Distrugere. Art.253 NCP. Sentința nr. 412/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 412/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 29-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. JUDEȚUL O.

PENAL

Dosar nr._

Sentința penală nr. 412

Ședința publică din data de: 29.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: P. R. I.

Grefier: M. M. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S.

Pe rol solutionarea cauzei penale privind pe inculpatul D. N. trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infr prev de art. 253 alin 1 C.p cu aplic art. 41 și art. 5 C.p prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecătoria S. nr. 586/P/2014 din data de 10.06.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul personal, lipsind persoana vătămată C. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la dosarul cauzei a fost depus un înscris din partea persoanei vătămate.

Instanța a învederat faptul că din înscrisului atașat la dosarul cauzei în formă autentică rezultă că persoana vătămată își retrage plângerea prealabilă formulată în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat să se ia act de încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile și obligarea părților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul a învederat faptul că este de acord cu încetarea procesului penal și că nu mai dorește continuarea procesului penal.

J U D E C A T A

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria S. la data de 10.06.2014 în dosarul nr 586/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului D. N. pentru savirsirea infractiunii de distrugere prev de art 253 alin 1 Cod penal cu aplic art 41 si art 5 Cod penal.

Din cuprinsul actului de sesizare rezulta ca inculpatul D. N. ar fi distrus prin pasunare cu animalele cultura de rapita apartinand persoanei vatamate C. I. din loc. Scornicesti jud O..

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plangerea si declaratia persoanei vatamate, declaratii martori, declaratii inculpat, procesul verbal intocmit de reprezentantii Primariei or Scornicesti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria S. la data de 13.06.2014 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 28.07.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

Organele de urmarire penala au fost sesizate de catre persoana vatamata C. I. cu privire la faptul ca in data de 14.01.2014 l-a surprins pe inculpatul D. N. in timp ce pasuna cu animalele o cultura de rapita ce ii apartine pe care a distrus-o.

La termenul din data de 29.04.2015 persoana vatamata C. I. a inaintat o declaratie notariala precizand ca isi retrage plangerea formulata impotriva inculpatului pentru savarsirea infractiunii de distrugere.

Potrivit dispoz 158 alin 1 N Cod penal retragerea plangerii prealabile poate interveni pana la pronuntarea unei hotarari definitive, in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile.

A. 2 al aceluiasi articol stabileste ca retragerea plangerii prealabile inlatura raspunderea penala a persoanei cu privire la care plangerea a fost retrasa.

Avand in vedere manifestarea de vointa a persoanei vatamate in baza art 396 alin 1 si 6 rap la art 16 alin 1 lit g Cod procedura penala va inceta procesul penal avand ca obiect savarsirea de catre inculpatul D. N. infractiunii de distrugere prev de art 253 alin 1 Cod penal pentru care s-a dispus trimiterea in judecata ca urmare a retragerii plangerii prealabile.

Vazind si disp art 275 alin 1 pct 2 lit b c.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

În baza art. 396 alin 1 si 6 rap la art 16 alin 1 lit g Cod procedura penala inceteaza procesul penal avand ca obiect savarsirea infractiunii de distrugere prev de art 253 alin 1 Cod penal de catre inculpatul D. N. fiul lui F. si F. nascut la 07.09.1950 in or. Scornicesti jud O. domiciliat in Scornicesti, ., CNP_ ca urmare a retragerii plangerii prealabile de catre persoana vatamata C. I. domiciliat in Scornicesti, ..

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C.p.p. obligă persoana vatamata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel la Curtea de Apel C. în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 29.04.2015.

P. GREFIER

P. R. IULIANMORARU M. C.

Tehnored. I.M.

Ex. 5

30.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Distrugere. Art.253 NCP. Sentința nr. 412/2015. Judecătoria SLATINA