Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 907/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 907/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 25-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. JUDEȚUL O.

PENAL

Dosar nr._

Sentința penală nr. 907

Ședința publică din data de: 25.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: P. R. I.

Grefier: M. M. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S.

Pe rol solutionarea cauzei penale privind pe inculpata G. M. trimisă în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 228 alin. (1) și (3) din Codul penal și de art. 92 alin. (2) din Legea 123/2012, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecătoria S. nr. 4006/P/2014 din data de 30.09.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpata personal lipsind reprezentantul părții civile . C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța a adus la cunoștința inculpatei dispozițiile art. 374 alin 4 C.p.p.

Inculpataa fost ascultată cu privire la dispozițiile art. 374 alin 4 C.p.p, a căror aplicare o solicită, declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că este de acord cu solicitarea inculpatei privind aplicarea procedurii simplificate.

Instanța în condițiile art. 375 alin 1 C.p.p a admis cererea inculpatei privind aplicarea dispozițiilor art. 374 alin 4 C.p.p precizând că se va urma procedura simplificată și nu se mai procedează la readministrarea probelor din cursul urmăririi penale sau administrarea unor probe noi pe latură penală cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

Potrivit art. 387 alin 1 C.p.p, instanța a întrebat procurorul și inculpata dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.

Nemaifiind formulate alte cereri în condițiile art. 387 alin 2 C.p.p. s-a declarat terminată cercetarea judecătorească și s-a dispus trecerea la dezbateri potrivit art. 388 alin 1 C.p.p.

Reprezentantul Ministerului Public a prezentat pe scurt situația de fapt reținută prin rechizitoriu precizând că din probele administrate în cauză rezultă vinovăția inculpatei. A solicitat condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infr prev de art.228 alin. (1) și (3) din Codul penal și de art. 92 alin. (2) din Legea 123/2012, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal iar ca modalitate de executare-amânarea aplicării pedepsei fiind aptă să ducă la îndreptarea inculpatei. De asemenea a solicitat obligarea inculpatei la plata prejudiciului cauzat și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpata, având ultimul cuvânt, potrivit disp. art. 389 alin 1 C.p.p, a arătat că nu mai are nimic de adăugat.

J U D E C A T A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe linga Judecatoria S. 4006/P/2014 din 30.09.2015 inregistrat pe rolul Judecatoriei S. sub nr._ s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatei G. M. pentru savirsirea infractiunilor de:

- furt de energie electrica prev de art 228 alin 1 si 3 Cod penal

- executarea sau folosirea de instalatii clandestine in scopul racordarii directe la retea sau pentru ocolirea echipamentelor de masurare fapta prev de art 92 alin 2 din Legea 123/2012 privind energia electrica si gaze naturale

cu aplic art 38 alin 1 Cod penal

Din continutul actului de sesizare rezultă că inculpata G. M. s-a racordat ilegal la rețeaua de energie electrică printr-o instalație improvizată și a sustras energie electrică din rețeaua de joasă tensiune a părții vătămate . C., cauzând un prejudiciu de 7500,26 lei lei.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii; procesul verbal de predare primire a actelor de constatare, nota de constatare nr_/23.07.2014, declarații martori; declarații inculpat, inscrisuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria S. la data de 06.10.2015 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 25.11.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aceasta recunoscand in totalitate faptele comise solicitand ca judecata sa aiba loc doar in baza probelor administrate la urmarirea penala.

In aparare inculpata nu a solicitat probe cu inscrisuri in circumstantiere.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 23.07.2014, reprezentanții S.C. C. DISTRIBUȚIE SA - Departamentul NTL au efectuat o verificare la locuinta inculpatei G. M. din mun S. identificand o instalatie electrica clandestina si improvizata racordata direct la reteaua operatorului de distributie in urma unei interventii neautorizate, energia electrica consumata nefiind facturata de furnizor.

Cu aceasta ocazie, reprezentanții S.C. C. DISTRIBUTIE in prezenta inculpatei au identificat mai multi receptori de energie electrica mentionati in cuprinsul notei de constatare nr_/23.07.2014.

In cursul urmaririi penale au fost auditi ca martori I. D. C. si R. I., acestia declarand ca au identificat la locatia sus mentionata o instalatie electrica improvizata cu ajutorul careia se sustragea energie electrica de la distribuitorul autorizat.

Prejudiciul cauzat este in cuantum de 7500,26 lei lei, suma cu care . se constituie parte civilă în cauză.

Săvârșirea faptelor rezultă și din declarațiile martorilor audiati in cauza prezenti la efectuarea controlului de către reprezentanții S.C. C. DISTRIBUȚIE SA - Departamentul NTL, nota de constatare nr_/23.07.2014, declaratiile inculpatei, inscrisuri.

Inculpata G. M. a recunoscut in cursul urmaririi penale ca s-a racordat fara drept la reteaua de energie electrica fara a deține contract de furnizare a energiei electrice.

In cursul cercetarii judecatoresti, inculpata a recunoscut in totalitate savarsirea infractiunilor pentru care a fost cercetata, solicitand ca judecata sa aiba loc doar in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, manifestandu-si disponibilitatea de a achita prejudiciul cauzat partii civile.

In raport de probele administrate in cauza, instanta apreciaza ca faptele inculpatei G. M. care, s-a racordat direct la rețeaua de energie electrică printr-o instalație improvizată și a sustras energie electrică din rețeaua de joasă tensiune a părții vătămate . C., cauzând un prejudiciu in cuantum de 7500,26 lei lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de

- furt de energie electrica prev de art 228 alin 1 si 3 Cod penal

- executarea sau folosirea de instalatii clandestine in scopul racordarii directe la retea sau pentru ocolirea echipamentelor de masurare fapta prev de art 92 alin 2 din Legea 123/2012 privind energia electrica si gaze naturale

cu aplic art 38 alin 1 Cod penal fapte ce fac obiectul rechizitoriului 31/P/2014 din 18.11.2014

Elementul material al infractiunii de furt consta in actiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenția unei alte persoane.

Prin a lua se înțelege a scoate bunul din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenția căreia se găsea bunul, așa încât aceasta va înceta să mai aibă la dispoziția sa bunul luat, deci prin acțiunea de sustragere se schimbă situația premisă, adică starea de fapt a bunului sub raportul poziției sale în sfera de stăpânire în care se afla anterior săvârșirii acțiunii de luare.

Potrivit dispozițiilor art. 539 din codul civil sunt bunuri mobile bunurile pe care legea nu le consideră imobile, iar potrivit alineatului doi al aceluiași articol sunt bunuri mobile și undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum și energia de orice fel produse, captate și transmise, în condițiile legii, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora.

De asemenea, conform art. 228 alin. 3 din codul penal se consideră bunuri mobile și orice energie care are o valoare economică, astfel că poate reprezenta obiect material al infracțiunii de furt și energia electrică.

Pentru existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii de furt trebuie să fie îndeplinite trei cerințe esențiale și anume: lucrul sustras să fie un bun mobil (în cauză acesta este reprezentat de energia electrică sustrasă de inculpat), acest bun să se fi aflat în posesia sau detenția unei alte persoane (energia electrică se afla în posesia distribuitorului de energie electrică S.C. C. DISTRIBUȚIE S.A. C., inculpata nefiind racordată la rețea) și luarea să se fi făcut fără consimțământul celui deposedat (racordarea și sustragerea energiei electrice din rețeaua de distribuție a fost făcută de inculpata G. M. în mod fraudulos și ilegal, fără acordul societății de distribuție).

Urmarea imediată în cazul infracțiunii de furt de energie electrică constă în deposedarea posesorului, respectiv a S.C. C. DISTRIBUȚIE S.A. C., de energia electrică și imposedarea inculpatei cu această energie, producându-se astfel un prejudiciu de 7500,26 lei lei .

In ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată, se constată că urmarea imediată, adică schimbarea situației de fapt, prin scoaterea bunului din sfera de stăpânire a celui deposedat și punerea acestuia în imposibilitatea de a mai dispune de acel bun, este consecința directă a acțiunii de luare, de sustragere, această acțiune fiind cauza, iar urmarea imediată efectul.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe, întrucât a prevăzut rezultatul acesteia și 1-a urmărit prin săvârșirea acțiunii.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, prevăzută de art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012, constă i două acțiuni alternative, respectiv de executare sau de folosire a unor instalații clandestine, improvizate create cu scopul de a se racorda direct la rețeaua de distribuție a energiei electrice sau în scopul ocolirii echipamentelor de măsurare.

Inculpata a creat și a folosit o astfel de instalație compusă din conductori electrici în scopul racordării directe la rețeaua de distribuție a S.C. C. DISTRIBUȚIE S.A. C., deoarece nu avea energie electrica.

Furnizarea energiei electrice este activitatea prin care persoana juridică titulară e licență comercializează energie electrică clienților, în baza unui contract, energia lectrică furnizată clientului fiind facturată de către furnizor, conform eglementărilor ANRE și prevederilor legale în vigoare (art. 52 din din legea nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale).

Urmarea imediată constă producerea unei stări de pericol ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale care reglementează domeniul energiei electrice potrivit cărora sunt interzise consumul și furnizarea de energie electrică fără incheierea contractului de furnizare, cu excepția situațiilor reglementate în mod distinct de către autoritatea competentă (art. 52 din din legea nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale).

Intre fapta inculpatei și starea de pericol social există o legătură de cauzalitate are rezultă din însăși săvârșirea acesteia (ex re), aceasta fiind o infracțiune de pericol.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe, întrucât ea a prevăzut rezultatul acesteia și 1-a urmărit prin săvârșirea acțiunii.

Vinovatia inculpatei G. M. este dovedita prin urmatoarele mijloace de proba: procese verbale de constatare a infracțiunii; procese verbale de predare primire a actelor de constatare, note de constatare si adrese emise de C. Romania, declarații martori; declarații inculpat, inscrisuri.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi stabilite în sarcina inculpatei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpata se afla la primul conflict cu legea penala, a recunoscut in cursul urmaririi penale savarsirea faptelor comise, cuantumul prejudiciului si faptul ca acesta nu a fost recuperat.

Pentru aceste motive va stabili pedeapsa de cate 6 luni închisoare în sarcina inculpatei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev de

- furt de energie electrica prev de art 228 alin 1 si 3 Cod penal

- executarea sau folosirea de instalatii clandestine in scopul racordarii directe la retea sau pentru ocolirea echipamentelor de masurare fapta prev de art 92 alin 2 din Legea 123/2012 privind energia electrica si gaze naturale

fapte ce fac obiectul rechizitoriului 31/P/2014 din 18.11.2014

In baza art 38 alin 1 si 39 alin 1 lit b Cod penal contopeste pedepsele aplicate in cea mai grea pedeapsa de 6 luni inchisoare la care va adauga un spor de 2 luni (o treime din cealalta pedeapsa), pedeapsa aplicata in final urmand a fi de 8 luni inchisoare.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, inculpata nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; iar în raport de persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de aceasta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpata nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de probațiune de pe langa Tribunalul O. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe langa Tribunalul O.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

In ceea ce priveste actiunea civila formulata de . C. instanta constata ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale in sensul ca prin actiunile ilicite ale inculpatei s-au cauzat partii civile prejudicii ce se impun a fi reparate existand legatura de cauzalitate intre faptele ilicite si prejudiciul si forma de vinovatie a inculpatei sub forma intentiei directe.

Instanta apreciaza ca prejudiciul stabilit de partea civila este pe deplin dovedit prin inscrisurile existente stabilindu-se valoarea energiei electrice consumata de catre inculpata, avand in vedere si disponibilitatea acesteia de a achita prejudiciul.

Astfel in baza art 25 si 397 c.p..p. va admite actiunea civila formulata de partea civila S.C. C. DISTRIBUTIE SA și va obliga inculpata către aceasta la plata sumei de 7500,26 lei lei reprezentând daune materiale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

În baza art. 396 alin. (1), (4) si (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei G. M. fiica lui D. si S., nascut la 28.12.1958 in mun. S., jud O. domiciliat in mun. S., . jud O., CNP_ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de energie electrica prev de art 228 alin 1 si 3 Cod penal.

În baza art. 396 alin. (1), (4) si (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatei G. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de executare sau folosire de instalatii clandestine in scopul racordarii direct la retea sau pentru ocolirea echipamentelor de masurare prev de art 92 alin 2 din Legea 123/2012.

In baza art. 38 alin. 1 si 39 alin. 1 lit b Cod penal contopeste pedepsele aplicate in cea mai grea pedeapsa de 6 luni inchisoare la care adauga un spor de 2 luni (o treime din cealalta pedeapsa), pedeapsa aplicata in final urmand a fi de 8 luni inchisoare.

In baza art. 83 alin. (1) C. pen. amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de probațiune de pe langa Tribunalul O. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe langa Tribunalul O.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

In baza art 25 si 397 c.p..p. admite actiunea civila formulata de partea civila S.C. C. ROMANIA SA și obliga inculpata la plata către aceasta a sumei de 7.500,26 lei reprezentând daune materiale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obliga pe inculpata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu apel la Curtea de Apel C. în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică azi 25.11.2015.

PRESEDINTEGREFIER

P. R. IULIANMORARU M. C.

Tehnored. I.M.

Ex. 5

30.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 907/2015. Judecătoria SLATINA