, la zi.

A fost emis MEPÎ nr. 603/28.10.2015 la Penitenciarul C., unde inculpatul este încarcerat, pentru pedeapsa de 8 ani închisoare.

Având în vedere cele expuse mai sus, s – a solicitat deducerea corectă din pedeapsa de 8 ani închisoare dată prin sentința penală nr. 528/28.05.2015 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin dec.pen. nr. 1390/28.10.2015 a Curții de Apel C., a perioadei de la 10.06.2014, la zi.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. c NCpp.

Au fost anexate, în copie, sentința de condamnare, MEPÎ și adresa N_/PCDJ/03.11.2015.

Analizând excepția necompetenței materiale invocată de către procuror, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța constată că aceasta este întemeiată urmând a fi admisă.

În acest sens, instanța constată că cererea de deducere din perioada de detenție stabilită prin decizia penală nr. 1390/28.10.2015 a Curții de Apel C. a perioadei reținerii și arestării preventive a persoanei condamnate P. G., poate fi asimilată cazului de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. c din Codul de procedură penală în varianta existenței unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, instanța care a pronunțat hotărârea, respectiv Curtea de Apel C., urmând să rezolve această nelămurire care ar trebui să aibă ca efect stabilirea perioadei corecte de detenție pe care urmează să o execute persoana condamnată P. G..

Pentru aceste motive, și văzând și dispozițiile art. 598 alin. 2 din Codul de procedură penală potrivit cu care contestația se face, în cazul prevăzut la alin. 1 lit. c, la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, instanța, în baza art. 47 alin. 1 și art. 50 din Codul de procedură penală, va admite excepția privind necompetenta materială a Judecătoriei Slatina invocată de către reprezentantul Ministerului Public și va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare în favoarea Curții de Apel C., jud. D..

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute în vedere la soluționarea contestației de către Curtea de Apel C., jud. D.. Onorariul cuvenit avocatului din oficiu, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției(delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1338/2015 – avocat C. E.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 47 alin. 1 din Codul de procedură penală și art. 598 alin. 1 lit. c din Codul de procedură penală, admite excepția privind necompetenta materială a Judecătoriei Slatina invocata de către reprezentantul Ministerului Public.

În baza art. 50 C.p.p dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare în favoarea Curții de Apel C., jud. D..

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute în vedere la soluționarea contestației de către Curtea de Apel C., jud. D.. Onorariul cuvenit avocatului din oficiu, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției(delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1338/2015 – avocat C. E.).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

C. N.-C. T. D.

Red. CNC

Tehnored. CNC/IM

2 ex./04.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 935/2015. Judecătoria SLATINA