Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 204/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 204/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 24-02-2015

ROMANIA

JUDECATORIA SLATINA

Dosar penal nr._

Sentința penală nr. 204

Ședința publică din data de 24.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte –C. L.

Grefier – M. M. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul A. I., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de „refuzul de a se supune prelevării mostrelor biologice", faptă prevăzută și pedepsită de art. 337 din C.p, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 3448/P/2014.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17.02.2015, când instanța a rămas în pronunțare la data de 24.02.2015 conform art. 391 alin 1 C.p.p.

INSTANȚA,

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Slatina la data de 04.12.2014 în dosarul nr 3448/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 337 Cod penal.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că inculpatul la data de 21.06.2014, orele 05:25, a condus autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_, pe bld.A.I. C., din mun. Slatina, jud. O., fiind oprit de un echipaj al poliției și cu această ocazie a fost testat cu aparatul etiiotest, rezultatul fiind 1,03 mg/l alcool în aerul expirat, însă a refuzat să se supună prelevării mostrelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infractiunii, fisa alcooltest, declaratii martori, declaratii inculpat, inscrisuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Slatina la data de 09.12.2014 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 03.02.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, în baza art. 374 C. proc. pen., instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acesta recunoscand in totalitate fapta comisa solicitand ca judecata sa aiba loc doar in baza probelor administrate la urmarirea penala.

In aparare inculpatul a solicitat proba cu inscrisuri in circumstantiere.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 21.06.2014, în jurul orelor 05:25, organele de poliție din cadrul Poliției mun. Slatina-Biroul Rutier, aflându-se în executarea serviciului de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe bld. A.I. C. din mun Slatina, au oprit în trafic auto marca VW Golf cu nr._ , condus de către inculpatul A. I. și întrucât acesta emana un puternic miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, test nr. 1173 (fișă alcotest -f. 8), rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă conducătorul auto a refuzat să fie condus la SJU Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Situația de fapt menționată în cuprinsul mikocului de probă sus menționat este confirmată și de declarațiile martorilor audiați în cauză.

Astfel, martorul F. N. a declarat că la data de 21.06.2014, în jurul orei 05:25, în timp ce se afla pe bld. A. I. C. din mun. Slatina, jud. O., a observat când un echipaj al poliției rutiere a oprit pentru control autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător a fost identificat în persoana numitului A. I., care a fost testat cu aparatul etiiotest, rezultatul fiind 1,03 mg/l alcool în aerul expirat, însă la solicitarea organelor de poliție, a refuzat să fie condus la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Acesta a mai precizat că inculpatul emana un puternic miros de alcool, fiind într-o stare avansată de ebrietate, „fără a mai fi capabil să se țină pe picioare".

Din declarația martorului P. Nicușor-C. reiese că la data de 20.06.2014, în jurul orei 05:25, în timp ce se afla ca pasager în autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul A. I. pe bld. A. I. C. din mun. Slatina, jud. O., au fost opriți pentru control de un echipaj al poliției rutiere, iar în urma legitimării, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etiiotest, rezultatul fiind 1,03 mg/l alcool în aerul expirat, însă la solicitarea agenților de poliție, a refuzat să fie condus la spital pentru a i se recolta probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Fiind audiat, inculpatul A. I. a precizat că la data de 20.06.2014, în jurul orelor 05:25. în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de înmatriculare_ pe bld. A. I. C. din mun. Slatina, jud. O., a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere și cu această ocazie a fost testat cu aparatul etiiotest, rezultatul fiind l,03mg/l, însă a refuzat să se supună prelevării mostrelor biologice.

Inculpatul a declarat că a consumat bere pe tot parcursul nopții.

Inculpatul a recunoscut in cursul urmaririi penale savarsirea infractiunii pentru care a fost cercetat iar in cursul cercetarii judecatoresti a solicitat ca judecata sa aiba loc doar in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: proces verbal de constatare a infractiunii, fisa alcooltest, declaratii martori, declaratii inculpat, inscrisuri.

În drept, fapta inculpatului A. I. constând în aceea că la data de 21.06.2014, orele 05:25, a condus autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_, pe bld.A.I. C., din mun. Slatina, jud. O., fiind oprit de un echipaj al poliției și cu această ocazie a fost testat cu aparatul etiiotest, rezultatul fiind 1,03 mg/l alcool în aerul expirat, însă a refuzat să se supună prelevării mostrelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice", prev. de art. 337 C. P..

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de a conduce pe drumurile publice un vehicul, si de a refuza la solicitarea expresa a organelor de politie de a se supune prelevarii de mostre biologice necesare in vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei unei substante psihoactive urmarea imediată constând în realizarea unei stari de pericol pentru circulatia pe drumurile publice, existand legatura de cauzalitate intre urmarea imediata a faptei comise si elementul material al laturii obiective.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul se afla la primul conflict cu legea penala, a recunoscut savarsirea faptei comise, starea de pericol creata in concret prin actiunile sale.

Pentru aceste motive va stabili pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzute de art. 337 C. pen.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 1 an închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de probațiune de pe langa Tribunalul O. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe langa Tribunalul O.

Avand in vedere gravitatea infractiunii savarsite instanta in baza art. 85 alin. 2 din Codul penal apreciaza ca se impune ca inculpatul să execute următoarele obligații:

a) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității – Colegiul Economic P.S. A., mun. Slatina, jud. O. sau Colegiul Național R. G., mun. Slatina, jud. O., pe o perioadă de 40 de zile;

b) să respecte obligația de a participa conform programării, ce va fi realizată de către consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de Probatiune O., la programul „Drink and Drive – schimb de bune practici în vederea elaborării unui program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice”.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 396 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal și art. 375 alin. 1, art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, stabilește pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A. I., fiul lui M. si L., nascut la data de 06.01.1976, in mun. Slatina, jud. O., domiciliat in mun. Slatina, . bis, ., ., jud. O., CNP_, pentru savarsirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. și ped. de 337 din Codul penal.

În baza art. 83 alin. 1 din Codul penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 din Codul penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 85 alin. 2 din Codul penal impune inculpatului să execute următoarele obligații:

a) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității – Colegiul Economic P.S. A., mun. Slatina, jud. O. sau Colegiul Național R. G., mun. Slatina, jud. O., pe o perioadă de 40 de zile;

b) să respecte obligația de a participa conform programării, ce va fi realizată de către consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de Probatiune O., la programul „Drink and Drive – schimb de bune practici în vederea elaborării unui program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice”.

În baza art. 86 alin. 2 din Codul penal, supravegherea obligațiilor stabilite potrivit art. 85 alin. 2 din Codul penal se face de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. LUISMOTROC M. C.

Red CL

Tehnored MI

Ex. 5

24.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 204/2015. Judecătoria SLATINA