Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 559/2015. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 559/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 15-06-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
PENAL
DOSAR NR._
Sentința penală nr. 559
Ședința publică de la 15.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. P.
Grefier: B. I. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Ș. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare conform art. 595 C.p. formulată de către petentul condamnat O. P., născut la data de 27.09.1981, în prezent deținut in Penitenciarul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns persoana condamnată.
Procedura de citare legală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care:
Se constată depusă la dosar adresa emisă de Penitenciarul C. din care rezultă faptul că persoana privată de libertate își însușește cererea ce face obiectul prezentului dosar.
Instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei S. de a soluționa prezenta cauză și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului D..
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că este de acord cu declinarea cauzei în favoarea Tribunalului D..
Instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 26.05.2015 sub nr._, petentul condamnat O. P., în prezent deținut în Penitenciarul C., a formulat contestație la executarea pedepsei.
Din actele de la dosar a rezultat că deținutul O. P. se află în Penitenciarul C..
Instanța analizând cererea petentului prin prisma dispoz. art. 47 alin. 3 C.p.p. si art. 597 alin 6 C.p.p. va declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul O. P. în favoarea Tribunalului D., întrucât prin dispozițiile legale mai sus menționate se stabilește o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de deținere (Penitenciarul C.) din momentul formulării unei asemenea cereri, respectiv instanța mai sus menționată, având în vedere că petentul contestă sentința penală nr. 3/2014 pronunțată de Tribunalul D., prin care a fost condamnat în fond pentru săvârșirea unei infracțiuni de competența acestei instanțe.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute in vedere la soluționarea contestației de către Tribunalul D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art 47 alin 3 C.p.p. si art 597 alin 6 C.p.p. admite excepția privind necompetenta teritoriala a Judecătoriei S. invocata de instanță din oficiu.
În baza art. 50 C.p.p. dispune declinarea competentei de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulata condamnatul O. P., născut la data de 27.09.1981, în prezent deținut in Penitenciarul C., in favoarea Tribunalului D..
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi avute in vedere la soluționarea contestației de către Tribunalul D..
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER,
D. P. B. I. C.
Red. DP
Tehnored. IM
4 ex./25.06.2015
| ← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 557/2015. Judecătoria SLATINA | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 561/2015.... → |
|---|








