Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 64/2015. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 64/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 26-01-2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA S. JUDEȚUL O.
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE nr. 64
Ședința din Camera de Consiliu din data de: 26.01.2015
Instanța constituită din:
Judecător de Cameră Preliminară: D. P.
Grefier: B. I. C.
Ministerul Public reprezentat de S. I., Procuror la P. de pe lângă Judecătoria S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale, având ca obiect plângere împotriva soluției procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria S. cu privire la dosarul nr.3591/P/2014 privind pe petentul L. C..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu se prezintă avocat I. Livius pentru petentul care este lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată depusă la dosar adresa nr. 3591/P/2014 emisă de P. de pe lângă Judecătoria S. prin care se comunică instanței faptul că petentul nu a formulat plângere împotriva soluției prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria S..
Constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri, instanța declară terminată cercetarea judecătorească acordă cuvântul pe fond:
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia Primului Procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. pentru a se pronunța ca organ competent.
Avocat pentru petent arată că este de acord cu solicitarea reprezentantului parchetului.
Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ:
La data de 10.11.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ plângerea formulată de petentul L. C. împotriva ordonanței nr. 3591/P/2014 din 09.10.2014 a Parchetului de pe Judecătoria S., prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunile de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. 1 din noul cod penal și tulburare de posesie prevăzută de art. 256 alin. 1 din noul cod penal, pe care o consideră nelegală și netemeinică.
La solicitarea instanței, s-a atașat dosarul nr. 3591/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. cu precizarea că în acest dosar nu a fost formulată plângere împotriva soluției procurorului.
Față de cele ce preced, instanța în baza art. 341 alin. 5 C.p.p. rap. la art.339 alin.1 C.p.p. constată că nu a fost legal investită, urmând a dispune scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la P. procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. pentru a se pronunța ca organ competent.
Potrivit dispozițiilor de lege mai sus invocate și reținute, instanța are obligația să verifice regularitatea actului de sesizare, iar în raport de mențiunile din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria S., constată că nu a fost legal investită, în condițiile în care totodată dispozițiile legale prevăd că plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror poate face persoana interesată numai după ce soluția a fost verificată de procurorul ierarhic procurorului de caz.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
În temeiul art.341 alin.5 C.p.p. rap. la art.339 alin.1 C.p.p. scoate de pe rol plângerea formulată de petentul L. C., domiciliat în ., .. 784, CNP -_, județul. O. și o trimite la P. procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. pentru a se pronunța ca organ competent.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2015.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, GREFIER
D. P. B. I. C.
Red. DP
Tehnored. IM
2 ex./19.02.2015
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 58/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








