Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 312/2015. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 312/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 23-03-2015
Dosar nr._
ROMANIA
Judecătoria S. Județul O.
Sentința penală nr. 312
Ședința separată nepublică din 23.03.2015
Președinte –D. P.
Grefier - B. I. C.
Ministerul Public reprezentat de D. F.
Procuror la P. de pe lângă Judecătoria S.
Pe rol judecarea cauzei penale pornită prin Rechizitoriul nr. 5793/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. împotriva inculpaților M. F. A., V. G. A. și G. I. G. zis „B.”, trimiși în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 113 și urm. C.pen. și art. 77 lit. a C.pen., toate cu aplic. art. 5 C.pen.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 16.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 alin. 2 C.proc.pen., a amânat pronunțarea pentru data de 23.03.2015.
INSTANȚA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. nr. 5793/P/2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei S. sub nr._, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații minori M. F. A., V. G. A. și G. I. G. zis „B.”, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 113 și urm. C.pen. și art. 77 lit. a C.pen., toate cu aplic. art. 5 C.pen.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că în data de 23.09.2013, în intervalul orar 13.00 – 13.45, inculpații minori M. F. A., V. G. A. și G. I. G. zis „B.”, prin spargerea geamului de la portiera dreaptă față a autoturismului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_, proprietatea persoanei vătămate S. I. din mun. D., jud. V., ce se afla parcat pe . mun. S., au sustras din torpedou suma de 3.500 lei și de pe bancheta din spate, două baxuri a 10 kg fiecare cu pulpe de pui, un bax cu 20 kg pește congelat și un cântar electronic, cauzând un prejudiciu în valoare de 5.000 lei nerecuperat.
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 19.01.2015, în baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 5793/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. privind pe inculpații M. F. A., V. G. A. și G. I. G. zis „B.”, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Prin același act s-a dispus începerea judecății cauzei cu privire la inculpații M. F. A., V. G. A. și G. I. G. zis „B.”.
Pe parcursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpații care au recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, nu au contestat probele administrate la urmărirea penală; a fost audiată persoana vătămată S. I., care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5000 lei daune materiale pentru prejudiciul cauzat și cheltuieli de judecată conform înscrisurilor depuse; au fost audiate părțile responsabile civilmente V. G., Mustata A. E. care au fost de acord să achite prejudiciul cauzat.
Tot pe parcursul cercetării judecătorești, la solicitarea instanței s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului G. I.-G..
Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Inculpații M. F. A., V. G. A. și G. I. G. zis „B.” erau minori la data săvârșirii faptei având vârste între 15 și 17 ani, toți locuind în mun. S., județul O..
În fapt, la data de 23.09.2013, în intervalul orar 13.00 – 13.45, inculpații minori M. F. A., V. G. A. și G. I. G. zis „B.”, prin spargerea geamului de la portiera dreaptă față a autoturismului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_, proprietatea persoanei vătămate S. I. din mun. D., jud. V., ce se afla parcat pe . mun. S., au sustras din torpedou suma de 3.500 lei și de pe bancheta din spate, două baxuri a 10 kg fiecare cu pulpe de pui, un bax cu 20 kg pește congelat și un cântar electronic, cauzând un prejudiciu în valoare de 5.000 lei nerecuperat.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate S. I., proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, proces-verbal de conducere în teren și planșa foto, declarații inculpați, raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1319/A/50 emis de SJML O., alte înscrisuri.
În drept, fapta inculpaților minori M. F. A., V. G. A. și G. I. G. zis „B.”, care în data de 23.09.2013, în intervalul orar 13.00 – 13.45, prin spargerea geamului de la portiera dreaptă față a autoturismului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_, proprietatea persoanei vătămate S. I. din mun. D., jud. V., ce se afla parcat pe . mun. S., au sustras din torpedou suma de 3.500 lei și de pe bancheta din spate, două baxuri a 10 kg fiecare cu pulpe de pui, un bax cu 20 kg pește congelat și un cântar electronic, cauzând un prejudiciu în valoare de 5.000 lei nerecuperat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 113 și urm. C.pen. și art. 77 lit. a C.pen., toate cu aplic. art. 5 C.pen.
Instanța reține că în raport de dispozițiile art. 74 C.p. și 113 și urm. C.p. față de inculpații minori se impune luarea unei măsuri educative neprivative de libertate ținând seama de dispozițiile art. 114 alin. 1 C.p., în care se prevede că „față de minorul care la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate” și în mod excepțional o măsură privativă de libertate când anterior mai săvârșise o infracțiune pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată sau când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoare de 7 ani sau mai mare.
Instanța reține că în speță sunt aplicabile dispoz. art. 114 alin. 1 Cod penal în condițiile în care inculpații minori deși li s-au mai aplicat amenzi administrative, nu au fost sancționați cu alte măsuri educative conform noii reglementări.
În raport de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol social creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs prin infracțiune, de conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal a inculpaților, de nivelul de educație al inculpaților și situația familială și socială a acestora, instanța apreciază că măsura educativă a asistării zilnice prevăzute de art. 120 Cod penal este de natură să realizeze scopul preventiv educativ al legii penale și să contribuie la reeducarea celor trei inculpați minori, urmând să dispună față de aceștia să respecte mai multe obligații din cele prevăzute de art. 121 alin. 1 C.p.
În baza art. 115 lit. d și art. 120 C.p. va aplica inculpaților minori M. F. A., V. G. A., G. I. G. zis „B.”măsura educativă a asistenței zilnice pe o perioadă de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 113 și urm. C.pen. și art. 77 lit. a C.pen., toate cu aplic. art. 5 C.pen.
În baza art. 121 alin. 1 C.p. va obliga inculpații ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la S. de Probațiune O. la datele fixate de acesta;
- să nu depășească fără acordul Serviciului de Probațiune O., granițele județului O..
Va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.
Conform art. 121 alin. 3 C.p. supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune O..
Potrivit art. 1357 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a fost cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a fost cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, întrucât inculpații se fac vinovați de săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii materiale, existând o strânsă legătură cauzală între fapta ilicită a inculpaților și prejudiciul cauzat părții civile, fapt pentru care în baza art. 19 și 397 C.p.p. va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. I. și va obliga inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 5000 lei către aceasta, cu titlu daune materiale, ținând seama și de manifestarea de voință a inculpaților de a achita prejudiciul cauzat.
În baza art. 276 al. 2 și 4 C.p.p. va obliga pe inculpați in solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de câte 233 lei cheltuieli de judecată către partea civilă, reprezentând onorariu avocat.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. va obliga fiecare dintre inculpații M. F. A. in solidar cu partea responsabila civilmente M. G., V. G. A., în solidar cu partea responsabilă civilmente V. G. și G. I. G., in solidar cu partea responsabila civilmente G. I. la plata sumei de câte 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 274 alin.1 teza finala C.p.p. onorariile aparatorilor din oficiu, av. Peda R. C. (delegație pentru asistenta juridica obligatorie nr. 1400/2014 ), av. Rachieru R. Nicușor (delegație pentru asistenta juridica obligatorie nr. 1401/2014 ) si av. S. S. G. (delegație pentru asistenta juridica obligatorie nr. 1402/2014 ) in cuantum de câte 300 lei rămân in sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
I. În baza art. 115 lit. d și art. 120 C.p. aplică inculpatului minor M. F. A., fiul lui G. și Anișoara, născut la data de 11.06.1997 în mun. S., jud. O., posesor al CI . nr._ eliberată de SPCLEP S., de cetățenie română, studii 7 clase, elev la Școala Generală nr. 1 S., domiciliat în mun. S., .. 77, jud. O., fără antecedente penale, CNP –_, măsura educativă a asistenței zilnice pe o perioadă de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 113 și urm. C.pen. și art. 77 lit. a C.pen., toate cu aplic. art. 5 C.pen.
În baza art. 121 alin. 1 C.p. obligă inculpatul ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la S. de Probațiune O. la datele fixate de acesta;
- să nu depășească fără acordul Serviciului de Probațiune O., granițele județului O. .
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.
Conform art. 121 alin. 3 C.p. supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune O..
II. În baza art. 115 lit. d și art. 120 C.p. aplică inculpatului minor V. G. A., fiul lui G. și S., născut la data de 01.07.1998 în mun. S., jud. O., de cetățenie română, necăsătorit, fără studii, fără ocupație, domiciliat în mun. S., ., jud. O., fără antecedente penale, CNP –_, măsura educativă a asistenței zilnice pe o perioadă de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 113 și urm. C.pen. și art. 77 lit. a C.pen., toate cu aplic. art. 5 C.pen.
În baza art. 121 alin. 1 C.p. obligă inculpatul ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la S. de Probațiune O. la datele fixate de acesta;
- să nu depășească fără acordul Serviciului de Probațiune O., granițele județului O. .
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.
Conform art. 121 alin. 3 C.p. supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune O..
III. În baza art. 115 lit. d și art. 120 C.p. aplică inculpatului minor G. I. G. zis „B.”, fiul lui natural și F.-M., născut la data de 07.09.1997 în mun. S., jud. O., de cetățenie română, studii 7 clase, fără ocupație, domiciliat în mun. S., ., jud. O., fără antecedente penale, CNP –_, măsura educativă a asistenței zilnice pe o perioadă de 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 113 și urm. C.pen. și art. 77 lit. a C.pen., toate cu aplic. art. 5 C.pen.
În baza art. 121 alin. 1 C.p. obligă inculpatul ca pe durata executării măsurii educative să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la S. de Probațiune O. la datele fixate de acesta;
- să nu depășească fără acordul Serviciului de Probațiune O., granițele județului O. .
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 C.p. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative în cazul nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.
Conform art. 121 alin. 3 C.p. supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune O..
În baza art. 19 și 397 C.p.p. admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. I. domiciliat în D., Aleea Trandafirilor, ., ., județul V. și obligă inculpații în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 5000 lei către aceasta, cu titlu daune materiale.
În baza art. 276 al. 2 și 4 C.p.p.obligă pe inculpați in solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de câte 233 lei cheltuieli de judecată către partea civilă, reprezentând onorariu avocat.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă fiecare dintre inculpații M. F. A. in solidar cu partea responsabila civilmente M. G., V. G. A., în solidar cu partea responsabilă civilmente V. G. și G. I. G., in solidar cu partea responsabila civilmente G. I. la plata sumei de câte1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 274 alin.1 teza finala C.p.p. onorariile aparatorilor din oficiu, av. Peda R. C. (delegație pentru asistenta juridica obligatorie nr. 1400/2014 ), av. Rachieru R. Nicușor (delegație pentru asistenta juridica obligatorie nr. 1401/2014 ) si av. S. S. G. (delegație pentru asistenta juridica obligatorie nr. 1402/2014 ) in cuantum de câte 300 lei rămân in sarcina statului.
Cu drept de apel la Curtea de Apel C. în termen de 10 zile conform dispozițiilor art. 410 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.03.2015.
Președinte, Grefier,
D. P. B. I. C.
Red. DP
Tehnored. IM
7 ex./02.04.2015
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 410/2015.... → |
|---|








