Restituire bunuri. Art.255 NCPP. Sentința nr. 101/2015. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 101/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 29-01-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SLATINA
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ nr. 101
Ședința publică din data de: 29.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. N. C.
Grefier: A. A.
Ministerul Public reprezentat de D. A. – procuror la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial O.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect cererea formulată de persoana condamnată M. V., având ca obiect „restituire bunuri „ conform art. 255 NCPP.
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecata din data de 22.01.2015 fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea data, care face parte integranta din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea pentru data de 29.01.2015, dată la care, în aceeași compunere și în același complet, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 18.12.2014 sub nr._, persoana condamnată M. V., inculpat în dosarul nr._ al Judecătoriei Slatina în care s-a pronunțat sentința penală nr. 101/27.01.2014 definitivă prin decizia penală nr. 649/2014 a Curții de Apel C., a solicitat restituirea bunurilor sechestrate potrivit proceselor verbale de efectuare a percheziției în sistem informatic din data de 27.03.2013 și 29.03.2013. A atașat în fotocopii procesele verbale menționate, fișa dosarului, sentința instanței de fond.
Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.
S-a atașat dosarul nr._ .
La termenul de judecată din 22.01.2014 avocatul ales al petentului a indicat temeiul de drept al cererii, respectiv dispozițiile art. 255 din Codul de procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 255 din Codul de procedură penală, instanța constată că cererea de restituire a lucrurilor formulată de către petentul M. V. este inadmisibilă pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 255 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală – Dacă procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, constată, la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le – a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu sunt îngreunate stabilirea situației de fapt și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la pronunțarea unei soluții definitive în procesul penal.
Analizând dispozițiile legale anterior menționate, instanța constată faptul că măsura restituirii lucrurilor este o măsură cu caracter reparatoriu, aptă să redea posesia și folosința unor bunuri mobile, cu caracter provizoriu, până la soluționarea procesului penal, către persoana în drept a le deține.
Așadar, pentru a se putea dispune această măsură, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de dispozițiile legale anterior expuse, este necesar ca cererea de restituire a lucrurilor să fie formulată în cursul judecății, urmând a se pronunța asupra acesteia instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei. Or, în cauza de față, instanța constată că petentul nu a formulat cererea în cursul judecății, cauza în care au fost ridicate bunurile a căror restituire o solicită inculpatul fiind soluționată definitiv la data de 13.05.2014 prin decizia penală nr. 649/2014 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
Pe de altă parte, instanța constată că bunurile ridicate de la petent în cursul urmăririi penale și nerestituite acestuia în cursul judecății sau până la data formulării cererii deduse judecății, nu intră în categoria bunurilor care să fieproprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori care să fi fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea vreunei persoane, în condițiile în care bunurile a căror restituire o solicită inculpatul – HDD marca Maxtor . și HDD marca WD . – sunt chiar cele pe care au fost identificate informațiile care au stat la baza acuzației pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și ulterior condamnat de către instanța de judecată. Așadar, aceste bunuri nu puteau fi restituite petentului – condamnat prin hotărârile prin care a fost soluționată acțiunea penală și nici pe calea prezentei proceduri, intrând în categoria bunurilor de care petentul – condamnat s – a folosit în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.
În raport de considerentele anterior expuse, constatând că în cauza dedusă judecății nu sunt incidente dispozițiile legale anterior menționate, instanța va dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii de restituire de lucruri formulată de către petentul - condamnat M. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de către persoana condamnată M. V., fiul lui C. și G., născut la data de 17.03.1975, în localitatea P., jud. B., domiciliat în mun. Slatina, ., ., ., jud. O., CNP_, având ca obiect restituire bunuri, ca inadmisibilă.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. N. C. A. A.
Red. CNC
Tehnored. CNC/IM
4 ex./03.02.2015
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








