Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 785/2015. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 785/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 22-10-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SLATINA
Dosar nr. 7837/311/2015
SENTINȚA PENALĂ nr. 785
Ședința publică din data de 22.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. N. C.
Grefier: T. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina
a fost reprezentat de procuror M. I.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare (art. 598 NC.p.p), formulată de condamnata R. I. A., fiul lui A. și G., născut la data de 23.04.1985, în prezent deținut în Penitenciarul C..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns condamnatul R. I. A., aflat în stare de deținere.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței condamnatul R. I. A. a precizat că nu a formulat cererea cu a cărei soluționare este învestită instanța și nu și-o însușește.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanței să ia act de manifestarea de de voință a petentului, în sensul că nu-și însușește cererea.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 05.10.2015 sub nr._, petentul condamnat R. I.-A., în prezent deținut în Penitenciarul C., a formulat contestație la executarea pedepsei.
La termenul din data de 22.10.2015, petentul R. I. A. a declarat că nu își însușește cererea depusă la dosarul cauzei.
Față de această împrejurare, în raport de susținerile contestatorului, instanța va lua act că petentul condamnat R. I.-A. nu își însușește cererea ce face obiectul prezentului dosar.
În baza art. 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate rămân in sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petentul condamnat R. I. A., fiul lui A. și G., născut la data de 23.04.1985, în prezent deținut în Penitenciarul C., nu își însușește cererea având ca obiect contestație la executare.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. N. C. T. D.
Red. CNC
Tehnored. CNC/IM
4 ex./09.11.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 783/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 786/2015.... → |
|---|








